Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Marina, pune mâncarea înapoi pe masă.
M-am întors.
Andreea nu mai zâmbea.
— De ce?
— Pentru că oamenii n-au terminat de mâncat.
— Dar salata are gust de săpun.
— Am spus salata.
— Și eu nu vreau să risc cu restul.
Cineva și-a acoperit gura ca să nu râdă.
Andreea s-a înroșit.
— Foarte amuzant.
Radu a venit spre mine.
— Mamă, ajunge.
— Sunt perfect de acord.
Am intrat în bucătărie cu platoul.
El m-a urmat.
— Pune lucrurile înapoi.
— Nu.
— Sunt invitații noștri.
M-am întors.
— Ai cui?
— Ai Andreei. Ai noștri. Știi foarte bine ce vreau să spun.
— Atunci serviți-i.
— Cu ce?
Am arătat spre frigider.
— Aveți ingrediente.
M-a privit de parcă vorbeam într-o limbă străină.
— Mamă, ai făcut deja mâncarea.
— Exact.
— Atunci de ce faci circul ăsta?
Acea întrebare m-a lovit mai tare decât remarca Andreei.
— Pentru tine asta este problema? Că eu fac circ?
— Nu asta am spus.
— Soția ta mă insultă în casa mea după ce am muncit de dimineață pentru aniversarea ei, iar tu vii după mine să-mi spui să duc mâncarea înapoi.
— Pentru că sunt cincisprezece oameni acolo!
— Atunci trebuia să te gândești la cei cincisprezece oameni înainte să-i spui mamei tale să tacă.
Andreea a apărut în ușa bucătăriei.
— Nu i-a spus nimeni să tacă.
Am privit-o.
— Ai nevoie de ceva?
— Da. De mâncarea pentru care am venit.
Am rămas câteva secunde fără să spun nimic.
— Ai venit pentru mâncare?
— Nu răstălmăci.
— Tocmai ai spus-o.
A intrat în bucătărie.
— Este ziua mea, Marina. Tu ai spus că organizezi masa.
— Am spus că vă primesc la mine.
— Exact.
— Nu am spus că poți să mă jignești și apoi să-mi dai ordine.
Andreea și-a încrucișat brațele.
— Doamne, câtă dramă pentru o salată!
— Atunci de ce te deranjează atât de mult că am luat-o?
— Nu este vorba despre salată!
Am zâmbit.
— În sfârșit suntem de acord.
Radu și-a trecut mâna peste față.
— Vă rog, opriți-vă amândouă.
Andreea s-a întors spre el.
— Nu. Mama ta face intenționat asta ca să mă umilească de ziua mea.
Am rămas uluită.
— Eu te umilesc?
— Da. În fața familiei mele.
— Andreea, tu ai venit în casa mea, ai criticat mâncarea, ai făcut glume despre mine și acum îmi ceri să continui să te servesc.
— Pentru că tu te-ai oferit!
— M-am oferit să gătesc. Nu să fiu servitoarea ta.
Radu a ridicat vocea.
— Mamă, pune odată rața pe masă și terminăm povestea!
Am întors încet capul spre el.
A înțeles imediat că greșise.
Dar nu și-a retras cuvintele.
— Te rog, a adăugat. Nu putem lăsa oamenii fără mâncare.
— Ba putem.
— O să ne faci de râs.
Acolo era totul.
Nu îl preocupa că mama lui fusese insultată.
Îl preocupa ce vor spune invitații.
Am deschis frigiderul și am început să pun platourile înăuntru.
— Atunci explică-le.
— Ce să le explic?
— Că mama ta nu mai gătește pentru oameni care o insultă.
Andreea a râs nervos.
— Perfect. Atunci plecăm și comandăm la restaurant.
— Este o idee foarte bună.
Probabil se aștepta să mă sperii.
Nu m-am speriat.
A intrat în sufragerie și, câteva minute mai târziu, am auzit-o spunând tare:
— Ne pare rău, dar Marina a decis să oprească petrecerea.
M-am dus după ea.
— Nu.
Toată lumea s-a uitat spre mine.
— Marina, nu mai continua, a spus Radu.
