Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce adevăr? am întrebat.
Călin a zâmbit.
— Damian și Ruxandra sunt copiii mei.
În jurul nostru s-a făcut liniște.
Simona a continuat:
— Și ai mei.
Ruxandra s-a ridicat brusc.
Damian, aflat de cealaltă parte a mesei, i-a privit fără să înțeleagă.
Călin părea aproape ușurat.
— V-am protejat până ați devenit adulți.
M-am uitat la el.
— Asta le-ai spus?
Zâmbetul i s-a șters puțin.
Simona s-a apropiat de mine cu un dosar.
— Lavinia, nu vrem scandal. Ai făcut enorm pentru copii și îți vom fi întotdeauna recunoscători.
Mi-a întins documentele.
— Dar acum sunt adulți. Iar Călin și cu mine vrem să ne trăim viața împreună.
Am deschis dosarul.
Divorț.
— Deci acesta era planul?
Călin a ridicat din umeri.
— Nu are rost să continuăm o căsnicie care s-a terminat de mult.
— Pentru tine, poate.
Simona s-a uitat spre documentele patrimoniale.
— Important este că Damian și Ruxandra au acum viitorul asigurat.
Acolo am înțeles ce credeau.
Credeau că după ce proprietățile ajunseseră la copii, ei urmau să vină automat la pachet cu ele.
Am închis dosarul.
— Sunt de acord cu divorțul.
Călin a clipit.
— Atât?
— Ce așteptai?
— După ce afli că…
— Că Damian și Ruxandra sunt copiii voștri?
M-am uitat la Simona.
— Știu de doisprezece ani.
Călin a încremenit.
— Ce?
— Aveau șase ani când am aflat.
Simona a făcut un pas înapoi.
— Nu se poate.
— Ba da.
Călin a devenit palid.
— Și n-ai spus nimic?
— Cui? Copiilor de șase ani?
— Mie!
Am râs scurt.
— Tu știai deja.
— Atunci de ce ai rămas?
M-am uitat spre Damian și Ruxandra.
— Pentru ei.
Călin s-a uitat imediat spre actele semnate.
— Atunci transferurile…
— Sunt reale.
Asta l-a surprins și mai tare.
— Le-ai dat tot știind cine sunt?
— Sunt copiii mei.
Simona a intervenit:
— Sunt copiii noștri.
— Biologic, da.
Am privit-o.
— Dar cine a stat cu Damian la Urgențe? Cine a mers la școală când Ruxandra plângea și nu mai voia să intre în clasă? Cine le-a făcut micul dejun, i-a dus la meditații și a stat treaz când aveau febră?
Simona a tăcut.
— Nu vă iau nimic, am continuat. Nici măcar adevărul. Dar nu confundați faptul că i-ați făcut cu faptul că i-ați crescut.
Călin s-a înfuriat.
— Nu încerca să-i întorci împotriva noastră.
— Nu trebuie.
Am privit spre gemeni.
— Au optsprezece ani. Hotărăsc singuri.
Călin s-a întors spre ei.
— Damian, Ruxandra, știu că este mult de procesat. Dar de acum nu mai trebuie să ascundem nimic.
Și-a deschis brațele.
Simona a făcut un pas spre Ruxandra.
— Copiii mei…
Ruxandra și-a ridicat mâna.
— Opriți-vă.
Simona a rămas pe loc.
— Ruxandra?
— Deci tu ești mama noastră biologică?
— Da.
— Și știai unde suntem?
Simona a ezitat.
— Da.
— Toți cei optsprezece ani?
— Situația a fost complicată.
Damian a întrebat:
— Și tata?
Călin a răspuns:
— Am fost lângă voi.
Damian l-a privit.
— Ai fost în aceeași casă. Nu e același lucru.
Călin s-a înroșit.
— Ai grijă cum vorbești.
Ruxandra s-a întors spre mine.
— Tu știai?
— Da.
— De ce nu ne-ai spus?
A fost singura întrebare care m-a durut.
— Pentru că aveați șase ani când am aflat. După aceea, de fiecare dată când voiam să vă spun, mă întrebam dacă o fac pentru voi sau ca să-i pedepsesc pe ei.
Am înghițit.
— Și n-am vrut să vă folosesc pentru răzbunarea mea.
Ruxandra a început să plângă.
Nu m-am apropiat.
Am lăsat-o să decidă.
Simona a făcut atunci un pas.
— Putem recupera timpul pierdut.
Ruxandra a privit-o.
— Poate.
Simona a părut surprinsă.
— Atunci…
— Dar nu astăzi.
Călin a intervenit:
— O să avem timp. Acum putem fi în sfârșit o familie.
Damian s-a uitat la el.
— Noi suntem deja o familie.
Călin a arătat spre mine.
— După ce v-a mințit doisprezece ani?
Ruxandra s-a ridicat.
— Tu ai mințit-o douăzeci și opt.
N-a mai spus nimeni nimic.
Simona și-a luat geanta.
Înainte să plece, s-a întors spre gemeni.
— Sper că într-o zi o să vreți să mă cunoașteți.
Ruxandra a răspuns:
— Poate. Dar asta hotărâm noi.
Călin a plecat cu ea.
Divorțul nostru a urmat.
N-a existat nicio împăcare și nici vreo mare răzbunare.
Damian și Ruxandra au păstrat bunurile care le fuseseră transferate. Fuseseră pentru ei și așa au rămas.
Au început, în timp, să vorbească și cu Simona.
N-am încercat să-i opresc.
Aveau dreptul să-și cunoască mama biologică.
Cu Călin relația a rămas mult mai rece.
În prima duminică după ce ne-am mutat lucrurile separat, Damian și Ruxandra au venit la mine la prânz.
Am pus trei farfurii pe masă.
Ruxandra m-a privit.
— Mama…
M-am oprit.
Era prima dată când mă numea așa după petrecere.
— Da?
— Data viitoare fac eu mâncarea.
Damian a râs.
— Te rog. Pentru binele tuturor.
Și pentru prima dată după foarte mult timp, am râs și eu.