Bărbatul a început să adune mărțișoarele unul câte unul, cu grijă.
Apoi a luat mâinile bătrânei, reci și tremurânde, și le-a strâns în ale lui.
Și, în fața tuturor, le-a sărutat.
Tanti Florica a rămas fără cuvinte.
— „Doamna învățătoare…” a spus el, cu voce caldă.
Bătrâna l-a privit nedumerită.
— „Nu mă mai recunoașteți…?” a continuat el, zâmbind ușor. „Eram băiatul acela slab, care venea flămând la școală… și pe care îl țineați lângă dumneavoastră în pauză.”
Ochii femeii s-au umplut de lacrimi.
— „Dumneavoastră… îmi dădeați pachetul de acasă. Fără să spuneți nimănui,” a spus bărbatul. „Datorită dumneavoastră am ajuns medic.”
Oamenii din jur au început să murmure.
Tânăra rămăsese încremenită.
— „Astăzi sunt chirurg. Am tot ce mi-am dorit,” a continuat el. „Dar nu aș fi fost nimic fără dumneavoastră.”
S-a ridicat, a scos portofelul și a pus pe masă o sumă mare de bani.
— „Cumpăr tot ce aveți aici. Și nu doar atât. De azi nu mai stați în frig. Veniți cu mine. Aveți locul dumneavoastră la mine acasă.”
Bătrâna plângea în hohote.
Nu pentru bani.
Ci pentru că, după ani de zile, cineva îi văzuse valoarea.
Bărbatul s-a întors apoi spre tânăra elegantă.
Privirea lui s-a schimbat.
Rece. Tăioasă.
— „Nu ești tu pacienta programată la mine astăzi?” a întrebat calm.
Fata a dat din cap, speriată.
— „Îmi pare rău,” a spus el. „Caută-ți alt medic. Eu nu tratez oameni care nu știu să fie oameni.”
Tăcerea a căzut peste toată strada.
Tânăra nu mai avea ce spune.
Pentru prima dată… nu mai avea nimic.