Toate privirile s-au întors spre Călin.
Rodica continua să zâmbească.
Era convinsă că tocmai îmi distrusese cea mai frumoasă zi din viață.
— Acest tort nu a fost comandat de noi, a spus Călin calm.
Prin sală s-au auzit câteva râsete stânjenite.
— Recunosc, la început m-am supărat.
A făcut o pauză.
— Dar apoi m-am gândit că ar fi păcat să irosim un tort atât de mare.
Rodica și-a îngustat privirea.
Ceva nu mergea cum plănuise.
Călin a continuat:
— Din fericire, cineva m-a avertizat la timp.
Atunci l-am văzut pe Mihai ridicându-se de la masă.
Toată sala a amuțit.
— Am auzit discuția cu cofetarul, Rodica, a spus el.
Fața ei s-a albit instant.
— Ce tot vorbești?
— Am auzit fiecare cuvânt.
Murmul s-a răspândit printre invitați.
— Știam ce pregătești. Așa că l-am anunțat pe Călin.
Rodica a rămas fără replică.
Călin a luat cuțitul pentru tort și a început să taie etajul superior.
A tăiat adânc.
Foarte adânc.
Apoi s-a oprit.
Lama lovise ceva.
Invitații s-au aplecat înainte.
Nimeni nu înțelegea.
Călin a băgat mâna în interiorul tortului și a scos o cutie elegantă din lemn.
Rodica a scăpat telefonul din mână.
Călin a deschis capacul.
Înăuntru se aflau două bilete.
Pentru Paris.
Luna noastră de miere.
Sala a izbucnit în aplauze.
Iar Mihai a spus:
— Cadoul este din partea mea.
M-am ridicat emoționată.
— Mihai…
— Consideră-l o scuză pentru tot ce ai îndurat.
Aveam lacrimi în ochi.
Dar surpriza nu se terminase.
Călin m-a luat de mână și s-a întors către invitați.
— Rodica a avut dreptate într-un singur lucru.
Toată lumea a tăcut.
— Elena chiar va deveni bunică.
Am clipit nedumerită.
Apoi el a continuat:
— Cel mai bun prieten al meu a murit anul trecut. A lăsat în urmă o fetiță de opt ani fără familie apropiată. Acum câteva săptămâni am întrebat-o pe Elena dacă ar fi dispusă să-i ofere un cămin.
Lacrimile mi-au umplut ochii.
Știam despre fetiță.
Dar nu știam că va spune asta în fața tuturor.
— Și ea a acceptat fără să stea pe gânduri.
Invitații au început să aplaude din nou.
— După ce ne întoarcem din Paris, o aducem acasă.
Mi-am dus mâna la gură.
Pentru prima dată în viață, nu primeam doar un soț.
Primeam o familie.
Am privit-o pe Rodica.
Pentru prima dată după mulți ani nu mai avea nimic de spus.
Nu mai exista ironie.
Nu mai exista superioritate.
Doar rușine.
M-am apropiat de Călin și mi-am sprijinit capul pe umărul lui.
— O fiică, am șoptit.
— Și începutul unei vieți noi, a răspuns el.
Muzica a reînceput.
Invitații s-au ridicat la dans.
Iar eu am înțeles ceva ce îmi luase mai bine de cincizeci de ani să învăț.
Dragostea nu vine întotdeauna când te aștepți.
Uneori întârzie.
Dar când ajunge, poate aduce cu ea mult mai mult decât ai îndrăznit vreodată să visezi.