Am ținut plicul în mână toată noaptea, fără să-l deschid. Îl întorceam mereu, atingând marginile, parcă încercând să simt prin hârtie răspunsurile pe care nu aveam curajul să le caut. Dimineața, mi-am făcut o cafea, dar gustul amar nu era din cană. Era în piept.
Am ieșit în curte. Aerul mirosea a frunze ude și a liniște. M-am așezat pe banca din lemn, cea pe care Mihai o reparase cu ani în urmă, râzând că „nicio mamă nu merită să stea pe scânduri rupte”. M-am gândit la el, la băiatul cu palmele bătătorite de la bicicletă, la adolescentul care citea noaptea cu lanterna sub plapumă, la bărbatul care, fără să-mi spună, se pregătise să mă protejeze chiar și după moarte.
Am desfăcut plicul.
Scrisul era tremurat, dar al lui.
„Mamă, dacă citești asta, înseamnă că n-am mai apucat să-ți spun tot. Am avut îndoieli, dar le-am ascuns. Sofia a devenit o străină. Banii, casa, mașinile — totul a început să conteze mai mult decât noi. Am văzut cum se uită la Darius și mi-a fost teamă. Nu pentru mine, ci pentru el. Ține-l aproape. Fă-l să nu uite cine e.”
Am citit rândurile de trei ori. Fiecare cuvânt mi se lipea de suflet. Mi-am ridicat privirea și am privit către geamul camerei lui Darius. Draperiile erau trase. El dormea, liniștit. Nu trebuia să afle nimic din toate astea. Nu încă.
În zilele care au urmat, Sofia a venit tot mai des. Cu gesturi calculate, cu vorbe dulci ca mierea, dar reci ca oțelul. Întreba despre acte, despre proceduri, despre ce „ar fi mai bine pentru copil”. Nu spunea niciodată „pentru Darius”. Doar „pentru copil”. Un detaliu mic, dar care spunea tot.
Am zâmbit, am dat din cap și am jucat rolul mamei naive. Ea credea că nu știu. Dar eu știam. Mihai mă învățase tot, chiar și fără să vorbească.
Într-o seară, a venit din nou, cu o geantă mare și un ton blând. „Mă gândeam că poate ar fi bine să stau aici o vreme, să fim aproape de Darius, știi, pentru stabilitate.”
Am privit-o și am zâmbit încet. „Desigur, Sofia. Dar casa asta e acum trecută pe numele meu. Oricine stă aici o face doar cu acordul meu.”
Pentru o clipă, i s-a schimbat fața. A clipit repede, și-a aranjat părul, apoi a spus cu vocea aceea moale pe care o folosea când voia să manipuleze: „Nu trebuie să ne complicăm, Maria. Tot ce e al lui Mihai trebuie să rămână în familie.”
„Exact,” am spus. „Și eu sunt familia.”
A plecat în acea seară, trântind ușa mai tare decât și-ar fi dorit. Darius, speriat, a coborât din cameră. L-am strâns în brațe și i-am spus: „Totul e bine, puiule. Tatăl tău ți-a lăsat ceva mult mai important decât jucării sau bani. Te-a lăsat pe tine în grija mea.”
Au trecut luni. Sofia a încercat să mă dea în judecată. A adus avocați, acte, amenințări. Dar Mihai avusese grijă de toate. Testamentul era blindat. Iar Andrei, vechiul lui prieten, m-a sprijinit la fiecare pas.
Când procesul s-a încheiat și judecătorul a bătut cu ciocănelul, am simțit o liniște pe care n-o mai trăisem din ziua în care am pierdut telefonul acela de la 2:17.
Sofia a plecat din oraș. Darius a rămas cu mine.
Uneori, se uită la pozele tatălui lui și mă întreabă: „Bunico, de ce zâmbea mereu așa?”
Și eu îi răspund: „Pentru că știa că totul o să fie bine, dragul meu. Chiar și după ce nu va mai fi.”
Într-o dimineață, am pus scrisoarea lui Mihai într-o ramă și am așezat-o pe biroul din camera lui Darius. Nu pentru azi. Ci pentru ziua în care va fi destul de mare să înțeleagă.
Am învățat că uneori tăcerea e cea mai puternică formă de dragoste.
Și că o mamă nu moare niciodată — doar își schimbă lupta.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.