Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Cât ai cheltuit? repetă Mihai.
Alina îl privi câteva secunde.
— Aproape jumătate din bonus a mers pe tratamentul dentar. Restul nu l-am cheltuit pe tot.
Doina ridică mâinile.
— Auzi? Aproape jumătate! Pe dinți!
Mihai oftă.
— Alina, mama are nevoie de tratamentul acela la Băile Felix.
— Și eu aveam nevoie de tratament.
— Tu ești tânără.
Alina încremeni.
Mihai continuă:
— Puteai să mai suporți puțin cu dinții. Mama nu mai are douăzeci de ani.
Doina dădu satisfăcută din cap.
Atunci Alina înțelese că discuția nu începuse în sufrageria ei.
— Cât i-ai promis?
Mihai evită privirea ei.
— Ce?
— Cât din bonusul meu i-ai promis mamei tale?
— Nu i-am promis nimic.
— Atunci de unde știa că am primit bonusul?
Tăcere.
— Mihai?
— I-am spus.
— Suma?
— Da.
— Și i-ai spus că o ajut eu cu sejurul?
— Am spus că ne descurcăm.
Alina râse scurt.
— „Ne descurcăm.”
Doina interveni:
— Pentru că așa face o familie normală.
— Nu, mamă Doina. Așa funcționează familia dumneavoastră. Mihai promite și eu plătesc.
— Iar începi să numeri fiecare leu?
— Da.
Alina se ridică.
— De data asta chiar asta voi face.
Se duse în dormitor și reveni cu laptopul.
Mihai se încruntă.
— Ce faci?
— Ce fac la serviciu în fiecare zi. Pun cifrele în ordine.
Deschise extrasele pe care le păstra de ani întregi.
Nu avu nevoie de mult.
Reparația acoperișului: 8.600 de lei.
Mobila Cristinei: 12.000.
Centrala termică a Doinei: 7.400.
Două concedii de familie.
Medicamente.
Facturi.
Avansul pentru aniversarea de 60 de ani a Doinei.
Alina se opri.
— În ultimii patru ani, numai din contul meu au plecat peste 46.000 de lei către mama și sora ta.
Mihai deveni iritat.
— Și ce vrei acum? Să-ți dea mama banii înapoi?
— Nu.
— Atunci ce rost are?
— Vreau să înțelegi de ce nu mai dau nimic.
Doina se ridică.
— Eu nu stau aici să fiu umilită pentru niște bani pe care i-ai dat de bunăvoie!
— Aveți dreptate. I-am dat de bunăvoie.
Alina închise laptopul.
— Și tocmai de aceea nu vi-i cer înapoi.
Doina păru pentru o clipă mulțumită.
— Dar de astăzi nu mai primiți nimic.
Expresia femeii se schimbă.
— Mihai, auzi cum vorbește?
El se întoarse spre soția lui.
— Nu poți decide singură.
— În privința salariului și bonusului meu? Ba da.
— Suntem căsătoriți.
— Atunci hai să discutăm și despre salariul tău.
Mihai tăcu.
Alina îl privi atent.
În ultimii ani el îi spusese mereu că nu reușea să economisească.
Avea rate.
Mașina.
Cheltuieli.
Însă acum își aminti ceva.
De fiecare dată când familia lui avea nevoie de bani, Mihai îi spunea:
— Pune tu acum și reglez eu luna viitoare.
Luna următoare nu venea niciodată.
— Arată-mi contul tău.
— Ce?
— Dacă banii noștri sunt ai familiei, deschide aplicația bancară.
— Nu trebuie să-ți demonstrez nimic.
— Eu trebuie să-mi justific bonusul, dar tu nu trebuie să-mi arăți economiile?
Doina interveni imediat:
— Salariul unui bărbat nu se controlează.
Alina se uită spre ea.
— Mulțumesc. Exact asta aveam nevoie să aud.
În seara aceea, Doina plecă furioasă.
Mihai rămase.
Și conflictul nu se termină.
Dimpotrivă.
