Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
“Pentru că voi vreți să ce?”
Matei s-a uitat la mama lui.
Raluca și-a închis ochii pentru o clipă.
“Nu trebuia să afli așa.”
Ileana a împăturit foaia la loc.
“Atunci spune-mi cum trebuia să aflu.”
Mihai era încă pe difuzor.
Nici el nu mai spunea nimic.
Raluca s-a sprijinit cu spatele de peretele palierului.
“Am primit o ofertă pentru un proiect nou. Dacă accept, trei zile pe săptămână voi ajunge acasă după șapte. Mihai are programul lui și…”
“Și?”
“Ne-am gândit că Matei poate veni la tine după școală.”
Ileana a așteptat.
“Cât timp?”
“Doar în timpul săptămânii.”
“Raluca, cât timp?”
Fiica ei a ridicat din umeri.
“Probabil până la vară.”
Ileana a privit-o câteva secunde.
“Și când aveai de gând să mă întrebi?”
“Urma să vorbim.”
“Când?”
“După ce confirmam proiectul.”
“Deci după ce hotărai.”
Raluca s-a încruntat.
“Nu e chiar așa.”
“Cum e?”
“Am presupus că o să ne ajuți.”
“Exact.”
Un singur cuvânt a făcut-o pe Raluca să tacă.
Ileana s-a aplecat spre Matei.
“Tu mergi puțin cu mama până la lift, da?”
Copilul a dat din cap.
Apoi bunica i-a întins fiicei rucsacul.
“Astăzi mergeți împreună.”
Raluca nu l-a luat imediat.
“Și proiectul meu?”
“Acceptă-l.”
“Și Matei?”
“Găsiți o soluție.”
“Adică să plătim after-school, când tu stai acasă?”
Ileana și-a strâns poșeta la piept.
“Eu nu stau acasă. Eu locuiesc acasă.”
Raluca a tăcut.
“Este o diferență.”
Din telefon s-a auzit vocea lui Mihai.
“Poate că am exagerat puțin.”
Raluca s-a întors spre aparat.
“Acum spui asta?”
“Raluca, mama ta v-a ajutat enorm.”
“Mama mea îl iubește pe Matei.”
“Sigur că îl iubesc”, a spus Ileana. “Dar iubirea mea pentru el nu este un program de lucru pe care îl completați voi.”
Matei asculta cu seriozitatea aceea pe care copiii o au când adulții cred că nu înțeleg.
“Buni, eu te încurc?”
Ileana s-a aplecat imediat la nivelul lui.
“Nu. Niciodată să nu crezi asta. Problema nu e că vii la mine. Problema este că adulții trebuie să întrebe înainte să hotărască pentru alți adulți.”
Matei a privit spre mama lui.
Raluca și-a mușcat buza.
“Bine”, a spus ea. “Hai să plecăm.”
Nu a fost o replică spusă furios. Tocmai asta a surprins-o pe Ileana.
Fiica ei a luat rucsacul.
Înainte să intre în lift, s-a întors.
“Chiar mergi la concert?”
“Da.”
“Cu Doina?”
“Da.”
Raluca a dat încet din cap.
“Atunci… distracție plăcută.”
Nu era o scuză. Dar era prima dată când nu încercase să-i schimbe planul.
În seara aceea, Ileana și-a închis telefonul în timpul concertului.
Când l-a pornit, după aproape trei ore, avea două mesaje de la Raluca.
Primul era scurt:
“Am găsit un after-school aproape de școală.”
Al doilea venise douăzeci de minute mai târziu:
“Putem vorbi mâine?”
Ileana nu a răspuns imediat.
A doua zi, Raluca a venit singură.
S-au așezat în sufragerie.
“Am fost supărată pe tine”, a început fiica.
“Știu.”
“Pentru că m-am obișnuit.”
Ileana a ridicat privirea.
Raluca și-a frecat palmele.
“De fiecare dată când aveam o problemă, te sunam și tu spuneai da. La un moment dat nici nu mi s-a mai părut că trebuie să întreb.”
“Și mie mi-a luat prea mult să spun nu.”
Raluca a privit-o.
“Asta mă enervează și mai tare.”
Ileana a zâmbit ușor.
“De ce?”
“Pentru că dacă mi-ai fi spus mai devreme…”
“Ai fi fost la fel de supărată.”
Raluca a râs pentru prima dată.
“Probabil.”
Nu au rezolvat totul într-o oră.
Au pus însă pe hârtie ceva foarte simplu.
Matei urma să meargă trei zile pe săptămână la after-school. Ileana îl lua miercurea, pentru că îi plăcea să petreacă timp cu el. O sâmbătă pe lună îl ținea peste noapte, dacă era întrebată din timp.
Restul nu mai era presupus.
Era întrebat.
Câteva săptămâni mai târziu, Matei a venit miercuri după-amiază cu o cutie de acuarele.
“Buni, facem ceva?”
Ileana tocmai își pusese șorțul pentru cursul de ceramică pe care îl reîncepuse.
“Săptămâna asta nu. Dar vineri pot.”
Matei a dat din cap.
“Bine.”
Atât.
Nicio dramă.
Nicio vină.
Când Raluca a venit să-l ia, a găsit-o pe mama ei în hol, cu geanta pregătită.
“Pleci?”
“Da.”
“Unde?”
Ileana și-a luat haina.
“La curs.”
Raluca a deschis ușa pentru ea.
“Atunci nu te rețin.”
Ileana a trecut pe lângă fiica ei, apoi s-a oprit și i-a atins scurt brațul.
Pe cuier, lângă geanta lui Matei, rămăsese calendarul săptămânal pe care îl făcuseră împreună.
Pentru miercuri scria “Matei la bunica”.
Pentru joi, în dreptul numelui Ileanei, nu scria nimic.
Și exact așa voia să rămână.