Când a deschis ușa biroului, Sofia era acolo. Stătea aplecată asupra unor dosare, cu o concentrare calmă, aproape elegantă. Nu purta nimic extravagant, doar o bluză simplă, albă, și o fustă neagră, dar prezența ei umplea încăperea mai mult decât orice bijuterie scumpă.
Diego s-a oprit o clipă, uitând de tensiunea din club. Îi era suficient să o privească pentru a-și aminti de ce luase acea decizie. Nu era o chestiune de sfidare, ci de adevăr. Sofia nu era doar asistenta lui. Era omul pe care se baza zi de zi, femeia care îi ridica moralul atunci când presiunea îl copleșea, cea care îi amintea că dincolo de numele „Castillo” există și un om.
— Ai întârziat, spuse ea ridicând privirea, fără reproș, ci mai degrabă cu acel zâmbet cald care îl dezarma mereu.
— Am avut… o întâlnire dificilă, răspunse el, trecându-și mâna prin păr.
— Îmi pot imagina. Ți-am organizat deja programul pentru mâine. Și, Diego… ai primit invitația oficială la bal.
El inspiră adânc. Era momentul să-i spună.
— Sofia, vreau să vii cu mine la bal.
Ea clipi de câteva ori, ca și cum nu ar fi fost sigură că auzise bine.
— Diego… știi ce spui? Acolo vor fi oameni puternici, familii bogate, oameni care mă vor privi de sus.
— Lasă-i să privească, replică el, apropiindu-se de birou. Tu meriți să fii acolo mai mult decât mulți dintre ei.
Pentru prima dată după multă vreme, Sofia a părut pierdută pentru cuvinte. Își trecu mâna peste foile de pe birou, ca și cum ar fi căutat o ancoră.
— Eu… nu am rochie, șopti ea.
Diego zâmbi. Era o problemă pe care o putea rezolva. În copilărie, își amintea cum mama lui pregătea rochiile pentru serile de dans din oraș. Nu erau cumpărate de la cele mai scumpe magazine, dar aveau ceva ce niciun brand nu putea cumpăra: emoție, respect pentru tradiție, pentru felul în care o femeie își purta frumusețea.
— Vom rezolva asta. Nu ai nevoie de etichete strălucitoare. Ai nevoie doar de încredere, de tine însăți, și de… mine, spuse el, cu o sinceritate care o făcu să-și plece privirea.
În zilele ce au urmat, pregătirile au devenit febrile. Sofia acceptase, dar inima îi era plină de teamă. Cum să pășească ea într-un salon plin de oameni care judecau după nume, avere și aparențe?
Într-o seară, mama ei o aștepta cu ciorbă fierbinte și pâine aburindă. Casa lor modestă mirosea a simplitate și a dragoste.
— Mamă, dacă aș merge la bal… crezi că m-ar judeca? întrebă Sofia, sorbind încet din supă.
— Fata mea, oamenii te vor judeca mereu. Dar dacă mergi cu fruntea sus și cu inima curată, nimeni nu-ți poate lua demnitatea. Ține minte: în sat, la horă, toate fetele purtau aceeași ie, dar ceea ce le făcea speciale era zâmbetul și privirea.
Vorbele mamei i-au intrat în suflet. Nu avea nevoie de aprobarea nimănui. Tot ce trebuia era să fie ea însăși.
Ziua balului a sosit. Luminile hotelului străluceau peste bulevard, iar limuzinele opreau una câte una. Sofia coborî din mașina lui Diego cu pași nesiguri, dar privirea ei era senină. Rochia, simplă și elegantă, nu era de la niciun brand renumit, ci cusută de o croitoreasă veche din cartier, femeie care punea suflet în fiecare cusătură.
Când au intrat în sală, conversațiile s-au oprit pentru câteva secunde. Toți ochii s-au întors spre ei. Ricardo și ceilalți prieteni își schimbaseră privirile batjocoritoare pe uimire pură.
Diego i-a oferit brațul, iar ea a pășit cu grație. Muzica de vals a început să curgă, și, în mijlocul ringului, Sofia și Diego au dansat ca și cum nimic altceva nu ar fi existat.
Și atunci s-a întâmplat ceea ce nimeni nu prevăzuse: murmurul de dispreț s-a transformat în șoapte de admirație. Eleganța Sofiei, autenticitatea zâmbetului ei și demnitatea cu care își purta pașii au învins prejudecățile.
Pentru prima dată, moștenitorul Castillo nu era privit doar ca fiul unei familii bogate, ci ca un bărbat care a avut curajul să aleagă cu inima.
Iar Sofia, femeia simplă din sud, devenise regina serii.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate a