Pentru câteva secunde n-am înțeles.
Am clipit.
Confuză.
— Dan?
Maria a dat din cap.
Avea lacrimi în ochi.
— Ultima dată când am venit la voi… ai plecat până la magazin.
Am simțit cum inima începe să-mi bată mai repede.
— Și?
— Am rămas singură în bucătărie.
Vocea ei tremura.
— Dan a coborât cu jurnalul meu.
Am înghețat.
— Ce jurnal?
— Jurnalul meu personal.
Cel pe care îl țineam în geantă.
Mi-a spus că l-a găsit și a început să citească din el.
În public.
Ca pe o glumă.
Am simțit că nu mai pot respira.
Maria continua.
— Citea pagini întregi și râdea.
Spunea că sunt prea sensibilă.
Că dramatizez.
Că am nevoie de terapie.
Dar cel mai rău…
A început să râdă de pierderea sarcinii.
Lumea s-a oprit.
Pur și simplu.
S-a oprit.
Mi-am dus mâna la gură.
Nu-mi venea să cred.
— De ce nu mi-ai spus?
Maria a început să plângă.
— Pentru că mi-a fost frică.
— Frică?
— Frică să nu-l alegi pe el.
Cuvintele ei m-au lovit mai tare decât orice.
Toate lunile acelea.
Toată durerea.
Toată distanța.
Toată suferința.
Pentru că propriul meu copil credea că nu va fi ales.
Am plâns amândouă în parcarea aceea.
Iar în noaptea următoare am luat cea mai grea decizie din viața mea.
Am așteptat să adoarmă Dan.
Mi-am făcut bagajul.
Am luat câteva haine.
Și am plecat.
Nu am mai privit în urmă.
A doua zi am contactat un avocat.
Apoi un agent imobiliar.
Apoi banca.
Divorț.
Separare.
Mutare.
Viață nouă.
Dan a încercat să mă sune.
De zeci de ori.
Nu i-am răspuns.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai aveam nimic de discutat cu el.
Două săptămâni mai târziu am ajuns în fața apartamentului Mariei.
Aveam în mână o plăcintă cu lime.
Preferata ei.
Când a deschis ușa, m-a privit surprinsă.
— Mamă?
Am simțit lacrimile urcându-mi în ochi.
— Am plecat de la el.
Maria a rămas nemișcată.
— Totul s-a terminat.
Divorț.
Mutare.
Viață nouă.
Și tot ce vreau acum este să-mi recuperez fiica.
Pentru câteva secunde n-a spus nimic.
Apoi m-a tras în brațe.
Și am plâns amândouă.
Mult.
Poate pentru tot anul pierdut.
Poate pentru toate lucrurile nespuse.
Poate pentru că, în sfârșit, ne regăsisem.
Au trecut luni.
Maria a început să vină din nou la mine.
Duminicile au revenit.
Plăcintele.
Filmele.
Râsetele.
Serile târzii la povești.
Viața nu mai era perfectă.
Dar era sinceră.
Și pentru prima dată după foarte mult timp, când mă uitam în oglindă, vedeam o femeie care făcuse alegerea corectă.
Pentru că am înțeles un lucru simplu.
Uneori, cea mai importantă persoană pe care trebuie să o alegi…
Este propriul tău copil.