Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Nimeni n-a răspuns imediat.
Doina mă privea cu bărbia ridicată.
— Spune, Luminița. Hai. Ce te nemulțumește atât de tare la noi?
— Faptul că de fiecare dată când venim aici, femeile muncesc și bărbații sunt serviți.
Ionuț a râs din ușă.
— Pentru asta facem tot circul?
M-am uitat spre el.
— Dacă e un lucru atât de mic, poți să strângi tu.
Nu i-a mai venit să râdă.
Doina s-a întors spre Cătălin.
— Tu auzi cum vorbește?
Cătălin a intrat în cameră.
— Luminița, ajunge.
— Nu. Tocmai asta fac de șapte ani. Ajunge.
Atunci Doina a spus ceva ce n-am uitat.
— În casa mea, femeile din familie nu stau cu mâinile în sân cât timp eu muncesc.
Florentina a pus încet paharele pe masă.
Doina s-a întors spre ea.
— Tu ce ai?
— Nimic.
— Atunci du-le în bucătărie.
Florentina nu s-a mișcat.
Am văzut-o cum își umezește buzele.
— Doamna Doina… eu cred că Luminița are dreptate într-o privință.
Ionuț și-a privit soția.
— Florentina, nu te băga.
Ea s-a întors spre el.
— De ce să nu mă bag? Eu am venit la zece dimineața să gătesc cu mama ta. Tu ai venit la unu și te-ai așezat direct la masă.
Sorin s-a uitat imediat spre Mirela.
— Să nu începi și tu acum.
Mirela a lăsat platoul pe masă.
— Nici nu trebuia să-mi spui. Dar da, și eu m-am săturat.
Doina a rămas nemișcată.
În câteva minute, ceea ce pentru ea fusese obrăznicia unei singure nurori devenise altceva.
Și tocmai asta a făcut-o să se înfurie cu adevărat.
— Foarte bine! a izbucnit. De azi înainte nu mai fac nimic pentru nimeni! Să vă faceți singure mesele, sărbătorile, tot! Eu v-am primit în casa mea și voi m-ați făcut servitoare!
— Nu v-a făcut nimeni servitoare, am spus. Tocmai asta încercăm să vă spunem. Nu vrem să fie nimeni servitoarea tuturor.
Dar Cătălin nu vedea lucrurile așa.
În mașină, spre București, a tăcut până am trecut de Chitila.
Apoi a spus:
— Ai stricat familia.
— Pentru că n-am spălat vase?
— Nu mai reduce totul la vase. Ai întors-o pe Florentina împotriva lui Ionuț. Mirela și Sorin s-au certat după ce am plecat. Mama plângea.
— Eu nu le-am spus femeilor alea ce să spună.
— Dar tu ai pornit tot.
Am întors capul spre el.
— Atunci poate că problema exista înainte să deschid eu gura.
A strâns volanul.
— Mama spune că nu mai vrea să vii la ea.
Am rămas tăcută.
— Și tu ce spui?
— Ce vrei să spun? E casa ei.
— Te-am întrebat ce spui tu.
N-a răspuns.
Asta m-a durut mai mult decât interdicția Doinei.
În zilele următoare, conflictul s-a întins în toată familia.
Ionuț îl suna pe Cătălin și îi spunea că Florentina devenise “obraznică”.
Sorin se plângea că Mirela refuza să mai meargă la mesele unde trebuia să gătească și să strângă.
Doina îi suna pe băieți separat.
Eu devenisem explicația perfectă pentru tot.
Apoi a venit duminica următoare.
Cătălin s-a îmbrăcat și și-a luat cheile.
— Mă duc la mama.
— Bine.
A rămas lângă ușă.
— Nu vii?
— Mama ta a spus că nu mă mai vrea acolo.
— Știi că a zis-o la nervi.
— Atunci poate să-mi spună tot ea că nu mai este valabil.
A oftat.
— Luminița, vino și terminăm povestea asta.
— Cum?
— Mergem, te porți normal, ajuți puțin și se liniștesc lucrurile.
L-am privit câteva secunde.
Acolo era alegerea pe care încercase s-o evite de la început.
Nu între mine și mama lui.
Între două feluri de a trăi.
— Adică eu trebuie să mă întorc și să fac exact ce făceam înainte, ca voi să puteți spune că s-a rezolvat.
— Nu asta am spus.
— Ba exact asta ai spus.
A plecat singur.
Două ore mai târziu mi-a trimis un mesaj.
“Nu mai pot cu scandalul ăsta.”
Nu i-am răspuns.
Când s-a întors, era aproape seară.
A intrat în bucătărie și a pus cheile pe masă.
— Mama a făcut mâncare doar pentru ea și tata.
— Și?
— Ionuț și Sorin au venit singuri.
Am ridicat sprâncenele.
— Florentina?
— N-a venit.
— Mirela?
A dat din cap.
— Nici ea.
Pentru prima dată, masa aceea la care femeile alergaseră ani întregi în jurul bărbaților rămăsese aproape goală.
Cătălin s-a așezat.
— Ionuț a zis că Florentina i-a spus că nu mai vine până când mesele nu se fac împreună.
Am tăcut.
— Sorin a primit cam același mesaj.
Apoi s-a uitat la mine.
— Cred că am fost niște nesimțiți.
Nu l-am scutit.
— Ați fost comozi.
A dat încet din cap.
Schimbarea n-a venit într-o singură discuție.
Doina n-a devenit peste noapte alt om.
La următoarea sărbătoare, aproape două luni mai târziu, ne-a invitat din nou.
Am mers.
Dar de data aceea n-am mai venit cu trei ore înainte.
Când masa s-a terminat, Doina s-a ridicat instinctiv și a început să adune.
Cătălin s-a ridicat și el.
A luat farfuriile din fața noastră și i-a făcut semn lui Ionuț.
— Hai.
Ionuț l-a privit o secundă.
Apoi s-a ridicat.
Sorin a bombănit ceva, dar Mirela i-a împins propriul pahar spre el.
— Și pe ăsta.
Am râs.
Până și Florentina a râs.
Doina nu.
Dar nici nu ne-a mai trimis pe noi trei singure în bucătărie.
Eu am rămas câteva minute pe scaun și mi-am terminat cafeaua cât era încă fierbinte.
Cătălin a trecut pe lângă mine cu un teanc de farfurii.
— Mai vrei?
Am ridicat ceașca.
— Pentru prima dată la mama ta, chiar apuc s-o beau.
A zâmbit puțin și a plecat spre bucătărie.
Nu câștigasem un război.
Nici nu voiam unul.
Doar că, după șapte ani, în familia aceea devenise posibil un lucru care înainte părea scandalos:
după ce mâncam cu toții, ne ridicam cu toții.