Holul liceului Saint-Étienne fremăta de murmurul elevilor adunați să privească scena. Toți erau convinși că fata nouă, timidă și tăcută, urma să devină încă o victimă a lui Dario Ricci, „regele” neoficial al școlii. Dar ceea ce se întâmplă în minutele următoare le lăsă gura căscată.
Elena îl privi drept în ochi pe Dario. Nu clipea, nu se mișca, doar stătea acolo, cu o liniște ciudată, aproape neliniștitoare. Era ca și cum dincolo de trupul ei fragil se ascundea o forță pe care nimeni nu o bănuia.
— „Ai făcut o mare greșeală”, repetă ea încet, iar vocea îi avea o greutate ciudată, care făcu mulți să se înfioare.
Dario, ca să nu pară slab în fața publicului, o apucă de braț și o smuci spre el. În acel moment, totul se schimbă. Într-o fracțiune de secundă, Elena îi răsuci mâna cu o mișcare rapidă, precisă, pe care o putea executa doar cineva antrenat. Dario gemu de durere și, fără să înțeleagă ce se întâmplă, se trezi culcat la pământ.
Holul explodă în șoapte și exclamații. Nimeni nu mai râdea. Prietenii lui, doi băieți solizi, se repeziră să o prindă, dar fata îi evită cu o agilitate uimitoare. Un pas lateral, o împingere bine calculată și ambii se izbiră de dulapuri, amețiți.
— „Ce naiba…?” — bâigui unul dintre ei.
Elena își îndreptă uniforma, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, și se întoarse spre întreaga mulțime.
— „Eu nu caut necazuri. Dar nu o să mă las călcată în picioare”, spuse ea răspicat.
Elevii murmurau între ei, unii cu ochii măriți, alții încercând să-și ascundă zâmbetele. Pentru prima dată, „regele” Ricci nu mai părea de neatins.
Dario se ridică greu, cu obrajii roșii de furie și umilință. Încercă să spună ceva, dar privirea Elenei îl țintui locului. Era ceva în ochii ei, un amestec de determinare și amenințare, care îl făcu să-și muște buzele și să se retragă, prefăcându-se că își aranjează haina.
Clopoțelul sună, rupând vraja. Profesorii încă nu apucaseră să afle ce se întâmplase, dar vestea se răspândea deja prin toată școala ca focul într-o pădure uscată.
În acea zi, Elena nu mai era „fata cea nouă și timidă”. Dintr-o dată, devenise un mister. Cine era ea de fapt? Cum putea să se apere atât de bine?
Doar câțiva știau adevărul: Elena se antrenase ani la rând în artele marțiale, la insistențele tatălui ei, fost militar. Se mutaseră mereu dintr-un loc în altul din cauza serviciului, dar ea dusese cu ea disciplina, autocontrolul și forța pe care le învățase.
Acum, într-un liceu străin, acel secret ieșise la iveală. Și în timp ce colegii o priveau cu uimire, Elena știa un lucru: viața ei aici nu va mai fi niciodată aceeași.
În pauza următoare, câțiva elevi care râseseră de ea cu o zi înainte i-au oferit un loc la masă, iar o fată timidă i-a spus șoptit: „Ai fost grozavă”. Până la sfârșitul săptămânii, Elena nu mai era doar „noua elevă”, ci o prezență respectată și admirată, care schimbase regulile nescrise ale liceului cu o singură decizie curajoasă. Iar când și-a sunat mama în acea seară, i-a spus zâmbind: „Pentru prima dată după mult timp, cred că aici o să fie bine.”