Socrul meu a refuzat să închidă ușa de la baie indiferent de câte ori i-am cerut-o — replica lui „nimeni nu-mi spune ce să fac în casa mea” a fost picătura care a umplut paharul, așa că i-am dat o lecție pe care o va ține minte.
Soțul meu și cu mine ne-am mutat în casa părinților lui în martie pentru a strânge bani pentru un avans.
Ar fi trebuit să fie opt luni, poate zece.
Știam de la bun început că e casa lor și regulile lor. Eram pregătită pentru asta.
La ce nu eram pregătită însă era situația cu toaleta.
Socrul meu o lasă deschisă.
Nu întredeschisă — ci de-a binelea deschisă, cu el așezat direct pe ea, cu telefonul în mână, uneori timp de douăzeci de minute în șir.
Toaleta este în vârful scărilor, exact vizavi de holul pe care toată lumea din casă trebuie să-l traverseze ca să ajungă undeva.
Prima oară mi-am spus că uitase.
Prin mai, învățasem să merg pe holul acela uitându-mă doar la podea.
Am adus vorba o dată. Cu prudență.
Acum două săptămâni, am urcat scările la unsprezece noaptea și iată-l acolo, cu ușa larg deschisă, dând scroll pe telefon; a ridicat privirea spre mine și nu s-a clintit.
În dimineața următoare, la micul dejun, i-am spus, pe cel mai blând ton de care sunt în stare, că ar însemna mult pentru mine dacă ar putea s-o închidă.
Și-a lăsat ceașca de cafea jos.
– Poți pur și simplu să nu te uiti.
– Dane, nu încerc să…
– Asta e casa mea, a spus-o adresându-se mesei, nu mie.
– Locuiești aici și acum o să-mi spui tu ce am voie să fac în propria mea baie?
I-am zis că nu asta am vrut să spun.
– Vreau nepoți, a spus el. Dacă v-aș spune vouă doi să vă apucați de treabă în direcția asta, s-ar întâmpla mâine? Nu. Așa că să nu vii la mine cu chestii legate de uși.
I-am spus că motivul pentru care suntem aici în primul rând e că economisim bani. Că nu te apuci să faci o familie în camera de oaspeți a altcuiva.
S-a lăsat pe spătarul scaunului.
– N-ai copii. N-ai casă. Nici nu se pune problema să vorbești așa cu mine sub acoperișul meu. Ușa e larg deschisă dacă nu-ți convine. Nu te ține nimeni cu forța.
M-am uitat peste masă la soțul meu.
Tăia ouăle. N-a ridicat privirea.
Așa că am lăsat-o baltă. A trebuit — avem unsprezece mii strânse și nicăieri în altă parte unde să ne ducem.
Se duce la aceeași oră în fiecare seară. Pe la zece și patruzeci, plus-minus, cu telefonul în mână.
Știam că cineva trebuia să-l învețe niște respect elementar — așa că aseară am fost pe hol înaintea lui.