Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 În noaptea nunții, când am rămas în sfârșit singuri, l-am întrebat direct:
— De ce te-ai speriat atât de tare când tata s-a dus la DJ?
Paul și-a desfăcut nodul cravatei.
— Nu m-am speriat.
— Ai încercat să-l oprești.
— Credeam că pregătise ceva stânjenitor.
— Și Amanda de ce s-a schimbat la față când tata a pomenit promovarea ta?
A oftat.
— Sophie, suntem căsătoriți de câteva ore și deja mă interoghezi despre fosta mea soție.
— Nu te-am întrebat despre ea. Te-am întrebat despre tine.
— Ești supărată pentru toast.
— I-ai mulțumit fostei tale soții că te-a învățat să iubești și i-ai trimis un sărut la nunta noastră.
— A fost o glumă.
— Pentru mine n-a fost.
Paul și-a frecat fruntea.
— Putem să nu ne începem căsnicia așa?
Am tăcut.
Dar întrebarea nu dispăruse.
După luna de miere au început din nou nopțile lui târzii la serviciu.
Numai că acum eram atentă.
Într-o seară mi-a scris că rămâne pentru o ședință de buget.
Am sunat un coleg.
— Mai sunteți la birou?
— Noi? Am plecat de câteva ore.
Trei zile mai târziu, Paul a avut altă “ședință”.
Apoi încă una.
Data următoare nu l-am mai întrebat nimic.
L-am urmărit.
A parcat în fața unei cafenele aflate la aproape douăzeci de minute de companie.
La câteva minute după el a intrat Amanda.
M-am apropiat suficient cât să-i pot vedea prin geam.
Stăteau la o masă retrasă.
Amanda s-a aplecat spre el.
— Cât mai durează?
— Vorbește mai încet.
— Ai spus că după nuntă.
Paul s-a uitat în jur.
— Știu ce am spus.
— Ai promovarea acum.
— Încă nu. Mai trebuie finalizată.
Amanda și-a apropiat scaunul.
— Atunci vei avea salariul, poziția, tot ce mi-ai promis. Cât timp mai trebuie să aștept?
Am plecat înainte să mă vadă.
Nu știam încă totul.
Dar știam că nunta mea nu fusese pentru Amanda sfârșitul unei povești.
Era o etapă.
A doua zi am început să mă uit în urmă.
Și mi-am amintit momentul în care comportamentul lui Paul față de mine se schimbase.
La începutul relației noastre participaserăm la un eveniment al companiei.
Unul dintre manageri glumise în fața mea:
— Tatăl tău ne omoară dacă te ținem iar până târziu. Până la urmă, el deține compania.
Paul fusese lângă mine.
Auzise.
A doua zi mă invitase la cel mai scump restaurant la care mă dusese vreodată.
Trei săptămâni mai târziu vorbise pentru prima dată despre căsătorie.
Atunci am înțeles ce trebuia să verific.
În seara aceea, Paul și-a turnat un pahar.
— Vrei?
— Nu. Am vorbit astăzi cu tata.
A zâmbit imediat.
— Despre promovare?
— Da.
— Și?
— I-am cerut să nu o aprobe.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Ce ai făcut?
— I-am spus că vreau să ne construim singuri viața.
— Sophie, poziția aia aproape îmi dublează salariul!
— Știu.
— Și bonusul?
— Presupun că dispare și el.
Și-a pus paharul pe masă.
— Sună-l.
— Nu.
— Sună-l și spune-i că ai greșit.
— De ce e atât de important?
— Pentru că suntem căsătoriți! Deciziile tale mă afectează și pe mine.
L-am privit.
— Dar pe Amanda cum o afectează?
Pentru o secundă, expresia lui s-a schimbat.
Atât mi-a trebuit.
M-am ridicat.
— Noapte bună.
Zece minute mai târziu, l-am auzit vorbind încet la telefon.
— Nu, ascultă-mă. S-a întâmplat ceva.
Pauză.
— Nu știu dacă este permanent.
Altă pauză.
— Amanda, oprește-te. Am spus că o să rezolv.
Am coborât.
Paul a încremenit când m-a văzut.
— Ai terminat de rezolvat?
A închis apelul.
— Sophie…
— La zece minute după ce ai aflat că ai pierdut promovarea ai sunat-o pe Amanda. Ce anume trebuia să rezolvi?
N-a răspuns.
— Am fost vreodată soția ta sau am fost planul tău de carieră?
— Nu este așa.
— Atunci explică-mi.
S-a așezat.
Și, bucată cu bucată, adevărul a ieșit.
El și Amanda păstraseră legătura după divorț.
Ea îl părăsise pentru că nu credea că îi putea oferi viața pe care și-o dorea.
Paul nu trecuse niciodată peste asta.
Apoi mă cunoscuse pe mine.
Și aflase cine era tatăl meu.
— Când aveai de gând să mă părăsești? am întrebat.
Paul și-a coborât privirea.
— Sophie…
— Când?
A urmat o tăcere lungă.
— După ce promovarea era finalizată.
M-am uitat la omul cu care mă căsătorisem cu nici două săptămâni înainte.
— Amanda știa?
— Da.
— Știa că te căsătorești cu mine și te aștepta?
— Da.
— De ce?
Paul și-a trecut mâinile peste față.
— Am crezut că dacă mă căsătoresc cu tine mă voi apropia de tatăl tău. Promovarea ar fi demonstrat că, în sfârșit, pot să-i ofer Amandei viața pe care și-a dorit-o.
Nu mai aveam nimic de întrebat.
A doua dimineață m-am dus la tata.
I-am spus tot.
— Ce vrei să fac? m-a întrebat.
— Nu aproba promovarea.
— Bine.
— Și încep divorțul.
Tata mi-a luat mâna.
De data aceasta nu a încercat să decidă nimic pentru mine.
Câteva zile mai târziu am aflat și ultima parte.
După ce am încheiat relația, Paul s-a dus direct la Amanda.
Numai că Amanda nu l-a primit înapoi.
Fără promovare, fără salariul aproape dublu și fără accesul la viața pe care i-o promisese, Paul redevenise pentru ea exact bărbatul de care divorțase cu șase ani înainte.
Eu am rămas fermă.
Căsnicia noastră s-a încheiat.
Paul n-a primit promovarea.
Iar eu am încetat să mai încerc să demonstrez că trebuie să fiu iubită în ciuda familiei din care provin.
Problema nu fusese niciodată că tata avea bani.
Problema fusese că Paul mă alesese pentru ceea ce credea că putea obține prin mine.