— Ba trebuie. Pentru că dacă tot povestiți ce s-a întâmplat, povestiți până la capăt.
M-am uitat spre invitați.
— Eu am decis că nu mai servesc masa după ce Andreea mi-a spus că mâncarea mea are gust de săpun, iar fiul meu mi-a cerut mie să nu fac scandal.
Tăcere.
Andreea și-a luat geanta.
— Hai, Radu.
El n-a plecat imediat.
— Mamă, chiar vrei să stricăm relația pentru asta?
— Nu eu am pus relația noastră pe masă.
— Este soția mea.
— Știu.
— Trebuie să fiu de partea ei.
Am dat din cap.
— Când are dreptate, susține-o. Când greșește, spune-i. Asta înseamnă să fii soț, nu să transformi pe altcineva în ținta voastră comună.
Andreea a deschis ușa.
— Eu nu mai calc în casa asta.
M-am uitat la ea.
— Este alegerea ta.
Radu a rămas nemișcat.
— Și dacă eu plec cu ea?
Întrebarea lui m-a durut.
Era fiul meu.
Dar răspunsul meu nu se mai putea schimba doar pentru că mă durea.
— Ești soțul ei. Pleacă împreună cu ea. Dar nu-mi cere să cumpăr pacea dintre voi acceptând să fiu tratată fără respect.
A plecat.
Timp de aproape două luni, Radu nu m-a sunat.
Nu a fost un final frumos.
Nu au venit a doua zi să-și ceară scuze.
Andreea le-a spus rudelor că sunt „o soacră imposibilă” și că îi distrusesem intenționat aniversarea.
Radu a ținut partea ei.
Iar eu am plâns mai mult decât aș recunoaște vreodată în fața lor.
Dar nu i-am sunat ca să-mi cer iertare pentru ceva ce nu făcusem.
Într-o duminică, după aproape nouă săptămâni, soneria a sunat.
Era Radu.
Singur.
— Pot să intru?
L-am lăsat.
S-a așezat la masa din bucătărie.
— Andreea nu știe că sunt aici.
— Atunci n-ar trebui să fii.
— Mamă…
— Nu vreau să începi să-i ascunzi soției tale lucruri ca să repari relația cu mine.
A tăcut.
Apoi a spus:
— Am venit să-mi cer scuze pentru mine. Nu pentru ea.
Am așteptat.
— În ziua aceea am vrut doar să nu se supere Andreea. Și mi-a fost mai simplu să-ți cer ție să înghiți.
A fost prima dată când a spus exact ce se întâmplase.
— Știu.
— N-a fost corect.
— Nu.
— Nu pot să-ți promit că Andreea își va cere scuze.
— Nici nu-ți cer.
Radu a ridicat privirea.
— Atunci ce vrei?
— Ca atunci când vii în casa mea, să vii ca fiul meu. Nu ca omul trimis să mă convingă să accept orice doar ca să fie liniște în căsnicia ta.
A dat încet din cap.
Relația mea cu Radu nu s-a reparat în ziua aceea.
Dar a început să se repare.
Cu Andreea lucrurile au rămas reci.
Nu am mai organizat aniversările ei.
Nu am mai gătit pentru mesele lor mari.
Când veneau de Crăciun, fiecare aducea câte ceva.
Iar dacă nu voiau să vină, nu veneau.
Un an mai târziu, de ziua mea, Radu m-a întrebat ce să aducă.
— Nimic, i-am spus. Doar veniți.
A venit cu o tavă mare de prăjituri.
Andreea era cu el.
Când ne-am așezat, a gustat din salata mea.
Pentru o secundă, privirile ni s-au întâlnit.
— E bună, a spus.
Nu era o scuză.
Și nu m-am prefăcut că era.
— Știu, am răspuns.
Apoi mi-am pus și eu mâncare în farfurie și m-am așezat odată cu ceilalți.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai eram femeia care alerga între bucătărie și masă până când ceilalți terminau de mâncat.
Eram gazda.
Eram mama lui Radu.
Eram soacra Andreei.
Dar, înainte de toate, eram un om aflat la propria masă.
Iar locul meu nu mai trebuia câștigat servindu-i pe ceilalți.