După câteva minute, m-am întors în casă.
Nu mai aveam putere nici să plâng.
Notarul își strângea actele, iar Marius continua să vorbească nervos.
— Contestăm testamentul! Este nedrept!
L-am oprit.
— Nu.
S-a uitat surprins la mine.
— Cum adică nu?
— Dacă asta a fost ultima dorință a mamei, o respect.
În zilele următoare am încercat să merg mai departe.
Dar Marius nu renunța.
În fiecare seară aducea din nou vorba despre casă.
— Raluca nu merită nimic.
Trebuie să o convingi să vândă.
Insista atât de mult, încât am început să simt că ceva nu este în regulă.
Într-o după-amiază, în timp ce căutam un document, am deschis din greșeală sertarul biroului lui.
Acolo am găsit un teanc de plicuri.
Facturi.
Somații.
Notificări de executare.
Și extrase de cont care arătau datorii uriașe.
Când a intrat în cameră, l-am privit direct în ochi.
— Ce înseamnă toate astea?
A încercat să închidă sertarul.
— Nu este ce crezi…
— Atunci spune-mi adevărul.
După câteva clipe de tăcere, a coborât privirea.
— Am pierdut bani la jocurile de noroc.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— De asta voiai casa?
Ca s-o vinzi și să-ți plătești datoriile?
Nu mi-a răspuns.
Tăcerea lui spunea tot.
În aceeași seară am mers la Raluca.
M-a primit fără să spună nimic.
Ne-am așezat pe banca din curte, aceeași pe care mama obișnuia să-și bea cafeaua.
— Îți datorez niște scuze, i-am spus.
Am crezut că tu mi-ai luat tot.
Dar nu tu erai problema.
I-am povestit despre datoriile lui Marius.
Raluca a rămas câteva clipe în tăcere.
Apoi a spus încet:
— Acum înțeleg de ce mama mi-a lăsat casa.
Știa că tu ești puternică.
Știa că te poți ridica din nou.
Eu… aveam nevoie de un loc de unde să încep.
Am zâmbit printre lacrimi.
Pentru prima dată după multe luni, nu mai simțeam furie.
Doar liniște.
În aceeași săptămână am cerut divorțul.
Nu aveam de gând să-mi sacrific viitorul pentru greșelile altcuiva.
Câteva luni mai târziu am acceptat postul pe care îl refuzasem în străinătate.
Iar înainte să plec, eu și Raluca am plantat împreună câțiva trandafiri în grădina mamei.
Casa a rămas a ei.
Dar familia… în sfârșit, redevenise și a mea.