CONTINUAREA – Le-am făcut loc în casă.
Unul dintre polițiști a rămas în picioare, iar celălalt și-a deschis mapa.
— Vecinul dumneavoastră se numește Marius Ionescu, nu-i așa?
— Da…
— Și v-a cerut voie să folosească această curte în weekend?
Am dat din cap.
— Mi-a spus că organizează aniversarea fratelui lui.
Polițistul a oftat.
— Exact asta speram să ne confirmați.
Mi-a arătat o fotografie.
Era Marius.
— A dispărut?
— Nu.
L-am identificat în această dimineață într-un alt județ, unde încerca să închirieze o casă folosind acte false. În prezent este reținut pentru verificări.
Am rămas fără cuvinte.
— Dar… de ce a săpat în curtea mea?
Polițistul a scos o copie după o hartă veche.
— Acum două luni, pe strada dumneavoastră au avut loc lucrări la rețeaua de utilități. Cu acea ocazie au fost consultate planurile cadastrale ale întregii zone.
Mi-a arătat un traseu desenat sub proprietatea mea.
— Pe aici trece o galerie tehnică dezafectată, construită înainte de 1940. Nu este un tunel secret și nu ascunde niciun buncăr. A fost folosită cândva pentru drenaj și cabluri.
— Și ce legătură are cu Marius?
— Din câte am stabilit până acum, a găsit pe internet mai multe discuții despre presupuse valori ascunse în astfel de galerii în timpul războiului. A devenit convins că sub grădina dumneavoastră există o ladă cu obiecte de preț.
Am rămas privind harta.
— A inventat petrecerea doar ca să poată săpa?
— Exact.
A cumpărat chiar și un detector de metale și un aparat pentru localizarea cavităților din sol.
Vecinii au crezut că face amenajări.
Iar dumneavoastră erați plecată.
— A găsit ceva?
Polițistul a zâmbit discret.
— Câteva țevi ruginite, cărămizi vechi și foarte mult noroi.
Atât.
M-am uitat pe fereastră spre grădina distrusă.
Atâtea ore de muncă.
Atâta încredere.
Totul pentru o comoară care nu existase niciodată.
A doua zi au venit un reprezentant al primăriei și un expert tehnic.
Au verificat întreaga zonă.
Nu exista nicio galerie accesibilă și niciun obiect ascuns.
În schimb, pagubele erau serioase.
Gazonul trebuia refăcut complet.
Sistemul de irigație fusese rupt.
Mai mulți arbuști ornamentali fuseseră scoși din rădăcină.
Câteva săptămâni mai târziu am fost chemată să dau declarație.
Marius și-a recunoscut fapta.
Le-a spus anchetatorilor că era convins că va găsi o comoară și că intenționa să repare totul înainte să mă întorc acasă.
Judecătorul nu a fost impresionat.
A fost obligat să-mi achite toate pagubele, inclusiv costurile pentru refacerea grădinii, a instalației de irigare și a gardului deteriorat.
Un an mai târziu, curtea arăta din nou exact așa cum fusese înainte.
Florile înfloriseră.
Iar gazonul era din nou verde.
Din când în când, vecinii încă glumeau când mă vedeau lucrând în grădină.
— Ai mai verificat dacă nu sapă cineva după comori?
De fiecare dată zâmbeam.
— Dacă cineva îmi mai cere vreodată cheia curții pentru o singură după-amiază, primul lucru pe care îl întreb este dacă vine și cu o lopată.
Toți râdeau.
Eu însă nu mai priveam niciodată încrederea ca pe ceva ce se oferă fără măsură.
Pentru că am învățat că unii oameni nu profită de bunătatea ta fiindcă au nevoie de ajutor.
Ci pentru că speră să descoperi adevăratul lor plan abia după ce este prea târziu.