Băiatul stătea nemișcat, cu capul plecat, de parcă îi era teamă să nu fie alungat. Avea ochii mari, negri, și un fel de tristețe pe chip care nu se potrivea cu vârsta lui.
— Ce-ai spus? a șoptit Maria, simțind cum i se strânge pieptul.
— Copiii… copiii ăștia… stau la mine, a repetat el încet, arătând din nou spre nume.
Maria a simțit că i se taie picioarele. S-a ridicat cu greu de pe genunchi și s-a apropiat.
— Cum te cheamă?
— Andrei.
— Și unde stai, Andrei?
Băiatul a ridicat din umeri.
— Pe unde pot. Uneori la gară. Alteori la un domn. Are o curte… și doi băieți.
Inima Mariei a început să bată nebunește.
— Cum îi cheamă pe băieți?
— Luca și Gabriel.
Lumea s-a înclinat sub ea. A apucat marginea monumentului ca să nu cadă.
— Spune-mi adevărul… te rog.
Andrei a înghițit în sec.
— Domnul zice că sunt copiii lui. Dar nu stau mereu cu el. Câteodată pleacă. Și mă lasă cu ei.
Maria nu mai auzea nimic. Doar sângele care îi vuia în urechi. După câteva clipe, a respirat adânc.
— Unde e casa asta?
Au mers împreună, cu un autobuz vechi, până la marginea orașului. O casă mică, dărăpănată, cu poarta scorojită. Când a intrat în curte, Maria a simțit miros de mâncare. Supă. Așa cum făcea ea.
În prag au apărut doi copii.
— Mama!
Maria a căzut în genunchi. Nu mai plângea. Nu mai putea. I-a strâns la piept, tremurând, atingându-le părul, obrajii, mâinile. Erau vii. Calzi. Adevărați.
Totul a ieșit la iveală repede. Ionuț nu murise. Accidentul fusese regizat, o schemă murdară pentru o hârtie cu datorie de câteva zeci de mii de lei. Mașina arsese. Alte trupuri fuseseră confundate. El fugise din țară, lăsând copiii în grija unui cunoscut, plătit cu bani puțini.
Procesul a fost scurt. Adevărul, dureros, dar clar. Copiii s-au întors acasă.
Maria și-a reluat viața pas cu pas. Nu ca înainte. Mai atent. Mai recunoscătoare. Andrei a rămas cu ei. Nu l-a lăsat să se întoarcă pe străzi.
În fiecare sâmbătă nu mai mergeau la cimitir. Mergeau în parc. Cu înghețată ieftină și râsete adevărate.
Iar monumentul rece a rămas în urmă. Ca o amintire a unei vieți care aproape fusese pierdută.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.