Radu a intrat în living fără să mai vadă pe nimeni din jur.
Muzica răsuna, invitații râdeau, dar pentru el totul se oprise.
A ridicat mâna și a oprit muzica brusc.
Liniștea s-a așternut peste încăpere.
Toți s-au întors spre el.
Cu vocea tremurândă, a spus:
— „Afară. Vă rog… ieșiți toți.”
Invitații au rămas blocați, fără să înțeleagă.
— „Acum!” a strigat el mai tare.
În câteva minute, casa s-a golit. Rămăseseră doar el și Ana.
Femeia îl privea nedumerită.
— „Ce ai pățit?” a întrebat ea iritată.
Radu a aruncat sacoșa pe masă.
— „Ai aruncat-o… la gunoi,” a spus printre dinți.
Ana a ridicat din umeri.
— „Și? Era plină de lucruri de la țară… nu aveam nevoie de ele.”
Radu a desfăcut batista și a lăsat banii pe masă.
Zeci de bancnote mototolite.
Apoi i-a întins biletul.
Ana a citit.
„Radule mamă, am vândut vaca ca să vă ajut cu ratele la casă. Știu că vă e greu. Iartă-mă că am venit așa… m-am grăbit să prind trenul, că mi-era dor de voi.”
Mâna i-a rămas suspendată în aer.
— „Ea… a vândut vaca…” a șoptit Radu, cu ochii în lacrimi. „Pentru noi.”
Tăcerea a devenit apăsătoare.
— „Femeia aia… pe care ai dat-o afară… e mama mea.”
Ana nu a mai spus nimic.
Radu a inspirat adânc, apoi a spus hotărât:
— „Fă-ți bagajele.”
— „Ce?” a întrebat ea speriată.
— „Ai auzit bine. Nu mai pot trăi cu cineva care își bate joc de părinții mei.”
Fără să mai aștepte un răspuns, a ieșit din casă și a urcat în mașină.
A condus direct spre gară.
A căutat-o printre oameni… până când a văzut-o.
Stătea pe o bancă, cu capul plecat, ținându-și mâinile în poală.
Singură.
Radu a coborât în fugă.
— „Mamă…”
Femeia a ridicat privirea, speriată.
În secunda următoare, el a luat-o în brațe.
Strâns.
— „Iartă-mă… te rog, iartă-mă,” a spus printre lacrimi.
Bătrâna l-a mângâiat pe cap, ca atunci când era copil.
— „Lasă, mamă… important e că ai venit…”
Radu nu i-a mai dat drumul.
Pentru prima dată după mult timp, înțelesese ce contează cu adevărat.