…și pentru prima dată în viața lui, Andrei n-a mai găsit niciun cuvânt.
Holul imens, în care altădată toți se dădeau din calea lui, a amuțit. Pașii s-au oprit. Privirile s-au întors spre mine. Nu spre el.
— Ce glumă proastă mai e și asta? a bâiguit Andrei, încercând să râdă. Elena, ești obosită, ai născut ieri…
— Acum trei zile, am spus calm. Și n-am fost niciodată mai lucidă.
Directorul juridic a deschis un alt dosar.
— Actele sunt clare. Doamna Elena Radu este fondatorul real al RomTech, deține 78% din acțiuni și este Președinta Consiliului. Dumneavoastră, domnule Radu, ați fost revocat din funcția de director general în această dimineață.
Mara a făcut un pas înapoi. Fața ei perfectă s-a albit.
— Asta… asta nu e posibil…
— Ba da, am spus, uitându-mă direct la ea. Contractul tău se încheie azi. Contabilitatea deja știe.
Andrei a început să tremure.
— Tu… tu m-ai păcălit tot timpul?
Am zâmbit pentru prima oară.
— Nu. Te-am lăsat să crezi ce voiai.
Am semnat divorțul pentru că aveam nevoie de liniște. De timp. De protecție pentru copii. Avocații mei lucraseră toată noaptea. Conturile fuseseră înghețate. Cardurile anulate. Vila trecută pe numele meu. Mașinile — la fel.
— Și copiii? a șoptit el disperat.
— Copiii rămân cu mine. Instanța a decis deja. Ai amenințat o femeie proaspăt operată. Există martori. Mesaje. Înregistrări.
Paznicul s-a apropiat politicos.
— Domnule, vă rog să părăsiți clădirea.
Andrei s-a uitat în jur, căutând sprijin. Nu era nimeni. Nici măcar Mara.
Când ușile s-au închis în urma lui, am simțit pentru prima dată că pot respira.
Nu era răzbunare. Era dreptate.
În săptămânile următoare, RomTech a mers mai bine ca niciodată. Angajații au aflat adevărul. Mulți au venit să-mi spună că simțeau de ani buni că „ceva nu era în regulă”.
Acasă, în apartamentul meu din București, nopțile erau grele. Gemenii plângeau. Cusătura mă durea. Dar de fiecare dată când îi țineam la piept, știam că am făcut ce trebuia.
Nu pentru mine. Pentru ei.
Andrei a încercat să revină. Scuze. Flori. Promisiuni. I-am returnat totul prin avocat.
Ultima oară când l-am văzut, stătea într-o cafenea ieftină, citind anunțuri de angajare. Nu m-a văzut. N-am simțit bucurie. Doar liniște.
Uneori, puterea adevărată nu e să distrugi.
E să pleci mai departe, cu fruntea sus, știind că nimeni nu-ți mai poate lua nimic.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.