Sorin și-a îndreptat sacoul și a făcut un pas în față, pregătit să salute.
Din mașină a coborât domnul Radu, unul dintre cei mai respectați investitori din județ. Omul cu care Sorin încerca de luni întregi să încheie un contract important.
Dar, spre surprinderea lui, domnul Radu nici măcar nu l-a privit.
S-a întors spre portiera din spate și a întins mâna cu grijă.
Din mașină a coborât… tanti Maria.
Bătrâna își ștergea lacrimile cu colțul basmalei, încă tulburată. Se sprijinea ușor de brațul bărbatului, care o ajuta cu răbdare să pășească.
Sorin a rămas nemișcat.
Nu înțelegea.
Domnul Radu s-a întors atunci spre el. Privirea lui era calmă, dar tăioasă.
— „Sorine, mașina ta poate valorează zeci de mii de euro… dar felul în care îți tratezi mama nu valorează nimic.”
În jur, oamenii începeau să se oprească și să asculte.
— „Femeia asta te-a crescut, te-a ținut în brațe când nu aveai nimic. Și astăzi n-ai avut loc de ea din cauza unor scaune de piele?”
Sorin a coborât privirea.
Nu mai avea ce să spună.
— „Dacă nu ești în stare să ai grijă de mama ta, nu pot avea încredere că vei respecta vreodată un partener de afaceri,” a continuat investitorul. „Pentru mine, asta spune tot. Nu vom mai colabora.”
Cuvintele au căzut greu.
Mai grele decât orice pierdere financiară.
Sorin a rămas în fața bisericii, în timp ce lumea îl privea altfel. Nu ca pe un om de succes, ci ca pe un fiu care uitase de unde a plecat.
Tanti Maria a intrat încet în curtea bisericii, sprijinită de cel care îi arătase respectul pe care propriul fiu i-l refuzase.
În acea dimineață, Sorin a pierdut mai mult decât un contract.
A pierdut ceva ce banii nu pot cumpăra.
Pentru că un om care își pune lucrurile înaintea părinților ajunge, mai devreme sau mai târziu, să rămână singur.
Iar atunci înțelege prea târziu cât a costat, de fapt, alegerea lui.