Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Sorina a râs și și-a încrucișat brațele, convinsă că mă speriase. Florin mă privea neliniștit, dar nu a spus nimic. Am lăsat foaia albă lângă frigider și m-am dus în dormitor.
În dimineața următoare, la ora șapte, Sorina a început să bată în ușa noastră.
“Alina! Florin! De ce nu merge mașina de spălat? Am pus niște haine aseară și vreau să le termin!”
Am deschis ușa și am privit-o liniștită.
“Sorina, regula numărul doi spune că mașina de spălat nu se folosește după ora 19. Ai lăsat hainele acolo peste noapte. Te rog să le scoți, pentru că vreau să folosesc mașina.”
A rămas cu gura căscată.
“Dar eu am nevoie de hainele alea!”
“Și eu am nevoie de ale mele. Respectăm regulile, nu?”
Florin a oftat din spatele meu.
“Alina, nu începe de dimineață.”
“Nu încep nimic. Doar respect lista surorii tale.”
La ora nouă, Sorina a vrut să primească o prietenă în vizită. I-am amintit că regula numărul patru interzice musafirii neanunțați.
“Trebuia să-mi spui de ieri”, i-am explicat. “Așa ai scris chiar tu.”
“Alina, e prietena mea! Nu trebuie să-ți cer voie pentru orice!”
“Atunci de ce eu trebuie să-ți cer voie când îmi invit prietenele?”
N-a răspuns.
La prânz, am găsit-o mutând din nou cărțile mamei din bibliotecă. Am luat foaia de pe frigider și i-am arătat regula numărul șase.
“Obiectele personale nu se mută fără acordul proprietarului. Îți amintești?”
Sorina a trântit cartea pe raft.
“Doamne, Alina! Nu mai suport! Te legi de fiecare lucru!”
“Exact așa m-am simțit eu în ultimele trei săptămâni.”
Florin a intervenit în sfârșit.
“Gata, amândouă! Nu putem trăi așa!”
M-am întors spre el.
“Ai dreptate. Tocmai de aceea vreau să discutăm ce i-ai promis Sorinei fără să mă întrebi.”
Soțul meu a încremenit.
“Despre ce vorbești?”
“Despre faptul că sora ta se comportă ca și cum ar urma să locuiască aici pentru totdeauna.”
Sorina a ridicat bărbia.
“Pentru că Florin mi-a spus că pot rămâne cât am nevoie!”
Am simțit că mi se strânge stomacul.
“Cât ai nevoie? Florin, mie mi-ai spus două săptămâni!”
El și-a trecut mâna prin păr.
“Alina, Sorina a rămas fără apartament. Nu puteam s-o las pe drumuri.”
“Și ai hotărât singur că poate locui aici pe termen nelimitat?”
“Am crezut că vei înțelege.”
“Nu m-ai întrebat dacă înțeleg. M-ai mințit.”
Sorina a intervenit imediat.
“Fratele meu are și el drepturi în casa asta! Este soțul tău!”
Am privit-o direct.
“Sorina, Florin locuiește aici cu mine, dar apartamentul este moștenit de la părinții mei. Nu înseamnă că poate promite altcuiva dreptul să stea aici fără să discutăm.”
Florin a coborât privirea.
“Știu că am greșit.”
“Atunci de ce n-ai spus nimic când sora ta mi-a lipit reguli pe frigider?”
“Pentru că nu voiam să vă certați.”
Am râs amar.
“Și ai preferat să mă lași pe mine să fiu umilită în propria casă.”
Am luat foaia albă pe care o pregătisem cu o seară înainte și am scris cu litere mari o singură regulă.
“Nimeni nu poate locui în această casă fără acordul proprietarei.”
Am lipit-o lângă lista Sorinei.
Cumnata mea s-a apropiat furioasă.
“Asta este o amenințare?”
“Nu. Este o limită. Te-am primit două săptămâni, iar tu ai rămas aproape o lună. În loc să-ți cauți locuință, ai început să-mi conduci viața.”
“Nu am unde să plec!”
