Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Dan s-a mutat temporar în casa mamei lui.
În primele zile părea încântat de noua lui viață.
A început să posteze fotografii.
„Un nou început.”
„Libertate.”
„În sfârșit liniște.”
Într-o fotografie stătea lângă mașina pe care o luase.
În alta, Margareta își bea cafeaua făcută la espressorul scos din bucătăria mea.
Mai apărea televizorul.
Canapeaua.
Masa.
Obiect după obiect.
Am salvat fiecare fotografie.
Dan nu înțelegea că îmi făcea singur inventarul.
Trei zile mai târziu am primit propunerea avocatului lui.
Dan voia jumătate din valoarea casei.
Mai cerea să-i fie recunoscută proprietatea asupra mai multor bunuri.
Și susținea că, timp de opt ani, eu beneficiasem de veniturile lui.
Am citit documentul.
Apoi l-am trimis Ralucăi.
M-a sunat aproape imediat.
— Chiar nu știe?
— Nu.
— Adriana, cum poate să nu știe?
— Pentru că Dan își amintește foarte bine lucrurile care îl avantajează.
— Iar restul?
— Le uită.
Casa era prima lui problemă.
Nu fusese cumpărată împreună.
Îmi aparținuse înainte să mă căsătoresc cu el.
O moștenisem de la bunica mea.
Actele erau pe numele meu.
Dan știa asta.
Locuise acolo opt ani și, undeva pe parcurs, începuse pur și simplu să creadă că faptul că era soțul meu îl făcea automat proprietar.
Nu-l făcea.
Dar casa era doar începutul.
Câteva zile mai târziu m-a sunat.
Râdea.
— Avocatul meu spune că ai contestat inventarul.
— Da.