În timp ce Maria ținea hârtia în mâini, sala întreagă părea că se micșorează în jurul nostru. Oamenii se foiau stânjeniți pe scaune, dar nimeni nu îndrăznea să scoată un sunet. Era liniștea aceea grea, de dinaintea furtunii.
Eu mi-am dres vocea ușor.
„Maria, draga mea, știi bine că n-am avut niciodată mulți bani. Dar am muncit toată viața în fabrica aceea de confecții din Ploiești, zi de zi, fără pauze, fără vacanțe, fără nimic. Și într-o zi, acum mulți ani, un contabil mi-a zis ceva în treacăt… că ar trebui să pun deoparte, în mod constant, chiar și câte 50 de lei pe lună. Și m-am ținut de asta.”
Maria clipea des, abia respirând.
„Mamă… ce e asta?”, a întrebat ea cu o voce pierdută.
„Actele casei pe care am cumpărat-o acum două luni. O casă pe numele tău. Casa ta, Maria. Casa în care să fii tu stăpână, nu servitoare.”
Un murmur puternic a străbătut sala ca o undă de șoc. Robert s-a dat un pas în spate. Constanța a rămas încremenită, cu buzele strânse într-o linie subțire.
„O casă?”, a repetat Maria, de parcă nu putea crede.
„O casă mare, cu curte, în Sinaia. Cu vedere la munte. Și e plătită integral. Toată.”
Mi-am ridicat bărbia spre Robert și familia lui.
„Nimeni nu o va trata pe fiica mea ca pe o slujnică. Nici azi, nici mâine, nici vreodată.”
Pentru o clipă, nu s-a auzit nimic. Doar bătăile inimii mele, puternice, ca o tobă.
Atunci Maria a început să plângă în hohote. Dar nu de rușine, ci de ușurare. A venit spre mine, s-a aruncat în brațele mele și mi-a șoptit:
„Mamă… ai salvat tot.”
Dar nu terminasem.
„Și mai e ceva,” am spus, întinzându-i al doilea document.
Maria l-a desfăcut încet, cu mâinile tremurând.
Când a văzut ce e, a dus o mână la gură.
„Nu pot să cred…”
În sală se simțea cum tensiunea aproape devenea vizibilă.
„Este contractul firmei de contabilitate cu care am lucrat 30 de ani,” am spus eu. „L-am semnat pe numele tău. Tu ești noua proprietară. Nu e o firmă mare, dar are clienți fideli și aduce un venit frumos, cam 9.000 de lei pe lună.”
Maria l-a privit pe Robert. În ochii lui se vedea clar frica — frica că pierduse controlul pe care credea că-l are.
„Maria nu intră într-o casă ca să fie servitoare,” am spus ridicând vocea, „ci într-o familie ca să fie respectată.”
Constanța a încercat să își revină.
„Sunt doar glume… era un cadou simbolic…”, s-a bâlbâit ea.
„Simbolic pentru cine?”, am întrebat eu, privind-o direct în ochi.
În acel moment, câțiva invitați au început să murmure aprobator. Alții au dat din cap dezaprobator spre familia Hariton. Deodată, scena aceea care părea scoasă dintr-un film prost se transforma în ceva real, palpabil. Adevărul ieșea la suprafață.
Robert a pășit spre Maria.
„Hai să nu exagerăm…”, a încercat el.
Maria s-a retras un pas, ținând actele strâns la piept.
„Nu, Robert. Eu am exagerat toată viața… cu cât de mult m-am străduit să fiu pe placul vostru. Și pentru ce?”
El a încercat să o atingă de braț, dar ea s-a ferit.
„Tu ai râs de mine în fața tuturor. De soția ta.”
Robert a deschis gura, dar vocea nu i-a mai ieșit.
Maria s-a întors spre mine.
„Mamă… vreau să plec. Acum.”
„Bine, draga mea.”
Am luat-o de mână și împreună am ieșit din sală. Pașii noștri răsunau pe marmură, în timp ce în urmă rămâneau doar tăceri jenate și priviri care spuneau tot.
Când am ajuns în fața hotelului, aerul rece de seară ne-a lovit obrajii. Maria a inspirat adânc, ca și cum pentru prima oară în viața ei putea respira cu adevărat.
„Mamă… n-am știut niciodată cât ai sacrificat.”
„Nu contează,” i-am spus, mângâindu-i părul. „Tot ce contează e că ești liberă. Și că nimeni nu o să te mai umilească vreodată.”
În depărtare, luminile Bucureștiului sclipeau ca niște promisiuni.
Și pentru prima oară după mult timp, am simțit că viitorul fiicei mele începea exact acolo — în noaptea aceea, în fața hotelului, cu o cutie mică de catifea și două acte care schimbaseră totul.
Un nou început, fără lacrimi. Fără umilință. Fără lanțuri.
Doar libertate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.