“Atunci hai să găsim o soluție. Dar nu vei mai locui aici ca și cum apartamentul îți aparține.”
Florin s-a apropiat de sora lui.
“Sorina, Alina are dreptate. Ți-am promis ceva fără să discut cu ea. A fost greșeala mea.”
Sorina s-a uitat la el cu ochii mari.
“Adică mă dai afară pentru nevastă-ta?”
“Nu te dau afară astăzi. Dar trebuie să-ți găsești un loc al tău. Te ajut cu mutarea și cu căutările, nu cu impunerea de reguli aici.”
Sorina a început să plângă.
“După tot ce am făcut pentru tine când eram mici, așa mă răsplătești?”
“Te iubesc, Sorina. Dar asta nu-ți dă dreptul să o tratezi pe Alina ca pe o musafiră.”
Am stabilit împreună un termen de trei săptămâni pentru mutare, iar Sorina a acceptat în scris că va elibera camera până la data stabilită. Nu voiam scandal sau lucruri aruncate pe palier. Voiam doar să-mi recapăt liniștea.
În aceeași seară, Sorina și-a dezlipit lista de pe frigider.
“Ești mulțumită acum?” m-a întrebat.
“O să fiu când nu voi mai avea nevoie să cer voie în propria casă.”
În zilele următoare, Florin a ajutat-o să caute garsoniere. Sorina a mers la mai multe vizionări și, în cele din urmă, a găsit una aproape de serviciu.
Înainte să plece, a venit la mine cu o cutie în brațe.
“Alina, am găsit câteva decorațiuni ale mamei tale pe care le mutasem în debara. Nu le-am aruncat.”
Am luat cutia și am verificat lucrurile. Erau fotografii, o vază veche și câteva cărți.
“Mulțumesc că mi le-ai adus.”
A ezitat.
“Știu că m-am purtat urât. După divorț, am simțit că nu mai controlez nimic în viața mea. Și am încercat să controlez casa voastră.”
“Îmi pare rău că ai trecut printr-o perioadă grea. Dar nu trebuia să mă faci pe mine să sufăr pentru asta.”
“Ai dreptate. Îmi cer scuze.”
Nu ne-am îmbrățișat. Încă aveam nevoie de timp. Dar am acceptat scuzele.
În ziua mutării, Florin i-a dus bagajele la noua garsonieră. Când s-a întors, m-a găsit în sufragerie, aranjând cărțile mamei la loc.
“Alina, vreau să-ți cer și eu iertare.”
“Pentru ce anume?”
“Pentru că i-am promis Sorinei că poate rămâne fără să te întreb. Și pentru că am tăcut când te-a umilit.”
M-am uitat la el.
“Florin, eu nu vreau să alegi între mine și sora ta. Vreau doar să nu mai hotărăști lucruri importante fără mine.”
“Nu se va mai întâmpla.”
Am discutat mult în seara aceea. Am stabilit că nimeni nu se mai mută în casa noastră fără acordul amândurora și că problemele familiei lui nu vor fi rezolvate prin sacrificarea liniștii mele.
După o săptămână, Sorina ne-a invitat să-i vedem garsoniera. Avea lucrurile aranjate și părea mai liniștită.
Pe frigiderul ei nu mai era nicio listă.
“Nu mai faci reguli?” am întrebat-o zâmbind.
A râs stânjenită.
“Ba da. Dar de data asta sunt doar pentru mine.”
Ne-am întors acasă, iar Florin m-a ajutat să așez ultima cutie cu amintirile părinților mei.
Am dezlipit și foaia mea de pe frigider. Nu mai aveam nevoie de ea.
Sorina locuia în garsoniera ei, Florin își respectase promisiunea, iar eu puteam din nou să-mi primesc prietenele, să-mi folosesc lucrurile și să trăiesc în apartamentul meu fără să dau explicații unei musafire.
Regulile casei nu mai erau lipite pe frigider. Le stabiliserăm noi doi, printr-o discuție în care, în sfârșit, amândoi avuseserăm dreptul să spunem ce vrem.