Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Opt mii patru sute de lei, a repetat Radu. Unde sunt?
Alina și-a încrucișat brațele.
— Nu i-am aruncat pe geam.
— N-am spus asta.
— Am cumpărat lucruri. Am plătit diverse.
Am deschis mapa.
— Atunci verificăm.
Am pus pe masă facturile la apă, gaz, curent și internet.
Toate fuseseră plătite din contul meu.
Apoi bonurile mai mari de la supermarket.
Tot eu.
Radu derula transferurile.
— Uite. “Utilități mama”. “Cumpărături și facturi”. Eu pentru asta ți-am trimis banii.
Alina s-a uitat spre mine.
— Doina oricum nu avea nevoie de banii ăștia.
Radu a ridicat capul.
— Poftim?
— Are casa plătită. Are pensie. Noi încercăm să strângem pentru avans.
— Atunci de ce mi-ai spus că îi dai mamei banii?
— Pentru că altfel începeai să calculezi fiecare leu!
— Erau banii mei, Alina.
— Și eu sunt soția ta!
Radu s-a ridicat complet.
— Tocmai de asta trebuia să-mi spui adevărul.
Alina s-a întors spre mine.
— Șase luni am stat aici și n-ai spus nimic. Acum, dintr-odată, faci socoteli pentru că te-ai supărat la cină?
— Nu eu am început discuția despre ce face fiecare în casa asta.
A tăcut.
Radu și-a pus telefonul pe masă.
— Vreau să știu unde s-au dus banii.
De data aceasta Alina n-a mai răspuns imediat.
În cele din urmă s-a așezat.
Avea datorii.
Două carduri de cumpărături, niște rate și un împrumut făcut înainte să se mute la mine.
Radu nu știa valoarea lor reală.
— Voiam să le achit înainte să afli, i-a spus.
— Cu banii pe care îi trimiteam pentru mama?
— Voiam să-i pun înapoi.
— De șase luni?
Alina a început să plângă.
Nu mi-a fost milă de bani.
M-a deranjat altceva.
Locuia gratis în casa mea, folosea banii destinați cheltuielilor casei pentru datoriile ei și, în aceeași seară, mă pusese la masă să-mi explice cum ar trebui să mă spăl.
Am strâns facturile.
— De luna viitoare schimbăm lucrurile.
Alina m-a privit.
— Ce înseamnă asta?
— Radu plătește partea voastră din utilități direct. Cumpărăturile le împărțim clar. Banii nu mai trec prin tine.
— Și cum mai strângem pentru avans dacă începem să plătim tot aici?
Am privit-o.
— Asta trebuia să vă întrebați înainte să folosești banii pentru altceva.
— Deci asta urmăreai.
— Ce anume?
— Să ne dai afară.
Radu a intervenit:
— Alina, termină.
— Nu. De când am venit aici simt că nu ne vrea.
M-am uitat în jurul mesei.
— Nu v-am cerut chirie șase luni.
N-a răspuns.
În următoarele zile conflictul nu s-a stins.
Alina era convinsă că o umilisem în fața soțului ei.
Radu era furios că îi ascunsese datoriile.
Iar eu descopeream cât de greu este să continui să împarți casa cu cineva în care nu mai ai încredere.
După o săptămână, i-am chemat pe amândoi.
— Nu vreau să vă decid căsnicia. Asta este între voi. Dar trebuie să vă găsiți altă locuință.
Radu a tăcut.
Alina s-a ridicat.
— Deci chiar ne dai afară.
— Vă dau timp să vă organizați. Dar da, locuitul aici se termină.
— Pentru niște bani?
— Nu. Pentru că ai luat bani destinați casei mele, i-ai ascuns soțului tău și apoi m-ai umilit la masa mea. Nu mai am încredere să locuiesc cu tine.
De data aceasta n-a mai avut răspuns.
Au plecat câteva săptămâni mai târziu.
Radu și Alina nu s-au despărțit atunci. Și nici nu i-am cerut fiului meu s-o facă.
Știam doar că problemele lor financiare și căsnicia lor nu mai puteau fi administrate din casa mea.
Radu a continuat să mă viziteze.
Cu Alina am rămas distantă.
Iar banii pentru cheltuielile mele n-au mai trecut niciodată prin ea.
În prima după-amiază după ce s-au mutat, am mers la bazin.
Am înotat.
Am făcut duș în vestiar, ca întotdeauna.
Pe la cinci am ajuns acasă.
Când am trecut prin hol, m-am uitat la ușa băii.
Era deschisă.
Pentru prima dată după șase luni, nu se auzea apa curgând, uscătorul sau vocea cuiva care îmi spunea să mai aștept.
Am intrat.
Am pornit apa caldă.
Făcusem deja duș la bazin.
Nu aveam nevoie de încă unul.
L-am făcut pentru că puteam.