Nu pot explica aici. Dacă ne vede împreună, va fi prea târziu.
Și, înainte să mai apuc să spun ceva, s-a îndepărtat în grabă printre mese, lăsându-mă cu inima bătând atât de tare, încât nici muzica din restaurant nu mai reușea să o acopere.
Irina a rămas nemișcată câteva clipe. Muzica răsuna în restaurant, invitații dansau și râdeau, iar în jurul ei totul părea perfect. Totuși, vorbele chelnerului îi răsunau în minte fără oprire.
„Să nu plecați cu soțul dumneavoastră până nu vedeți ce am să vă arăt.”
Orice om normal ar fi plecat imediat de lângă un străin. Și ea și-a spus de zeci de ori că exact asta ar trebui să facă.
Dar ceva din privirea lui îi spunea că nu mințea.
A așteptat câteva minute, apoi s-a strecurat pe holul care ducea spre bucătărie.
Chelnerul o aștepta lângă o ușă destinată personalului.
— Vă rog… intrați.
Irina ezita.
— Dacă este o glumă proastă, să știți că…
— Nu este o glumă.
În clipa în care a intrat, băiatul a închis ușa.
Irina s-a speriat.
— Ce faci?
— Îmi pare rău… dar dacă soțul dumneavoastră mă vede vorbind cu dumneavoastră, nu veți afla niciodată adevărul.
— Ce adevăr?
Chelnerul și-a trecut mâna tremurând prin păr.
— Numele meu este Vlad. Nu trebuia să lucrez la nunta dumneavoastră. Am fost chemat în ultimul moment să înlocuiesc un coleg.
Apoi a scos din buzunar o fotografie puțin îndoită.
— L-am recunoscut imediat pe mire.
Irina a luat fotografia.
În imagine apărea Andrei.
Zâmbea.
Ținea în brațe o altă femeie.
Amândoi tăiau un tort de logodnă.
Sub fotografie era imprimată data.
Opt luni în urmă.
Irina a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
— Nu… nu poate fi adevărat…
— Am servit la acea petrecere. Au fost prezentați tuturor drept viitori soț și soție.
— Dar noi eram deja logodiți…
Vlad a încuviințat încet.
— Tocmai de aceea am încercat să vă avertizez.
Atunci Irina și-a amintit cearta dintre Andrei și chelner.
— De asta te amenința…
— M-a recunoscut și mi-a spus să-mi țin gura dacă vreau să-mi păstrez locul de muncă.
Lacrimile au început să-i curgă fără să-și dea seama.
Toate plecările lui „în interes de serviciu”, toate întâlnirile prelungite și toate explicațiile care păreau cândva normale au început să capete un alt sens.
În acel moment s-a auzit cineva bătând în ușă.
Era Bianca.
— Irina? Unde ești?
Chelnerul a descuiat imediat.
Irina a ieșit ținând fotografia în mână.
— Cheamă-i pe toți lângă ringul de dans.
Prietenii au observat imediat că ceva nu era în regulă.
Muzica s-a oprit.
Invitații s-au strâns în jurul lor.
Andrei tocmai se întorsese de pe terasă.
Când a văzut fotografia în mâna Irinei, a încremenit.
Fața i s-a albit.
— Andrei… cine este femeia aceasta?
Nimeni nu mai scotea un cuvânt.
— Irina… nu este ceea ce pare…
— Erai logodit cu ea?
Andrei a tăcut.
Tăcerea lui a fost răspunsul.
Murmurele au început imediat printre invitați.
Părinții lui se uitau la el fără să înțeleagă.
Tatăl Irinei a făcut un pas în față.
— Răspunde!
Cu glas stins, Andrei a recunoscut.
— Da…
În restaurant s-a făcut liniște deplină.
— Mi-ai spus că nu ai mai avut nicio relație serioasă înaintea mea…
— Mi-a fost teamă să nu te pierd.
Irina și-a scos încet verigheta.
— Nu m-ai fi pierdut dacă ai fi fost sincer.
L-ai pierdut în clipa în care ai ales să trăiești în minciună.
I-a pus verigheta în palmă.
Nimeni nu l-a apărat.
Mama lui a început să plângă.
Tatăl lui și-a coborât privirea, rușinat.
Invitații au început să plece unul câte unul.
Irina s-a întors spre Vlad.
— Nu sunt de acord cu felul în care m-ai oprit.
Chelnerul a lăsat capul în jos.
— Știu…
— Dar îți mulțumesc că ai avut curajul să-mi spui adevărul înainte să fie prea târziu.
Apoi și-a luat tatăl de braț și a ieșit din restaurant.
În urmă rămăseseră muzica oprită, mesele pline și o nuntă care nu mai avea niciun viitor.
În acea seară, Irina nu și-a pierdut doar un soț.
A scăpat de o viață întreagă construită pe minciuni.