Trei zile aproape că nu-și vorbiră.
În a patra seară, Mihai îi spuse:
— Mama a renunțat la Băile Felix din cauza ta.
— Nu din cauza mea. Pentru că nu vrea să-și plătească singură sejurul.
— Are pensie.
— Și eu am salariu. Care este diferența?
— Este mama mea!
— Iar eu sunt soția ta.
Mihai lovi cu palma în masă.
— Tocmai asta nu înțelegi! Când te-ai căsătorit cu mine, ai intrat și în familia mea.
Alina îl privi.
— Dar tu când te-ai căsătorit cu mine ai intrat vreodată în viața mea?
El tăcu.
— Știi de când mă dor dinții?
Niciun răspuns.
— Știi de când am telefonul spart?
Tăcere.
— Știi când mi-am cumpărat ultima pereche de ghete?
— Ce legătură are?
— Toată.
Atunci Alina înțelese că nu mai voia să câștige disputa.
Voia să știe dacă mai exista ceva de salvat.
— Spune-mi un singur lucru, Mihai. Dacă ai fi știut că trebuie să alegi între tratamentul meu dentar și sejurul mamei tale, ce ai fi ales?
El nu răspunse imediat.
Asta fu suficient.
Dar după câteva secunde răspunse:
— Mama are aproape șaptezeci de ani.
Alina dădu încet din cap.
— Am înțeles.
În următoarea dimineață sună un avocat.
Nu depuse actele în aceeași zi.
Mai întâi își separă complet finanțele, strânse documentele și verifică toate plățile făcute în timpul căsniciei.
Ceea ce descoperi îi confirmă decizia.
Mihai avea economii.
Nu o avere.
Dar suficient cât să fi putut contribui de multe ori la cheltuielile familiei lui.
În timp ce Alina plătea, el economisea.
Când îl confruntă, nici măcar nu negă.
— Trebuia să avem și o rezervă.
— Pentru cine?
— Pentru noi.
— Nu, Mihai. Eu eram rezerva pentru toată lumea. Tu îți construiai rezerva ta.
Atunci el înțelese că situația devenise serioasă.
Își schimbă tonul.
— Putem repara asta.
— Cum?
— Nu-i mai dăm mamei atât de mulți bani.
— Nu este despre mama ta.
— Atunci despre ce?
— Despre faptul că ai considerat normal să-mi amân sănătatea în timp ce tu puneai bani deoparte.
Mihai nu găsi un răspuns.
Când Alina îi spuse că vrea divorțul, reacția lui trecu de la furie la negociere.
Doina o sună în aceeași seară.
— Destrami o căsnicie pentru niște dinți și niște bani?
Alina răspunse calm:
— Nu. Doar nu mai finanțez o familie în care eu sunt ultima persoană care contează.
Divorțul nu se termină într-o săptămână și nici nu fu lipsit de certuri.
Mihai încercă să o convingă să se răzgândească.
Doina spuse rudelor că Alina devenise „obsedată de bani”.
Cristina îi trimise un mesaj în care îi amintea de toate dățile când „familia fusese lângă ea”.
Alina nu se certă cu niciunul.
Le trimise o singură dată situația plăților făcute de ea.
După aceea nu mai explică nimic.
Câteva luni mai târziu, divorțul era încheiat.
Alina se mutase într-un apartament mai mic, dar numai al ei.
Într-o dimineață de sâmbătă își făcu o cafea și se așeză lângă fereastră.
Telefonul nou era pe masă.
Paltonul fucsia atârna în hol.
Dar niciunul dintre lucrurile acelea nu-i atrase atenția.
Programarea de control la dentist era trecută în calendar pentru luni.
De data aceasta nu avea să o amâne pentru acoperișul nimănui, concediul nimănui sau mobila nimănui.
Alina zâmbi.
Din tot bonusul acela, tratamentul dentar fusese cea mai scumpă cheltuială.
Și singura despre care știa sigur că ar fi trebuit făcută cu doi ani mai devreme.