Tânărul a coborât din SUV cu o aroganță care se vedea de la distanță.
Purta ochelari de firmă și vorbea tare la telefon.
Când l-a văzut pe Mihai, a zâmbit batjocoritor.
— Tot tu?
Mihai nu a răspuns.
Voia doar să își calmeze copiii.
Dar tânărul nu s-a oprit.
— Dacă ai rabla aia, mergi pe drumurile comunale, nu pe autostradă.
Fetița a început iar să plângă.
Mihai a strâns din dinți.
Nu voia scandal.
Nu voia ceartă.
Voia doar să ajungă cu bine la mare.
În acel moment, o voce puternică s-a auzit din spate.
— Prietene, cred că ai uitat ceva.
Toată lumea s-a întors.
Lângă terasa benzinăriei stăteau câțiva șoferi de TIR.
Bărbați trecuți prin viață.
Oameni care petreceau mai mult timp pe șosele decât acasă.
Unul dintre ei s-a apropiat.
— Ai uitat că în mașina aceea sunt doi copii.
Tânărul a râs ironic.
— Și?
— Și ai fost la un pas să provoci un accident.
Al doilea șofer a intervenit:
— Te-am văzut.
Al treilea a dat din cap.
— Toți te-am văzut.
Pentru prima dată, zâmbetul tânărului a dispărut.
În jurul lor se adunaseră și alți oameni.
Clienți.
Familii.
Angajați ai benzinăriei.
Toți priveau scena.
— Ai impresia că șoseaua e doar a ta? a întrebat unul dintre camionagii.
— Nu…
— Omul mergea regulamentar.
Avea copiii în mașină.
Tu ai vrut să câștigi câteva secunde.
Meritau copiii ăia să se sperie pentru asta?
Tânărul a coborât privirea.
Pentru prima dată, nu mai avea replici.
Nu mai avea curajul de pe autostradă.
Nu mai avea publicul în fața căruia să facă pe importantul.
Avea doar zeci de oameni care îl priveau dezaprobator.
După câteva clipe de tăcere, s-a apropiat de Dacie.
S-a uitat spre copii.
— Îmi pare rău.
A fost pentru prima dată când vorbea normal.
Fetița l-a privit fără să spună nimic.
Băiețelul s-a ascuns după scaun.
Mihai a dat doar din cap.
Nu voia nimic altceva.
Șoferii de TIR s-au întors apoi spre el.
— Nu pune la suflet.
— Oameni de genul ăsta există peste tot.
— Important e că voi sunteți bine.
Unul dintre ei a cumpărat câte o înghețată pentru copii.
Altul le-a adus apă rece.
Iar cel mai în vârstă dintre ei s-a aplecat spre Mihai.
— Știi ceva?
— Ce?
— Copiii ăștia nu își vor aminti SUV-ul.
Își vor aminti marea.
Și faptul că tatăl lor i-a dus acolo.
Mihai a simțit un nod în gât.
Pentru că omul avea dreptate.
O oră mai târziu, Dacia pornea din nou spre Constanța.
Pe bancheta din spate se auzeau iar râsete.
Copiii mâncau înghețată și vorbeau despre valuri.
Iar Mihai conducea liniștit.
Nu se gândea la șoferul cu SUV.
Nu se gândea la scandal.
Se gândea doar că, într-o lume în care mulți oameni aleg să privească în altă parte, încă există oameni care se ridică atunci când văd o nedreptate.
Și uneori, asta face toată diferența.