Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am desfăcut cu grijă câteva cusături de pe zgarda lui Bălan. Sub bucata de piele era prins un săculeț mic, învelit în pânză. Înăuntru am găsit o cheie și un bilețel împăturit.
Am recunoscut imediat scrisul tatei.
“Pentru cel care l-a luat pe Bălan. Du cheia la banca din Slatina. În caseta mea vei găsi ce trebuie să știi. Tata.”
M-am așezat pe marginea patului. Bălan și-a pus botul pe genunchiul meu, iar eu am început să plâng.
— Ce-ai pregătit tu, tată?
Mi-am amintit că, în urmă cu câțiva ani, tata îmi pomenise despre o casetă de valori. Nu-mi spusese niciodată ce păstra acolo.
A doua zi am mers la bancă. Am arătat cheia și certificatul de deces, dar funcționara mi-a explicat că nu puteam deschide caseta doar pentru că aveam cheia.
— Trebuie să verificăm cine are dreptul de acces și să urmăm procedura pentru bunurile unei persoane decedate.
Am mers la notar și am început demersurile necesare. Când i-am anunțat pe frații mei, Marian a izbucnit în râs.
— Acum vrei și seiful tatei? Nu ți-a ajuns câinele?
— Nu știu ce e acolo, Marian. Dar tata a lăsat un mesaj și vreau să aflu ce înseamnă.
Costel a intervenit:
— Dacă sunt bani, îi împărțim în trei!
— N-am spus că sunt bani. V-am cerut doar să veniți.
După îndeplinirea formalităților, am ajuns împreună la bancă. Când caseta a fost deschisă în condițiile stabilite de bancă și notar, am văzut o cutie metalică, un plic mare și câteva documente.
Pe plic scria numele meu.
Marian a întins mâna.
— Dă-l încoace, să vedem!
— Stai puțin. E scrisul tatei.
Am desfăcut plicul. Înăuntru era o scrisoare.
“Dragă Sorin, dacă citești asta, înseamnă că Bălan a ajuns la tine. Am știut că tu nu-l vei lăsa singur, oricât de bătrân ar fi.”
Mi s-a pus un nod în gât.
“Știu că frații tăi se vor grăbi să împartă ce rămâne după mine. Nu vreau să vă certați, dar nici nu vreau să fie uitat adevărul. Când am cumpărat tractorul, tu ai pus 38.000 de lei din banii tăi. Eu am promis că îți voi restitui suma, dar boala m-a împiedicat. Am păstrat dovada, ca să nu rămâi păgubit.”
Am ridicat privirea spre frații mei.
Marian nu mai zâmbea.
Am continuat să citesc.
“În cutie sunt documentele de la cumpărare, transferul bancar făcut de tine și recunoașterea datoriei, semnată de mine. Mai sunt și actele utilajelor. Să le duci la notar, ca fiecare să primească ce i se cuvine.”
Costel a făcut un pas înapoi.
— Treizeci și opt de mii? Sorine, tu chiar i-ai dat tatei atâția bani?
— Da. Din economiile mele. V-am spus atunci că l-am ajutat, dar n-ați vrut să auziți.
Marian a smuls aproape o foaie din teanc, apoi s-a oprit când a văzut semnătura tatei.
— Dar tractorul era pe numele lui!
— Așa este, i-am răspuns. N-am spus că era al meu. Dar tata îmi datora banii aceia și a păstrat dovada.
Am găsit și o a doua scrisoare, adresată tuturor celor trei fii.
“Marian, Costel, Sorin, nu știu cum vă veți înțelege după moartea mea. Dar să nu uitați că Sorin a fost lângă mine când nu mă mai puteam ridica din pat. Nu i-am plătit nopțile pierdute și nici drumurile la doctor. Vă cer doar să nu-l nedreptățiți. Iar de Bălan să aveți grijă. Câinele acela mi-a fost prieten până la sfârșit.”
