Doctorița care și-a publicat fluturașul cu salariul de 2400 euro: „De acum, dragi colegi, când întindeți mâna după plic, uitați-vă în ochii celui din față”

Anca Mureșan este medic primar chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca. Și-a publicat fluturașul de salariu pe Facebook ca să arată că, într-adevăr, salariile medicilor au crescut substanțial în ultima lună: câștigă 11.200 de lei, cu tot cu o gardă suplimentară într-o zi de sâmbătă.

„Așa cum am spus, revin cu fluturașul pe care l-am primit azi. Acesta este venitul meu net pe martie 2018, salariu și 1 gardă suplimentară de sâmbătă: 11.242 Ron.

Ținând cont că am postat de curând că venitul meu pe luna trecută a fost de 6065 Ron, nu pot să nu spun că venitul meu aproape s-a dublat. Este un pas înainte, sunt încă multe de făcut și de corectat, însă nu putem fi ipocriți și să nu recunoaștem măririle acordate.”, notează aceasta, conform extranews.ro.

Postarea doctoriței Mureșan a stârnit o întreaga dezbatere după ce a fost distribuită de zeci de persoane.

Aceasta a relatat cum în urmă cu câteva zile fiica unei paciente operate de ea a insistat să-i înmâneze doctoriței o sumă de bani, „o mică atenție”.

„Am întrebat-o câți ani a muncit mama și câți bani a plătit pentru asigurările de sănătate, pentru ca atunci când va avea nevoie de servicii de sănătate să le primească gratuit… 28 de ani grei de muncă, acum cu o pensie de 500 Ron, voia să mă plătească.

Nu mai merge așa… datoria statului român este să-și respecte cetățenii, medicii au primit niște salarii decente începând cu această lună, așa încât de acum, dragi colegi, atunci când întindeți mâna după plic, uitați-vă în ochii celui din față.

Așa cum am spus, revin cu fluturașul pe care l-am primit azi. Acesta este venitul meu net pe martie, salariu și 1 gardă suplimentară de sâmbătă: 11.424 Ron.”