Am scos cheia din geanta veche, cu marginile tocite, și am privit-o îndelung. Era grea, rece, și părea că ascunde în ea o poveste. În clipa aceea, am știut exact ce am de făcut.
Dimineața m-a găsit în parcare, cu o cafea amară și cu inima bătându-mi ciudat de calm. Am pornit mașina și am condus spre marginea cealaltă a satului, acolo unde se afla terenul nostru. Terenul pe care Tudor îl cumpărase pe vremea când eram tineri și plini de visuri.
Îmi aminteam cum spunea mereu: „Maria, pământul nu te trădează niciodată. Oamenii, da.” La vremea aceea, nu înțelesesem. Dar acum înțelegeam totul.
Când am ajuns, am coborât și am privit locul. Trecuseră ani de când nu mai fusesem acolo. Iarba crescuse înaltă, iar hambarul din lemn se ținea încă în picioare, deși vopseaua se cojea. Am simțit un nod în gât.
Cheia s-a potrivit perfect într-o cutie de fier, ascunsă sub podeaua veche a hambarului. Înăuntru, un teanc de hârtii, prăfuite, dar intacte. Titlul de proprietate pe numele meu. O hârtie cu datorie, semnată chiar de Andrei, când îi împrumutasem bani să-și deschidă afacerea. Și o scrisoare de la Tudor.
Am deschis-o tremurând. „Dacă citești asta, înseamnă că ai rămas singură. Dar nu uita, femeia care ești nu se măsoară prin iubirea altora, ci prin puterea de a merge mai departe. Fă dreptate, dar nu cu ură. Pământul ăsta e al tău. Și într-o zi, o să-ți dea înapoi tot ce ai pierdut.”
Lacrimile mi s-au amestecat cu praful de pe hârtie. În mintea mea, ceva s-a aprins. Nu era răzbunare, ci demnitate.
Am mers direct la notarul din oraș. A rămas uimit când a văzut actele. „Doamnă, terenul ăsta valorează peste opt sute de mii de lei. E o comoară.”
Mi-a zâmbit amar. „Știți, dacă doriți, puteți să-l vindeți imediat.”
Am ridicat privirea. „Nu, nu vreau să-l vând. Vreau să construiesc ceva pe el.”
În următoarele luni, am muncit cât n-am muncit toată viața. Am adus muncitori, am curățat locul, am ridicat o casă mică, albă, cu o verandă largă. Unii din sat îmi spuneau „bunica de fier”. Eu doar zâmbeam.
Când casa a fost gata, am deschis o mică pensiune. Prima oară au venit turiști din București, apoi familii tinere. Îi primeam cu zâmbetul pe buze și cu plăcinte calde, așa cum făceam odinioară pentru Andrei. Într-o seară, am stat pe prispă și am privit apusul. Mirosul de fân proaspăt și liniștea din jur m-au făcut să simt, pentru prima dată în ani, că sunt acasă.
Trecuse aproape un an când Andrei a apărut. Slăbit, cu ochii roșii. „Mamă…” a spus.
L-am privit, fără ură, dar fără teamă. „Ți-ai adus aminte că mai ai o mamă?”
A tăcut. A privit casa, curtea, oamenii care lucrau. „N-am știut… am crezut că… ai plecat.”
Am zâmbit ușor. „Am plecat, da. Dar nu de tot. Uneori trebuie să te pierzi ca să te regăsești.”
A vrut să spună ceva, dar l-am oprit. „Nu vreau scuze, Andrei. Vreau doar să știi că nu sunt o povară. N-am fost niciodată. Și, dacă vrei, poți veni la masă. Dar dacă nu, e în regulă. Eu am pacea mea acum.”
S-a uitat lung la mine. Lacrimile îi tremurau în colțul ochilor. „Mamă… îmi pare rău.”
L-am atins ușor pe obraz, exact cum făceam când era copil. „Târziu, dar tot e ceva. Hai, intră. E sarmale calde.”
Și a intrat. În seara aceea, casa mea s-a umplut din nou de râsete. Nu mai eram o femeie uitată, ci o femeie care se ridicase din propria cenușă.
Și, pentru prima dată după moartea lui Tudor, am simțit că el era acolo, undeva, zâmbind.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.