Am terminat de citit cu lacrimile curgându-mi pe obraji.
Marian a rămas cu ochii în pământ.
— Tata chiar a scris toate astea?
— Ai scrisul lui în față, Marian.
Costel s-a așezat pe un scaun.
— Noi am vândut tractorul cu 72.000 de lei. Și remorca și plugul cu încă 18.000.
— Nouăzeci de mii în total, am spus. Iar voi i-ați împărțit fără să mă întrebați.
— Credeam că tu nu vrei nimic, a murmurat Costel.
— Nu m-ați întrebat ce vreau. Mi-ați pus lesa în mână și ați râs de mine.
Marian și-a trecut palma peste față.
— Sorine, am fost niște nemernici.
— Ați fost frații mei. Tocmai asta m-a durut.
Am mers cu documentele la notar. Vânzarea utilajelor făcută fără acordul tuturor moștenitorilor trebuia clarificată, iar datoria recunoscută de tata urma să fie luată în calcul la stabilirea obligațiilor succesorale.
De data aceasta, Marian și Costel nu s-au mai opus.
— Spune-ne ce trebuie să facem, a zis Marian. Nu vreau să ajungem să ne judecăm pentru ce-a lăsat tata.
Am verificat împreună sumele și am ajuns la o înțelegere scrisă. Cei 38.000 de lei pe care îi împrumutasem tatei au fost recunoscuți și luați în calcul, iar restul banilor din utilaje a fost împărțit potrivit drepturilor noastre.
Frații mei cheltuiseră deja o parte din bani, dar au făcut rost de diferență. Marian a vândut o motocicletă pe care nu o mai folosea, iar Costel a scos bani din economii.
Într-o sâmbătă au venit amândoi la mine acasă.
Marian a pus pe masă dovada ultimului transfer.
— Sorine, sunt toți banii. Am terminat socoteala.
Am privit documentul, apoi spre el.
— Și dacă tata nu lăsa scrisorile?
Marian a înghițit în sec.
— Probabil că nu-ți dădeam nimic. Asta e partea cea mai urâtă.
Costel a coborât capul.
— Ne-am gândit numai la bani. Nici măcar nu te-am întrebat cum te descurci după ce l-ai îngrijit atâta vreme.
Atunci Bălan a apărut din camera alăturată. Mergea încet, cu zgarda nouă la gât.
Marian s-a uitat la el și a zâmbit trist.
— Uite-l pe bătrân. Noi am râs că nu valorează nimic, iar tata a avut mai multă încredere în el decât în noi.
S-a aplecat și l-a mângâiat.
— Iartă-ne și tu, Bălane.
Costel a scos din sacoșă o pătură groasă și un pachet de hrană pentru câini.
— Le-am adus pentru el. Știu că nu repară ce-am făcut, dar măcar să-i fie bine.
Am luat pătura și am așezat-o lângă sobă.
— Bălan are tot ce-i trebuie. Dar puteți veni să-l vedeți. Și pe mine.
Marian m-a privit cu ochii umezi.
— Mai poți să ne ierți, Sorine?
— Nu uit ce-ați făcut. Dar nici nu vreau să-mi pierd și frații după ce l-am pierdut pe tata.
Ne-am îmbrățișat acolo, în mijlocul sufrageriei. Pentru prima dată după înmormântare, am simțit că eram din nou o familie.
Seara, după ce au plecat, m-am așezat lângă sobă. Bălan dormea pe pătura nouă, cu botul sprijinit pe labe.
Am scos scrisoarea tatei și am citit din nou ultimul rând.
“Să ai grijă de Bălan, Sorine. El nu știe ce sunt banii, dar știe cine îl iubește.”
Am împăturit hârtia și am mângâiat câinele pe cap.
— Ai auzit, bătrâne? Tata a avut grijă de amândoi.
Bălan a deschis un ochi, și-a mișcat încet coada și a adormit la loc, cu capul pe piciorul meu.