În timp ce eu puneam lemne pe foc, Mihai și amanta lui ajungeau la aeroport.
Era relaxat.
Zâmbea.
Își făcea planuri.
Se comporta ca un om convins că viitorul îi aparține.
La ghișeul de check-in a întins pașapoartele.
— Bună ziua.
Funcționara a tastat câteva secunde.
Apoi s-a oprit.
A tastat din nou.
Și-a ridicat privirea.
— Îmi pare rău, domnule. Avem o problemă.
Zâmbetul lui s-a stins.
— Ce problemă?
— Copiii nu pot părăsi țara.
— Cum adică?
— Acordul matern a fost retras în această dimineață.
Amanta lui a încremenit.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că minorii nu pot călători.
Mihai a început să ridice tonul.
— Este imposibil!
— Nu, domnule. Este perfect legal.
Dar asta nu era tot.
Funcționara a continuat să citească ecranul.
— Mai există și o notificare legată de un litigiu privind domiciliul familial și bunurile comune.
Acum chiar pălise.
— Ce?
— Nu vă pot oferi mai multe informații.
Telefonul lui a început să vibreze.
Mesaj de la bancă.
Conturile comune fuseseră blocate.
A urmat al doilea mesaj.
Procura fusese revocată.
Al treilea.
Apartamentul nu putea fi înstrăinat.
Al patrulea.
Avocatul meu solicita inventarierea tuturor bunurilor.
Amanta lui l-a privit pentru prima dată cu adevărat.
— Ce se întâmplă?
— Nimic.
— Nu pare nimic.
— Rezolv eu.
Dar nu mai părea atât de sigur pe el.
Atunci m-a sunat.
Am răspuns.
— Ce ai făcut?!
Vocea îi tremura.
— Nimic ilegal.
— Vrei să-mi distrugi viața?
Am râs.
— Nu. Doar refuz să te las să o distrugi pe a mea.
— Copiii sunt cu mine!
— Pentru moment.
A urmat o tăcere lungă.
— Te rog…
Pentru prima dată nu mai suna superior.
Nu mai suna puternic.
Suna speriat.
— Ai vrut să mă lași într-o casă înghețată fără acces la propriul cămin.
— Maria…
— Nu. Ascultă tu acum.
Am privit focul din sobă.
— Eu nu te-am abandonat niciodată. Tu ai făcut-o.
Și am închis.
În următoarele săptămâni adevărul a ieșit la suprafață.
Apartamentul fusese cumpărat în mare parte din banii mei.
O parte dintre economii fuseseră transferate fără acordul meu.
Avocatul meu documentase tot.
Iar amanta, care crezuse că se urcă într-un avion spre o viață de lux, a aflat rapid că Mihai era mult mai puțin bogat decât pretindea.
Două luni mai târziu dispăruse din viața lui.
Iar copiii?
S-au întors acasă.
La început au fost confuzi.
Supărați.
Influențați de minciunile lui.
Dar adevărul are răbdare.
Și într-o zi, fiul meu m-a întrebat:
— Chiar ai vrut să ne abandonezi?
L-am strâns în brațe.
— Niciodată.
A început să plângă.
Și atunci am știut că lupta se terminase.
În acea iarnă, casa de la țară nu a mai fost locul unde am fost abandonată.
A devenit locul unde am început din nou.
Iar Mihai?
A rămas cu ceea ce îi mai rămăsese.
Nu vacanța.
Nu amanta.
Nu victoria.
Ci consecințele propriilor alegeri.