Casa părea mai goală ca niciodată după ce mașina lui Radu a dispărut la capătul străzii. Am rămas în sufragerie cu bebelușul adormit în brațe și cu cei doi băieți mai mari jucându-se pe covor, încercând să mă conving că durerea din piept avea să treacă.
Nu a trecut.
La nici douăzeci de minute după plecarea lui, soneria a sunat.
Am deschis ușa și am rămas surprinsă.
În prag stătea socrul meu, domnul Gheorghe, cu o trusă de scule într-o mână.
— Am venit să repar robinetul din bucătărie. Radu mi-a spus că picură de câteva săptămâni.
Am încercat să zâmbesc.
— Intrați…
A făcut doar câțiva pași în casă înainte să observe că ceva nu era în regulă.
— Unde-i băiatul?
Am ezitat.
— A plecat.
— La reuniunea de liceu?
Am dat încet din cap.
— Și tu de ce nu ești pregătită?
Întrebarea aceea simplă a rupt tot ce încercasem să țin în mine.
Am izbucnit în plâns.
Nu mai puteam ascunde nimic.
I-am povestit despre kilogramele de după sarcină. Despre jigniri. Despre lunile în care îmi spusese că îi este rușine cu mine. Despre actrița pe care o plătise să se dea drept soția lui în fața tuturor.
Socrul meu nu m-a întrerupt nici măcar o dată.
A rămas nemișcat, cu mâinile sprijinite de blatul bucătăriei.
La final a întrebat doar atât:
— A făcut într-adevăr asta?
— Da…
A închis ochii câteva secunde.
Când i-a deschis din nou, în privirea lui era o dezamăgire pe care n-o mai văzusem niciodată.
— Fiul meu n-a fost crescut pentru așa ceva.
A luat cheile mașinii.
— Unde mergeți?
— La hotel.
— Vă rog… nu faceți scandal.
S-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr.
— Nu fac scandal. Dar în seara asta cineva trebuie să spună adevărul.
A plecat.
La Hotelul Continental, sala era plină.
Foști colegi care nu se mai văzuseră de douăzeci de ani râdeau, făceau fotografii și își aminteau întâmplări din liceu.
Radu intrase triumfător la brațul tinerei actrițe.
Mulți îl felicitau.
— Ai avut noroc, Radu!
— Ce soție frumoasă!
El zâmbea mândru.
Exact atunci, ușile sălii s-au deschis.
Toți s-au întors.
Înăuntru a intrat tatăl lui.
Fără grabă.
Fără să ridice vocea.
S-a dus direct spre organizatori.
— Îmi împrumutați microfonul un minut?
L-au recunoscut imediat și i l-au oferit.
Radu a încremenit.
— Tată… ce faci?
Dar era prea târziu.
Sala s-a liniștit complet.
Domnul Gheorghe și-a dreaptat privirea spre toți cei prezenți.
— Bună seara. Îmi cer scuze că vă întrerup. Sunt tatăl lui Radu.
Toți au început să asculte.
— Vreau doar să vă spun că femeia de lângă fiul meu nu este soția lui.
În sală s-a făcut liniște deplină.
Actrița s-a uitat șocată spre Radu.
— Soția lui adevărată este acasă.
A făcut o pauză.
— Acasă, cu cei trei copii ai lor. Cel mai mic are nici trei luni.
Nimeni nu mai scotea un cuvânt.
— Fiul meu i-a spus că îi este rușine cu ea pentru că încă nu a slăbit după ce i-a dăruit trei băieți. Așa că a plătit o actriță să o înlocuiască în seara asta.
Câteva femei au dus instinctiv mâna la gură.
Bărbații evitau să-l privească pe Radu.
Actrița pălise.
— Este adevărat? a șoptit ea.
Radu încerca să spună ceva.
— Nu este chiar…
— Ba exact asta este, l-a întrerupt tatăl lui.
Apoi s-a întors spre tânăra actriță.
— Domnișoară, dumneavoastră nu aveți nicio vină. Dar meritați să știți că omul care v-a plătit să jucați rolul soției este deja căsătorit cu o femeie extraordinară.
Fata și-a scos imediat mâna din brațul lui Radu.
— Nu mi-a spus nimic din toate astea…
Și, fără să mai privească înapoi, a ieșit din sală.
În urma ei au început șoaptele.
Apoi râsetele.
Apoi privirile de dispreț.
Pentru prima dată în viața lui, Radu nu mai era omul pe care toți îl admirau.
Era omul care își umilise propria soție.
Aproape o oră mai târziu, ușa casei s-a trântit.
— TU AI FĂCUT ASTA?!
Am coborât liniștită scările.
— Ce s-a întâmplat?
Avea fața roșie de furie.
— Tata m-a făcut de râs în fața tuturor! Toată lumea știe! Toată lumea râde de mine!
L-am privit calm.
— El doar a spus adevărul.
— Mi-ai distrus imaginea!
Am zâmbit pentru prima dată după multe luni.
— Nu eu, Radu. Tu ai distrus-o în clipa în care ai decis că o actriță valorează mai mult decât mama copiilor tăi.
Am urcat în dormitor.
Am scos o valiză.
Am început să-i împăturesc hainele.
— Ce faci?
— Te ajut să pleci.
A rămas fără cuvinte.
— Nu vorbești serios…
Am închis fermoarul valizei.
— Când m-ai înlocuit cu o femeie străină, ai ales deja să nu mai fii soțul meu.
I-am dus bagajul până la ușă.
Înainte să iasă, s-a uitat spre mine pentru ultima dată.
Nu mai eram femeia care îl implora să o iubească.
Eram femeia care își redescoperise demnitatea.
Am încuiat ușa.
În aceeași clipă, de la etaj s-a auzit glasul unuia dintre băieți:
— Mami…
Am urcat imediat.
I-am luat în brațe pe toți trei și am înțeles că nu pierdusem nimic cu adevărat important.
Din contră.
În seara aceea, pierdusem doar omul care uitase ce înseamnă să-ți respecți familia.