Mihai a râs scurt.
— Bineînțeles că-mi aparține. Tocmai am ieșit din divorț.
Bărbatul a închis dosarul pentru o clipă.
— Atunci vă rog să citiți aceste documente.
Mihai a luat foile.
Pe măsură ce citea, culoarea îi dispărea din obraji.
— Nu… nu se poate…
Lorena s-a apropiat și i-a smuls prima pagină.
— Ce scrie acolo?
Executorul a vorbit calm.
— Apartamentul este grevat de o ipotecă înregistrată înainte de pronunțarea divorțului. Creditul nu a fost achitat, iar creditorul a cerut executarea silită. Proprietatea a fost adjudecată la licitație. Aveți termen să o eliberați.
— E imposibil! a izbucnit Mihai. Eu n-am știut nimic!
— Toate documentele au fost înregistrate legal și au fost comunicate conform procedurii.
Lorena îl privea fără să înțeleagă.
— Mihai… spune-le că greșesc!
Dar nimeni nu greșea.
În câteva ore, cutiile erau împrăștiate prin tot apartamentul.
Mobilierul nou nici măcar nu apucase să fie montat.
Vecinii priveau în tăcere cum cei doi își încărcau lucrurile într-o dubă închiriată.
Mihai nu mai scotea niciun cuvânt.
Pentru prima dată după divorț, nu mai avea aerul unui învingător.
Două zile mai târziu a încercat să mă sune.
Telefonul era închis.
Mi-a trimis zeci de mesaje.
Niciun răspuns.
A venit chiar și la fostul meu loc de muncă.
Nu mai lucram acolo.
Abia atunci a înțeles că dispărusem din viața lui exact așa cum își dorise el să mă scoată din a lui.
La câteva săptămâni după aceea, m-am întâlnit întâmplător cu fosta noastră vecină.
— Știi că Mihai și Lorena stau acum într-o garsonieră închiriată?
Am zâmbit politicos.
— Sper să fie bine.
Femeia m-a privit curioasă.
— Tu știai că se va întâmpla?
Am ridicat din umeri.
— Am învățat un lucru după toți anii aceia.
Când cineva îți ia tot ce ai, nu întotdeauna pierde cel care pleacă.
Uneori pierde cel care crede că a câștigat.
Am plecat mai departe fără să mă uit înapoi.
Nu simțeam bucurie.
Doar liniște.
Pentru prima dată după mulți ani.