Am privit când la dosar, când la Radu.
— Ai anulat nunta înainte să-mi primești cadoul?
El a evitat să mă privească.
— Încercam să găsesc momentul potrivit.
— Nu. Încercai să găsești ordinea potrivită.
Organizatoarea a dat din cap.
— A insistat ca toate discuțiile despre anulare să treacă doar prin el. Ne-a spus că sunteți prea afectată emoțional ca să vă ocupați de detalii.
M-am simțit de parcă aș fi primit o altă lovitură.
Nu doar că mă mințise.
Încerca să mă prezinte drept instabilă pentru a controla totul.
Dar surprizele nu se terminaseră.
— A mai existat ceva, a continuat femeia. A întrebat dacă eventualele rambursări pot fi trimise într-un cont controlat de el.
— Ce?
— Da. Însă plățile au fost făcute de dumneavoastră și nu puteam face asta fără acordul dumneavoastră.
M-am întors spre Radu.
— Ai încercat să iei și banii?
— Nu înțelegi…
— Ba înțeleg perfect.
În acel moment, o colegă de-a lui, pe nume Alina, a intervenit.
Era palidă.
— Mie mi-a spus că sunteți despărțiți de o lună.
M-am uitat surprinsă la ea.
— O lună?
Femeia a dat din cap.
— Și m-a invitat la cină.
Toți au rămas fără cuvinte.
Radu a încercat să o oprească.
— Alina, nu te băga.
— Nu. Ajunge.
Pentru prima dată, nimeni nu mai părea dispus să-i ia apărarea.
Atunci am scos telefonul.
— Știi ce e interesant, Radu?
A înțepenit.
Probabil își dăduse seama.
Am apăsat pe play.
Vocea lui a răsunat pe tot coridorul.
„Ce era să fac? Să mă despart de ea înainte de ziua mea și să pierd ceasul?”
Liniște.
„I-am văzut economiile. Știam că o să-l cumpere.”
Toți îl priveau.
Iar el devenea tot mai palid.
Apoi a venit partea cea mai urâtă.
„O să spun că e instabilă emoțional. O să mă creadă.”
Înregistrarea s-a oprit.
Nimeni nu mai spunea nimic.
Șeful lui tocmai ieșise din birou și auzise suficient.
Alina îl privea cu dezgust.
Organizatoarea nunții strângea dosarul la piept.
Mariana avea lacrimi în ochi.
— Cum ai putut? l-a întrebat.
— Mamă…
— Nu.
Vocea îi tremura.
— Am încercat ani întregi să găsesc scuze pentru tine. Nu mai pot.
Pentru prima dată, Radu era singur.
Fără explicații.
Fără farmec.
Fără mască.
Mariana s-a uitat la încheietura lui.
— Dă jos ceasul.
— A fost un cadou.
— A fost primit prin înșelăciune.
Radu a desfăcut cureaua și a pus ceasul pe recepție.
Nu pentru ceas venisem.
Dar momentul spunea totul.
După aceea, am semnat toate documentele necesare pentru ca fiecare rambursare să se întoarcă în conturile din care plecase.
Niciun leu nu a ajuns la el.
Când totul s-a terminat, Mariana m-a condus spre lift.
— Îmi pare rău, Ioana.
— Nu e vina ta.
— Poate nu. Dar am închis ochii prea mult timp.
I-am strâns mâna.
Nu mai aveam energie pentru ură.
O săptămână mai târziu, am vândut ceasul.
Banii s-au întors în contul meu.
Am recuperat o parte din avansurile pentru nuntă și am închis definitiv acel capitol.
Radu mi-a trimis un mesaj.
„Nu trebuia să mă faci de râs la serviciu.”
L-am citit o singură dată.
Apoi i-am răspuns:
„Nu eu te-am făcut de râs. Tu ai făcut asta singur.”
După care l-am blocat.
În ziua în care banii au intrat înapoi în cont, am deschis un nou cont de economii.
Am ieșit din bancă și, pentru prima dată după mult timp, am simțit că pot respira.
Radu avusese dreptate într-o singură privință.
Ceasul chiar a fost simbolul unui „pentru totdeauna”.
Doar că nu al căsniciei pe care o visasem.
Ci al momentului în care am învățat să nu mai ofer niciodată inima mea unui om care vedea bunătatea ca pe o oportunitate.