Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Bianca nu și-a luat ochii de la mine.
— Andrei?
Am rămas la fereastră.
Jos, mamaie își schimbase traista dintr-o parte în alta.
Probabil o durea mâna.
— Nu mi-e rușine cu ea, am spus.
Bianca a privit din nou spre femeia de jos.
— Atunci coboară.
Atât.
N-a țipat.
Nu m-a făcut nesimțit.
Nu mi-a ținut nicio lecție.
Pur și simplu:
— Coboară.
Am ieșit din apartament.
Cele patru etaje mi s-au părut mai lungi decât oricând.
Când am deschis ușa blocului, mamaie s-a ridicat imediat.
Fața i s-a luminat.
Nu m-a întrebat de ce nu răspunsesem.
Nu m-a certat.
Prima ei grijă a fost traista.
— Vezi că am pus plăcintele deasupra. Să nu le răstorni.
M-am oprit în fața ei.
— Mamaie…
— Dacă ești ocupat, nu-i nimic.
S-a aplecat după traistă.
— Eu voiam numai să te văd puțin. Îți las astea și mă duc înapoi. Mai am microbuz după-amiază.
Replica aceea m-a lovit mai tare decât dacă mi-ar fi dat o palmă.
Făcuse aproape 200 de kilometri.
Stătuse aproape o oră în fața blocului.
Și tot ea își cerea aproape scuze că mă deranjase.
Am luat traista.
— Hai sus.
Elena s-a uitat spre bloc.
— Nu deranjez?
— Nu.
— Sigur?
— Sigur.
A făcut un pas.
Apoi s-a oprit.
— E și