Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu telefonul la ureche, privind mesajul Dariei. Rodica continua să țipe, dar eu nu mai înțelegeam nimic.
— Ce a făcut, Rodica? Spune-mi odată!
— Mi-a trimis un mesaj! Și nu numai mie! L-a trimis și surorii mele, și cumnatei, și tuturor femeilor din grupul nostru! M-a făcut de râs în fața lumii!
— Ce mesaj?
— Întreab-o pe fiică-ta! Și să-mi dea imediat banii înapoi!
Mi-a închis telefonul înainte să mai pot spune ceva.
Am sunat-o pe Daria. Mi-a răspuns după câteva secunde, cu o voce surprinzător de liniștită.
— Mamă, știu de ce mă suni.
— Daria, ce s-a întâmplat? Bunica ta amenință că vine peste noi.
— Am trimis un mesaj familiei. Atât. N-am jignit-o și n-am inventat nimic.
— Ce ai scris?
— Ți-l trimit și ție. Dar vreau să știi că nu-mi pare rău.
Am deschis mesajul primit. Era o fotografie cu plicul de la majorat și un text scris de Daria.
Spunea că bunica îi oferise 20.000 de lei ca să-și opereze nasul și bărbia, după ce o numise rățușcă urâtă în fața prietenelor. Apoi explica faptul că nu avea de gând să-și schimbe chipul pentru a câștiga aprobarea nimănui.
Ultimele rânduri m-au făcut să plâng.
— Dacă vreuna dintre voi are o fiică sau o nepoată căreia i s-a spus că nu este destul de frumoasă, vă rog să nu lăsați vorbele astea să devină vocea pe care o aude în fiecare dimineață când se uită în oglindă. Eu am ascultat-o prea mulți ani.
Sub mesaj, Daria adăugase că va returna banii bunicii și că nu mai acceptă comentarii despre înfățișarea ei.
Am sunat-o imediat.
— Daria, de ce n-ai vorbit cu mine înainte?
— Pentru că mi-era teamă că o să-mi spui să nu supăr familia.
Cuvintele ei m-au durut. Nu pentru că erau nedrepte, ci pentru că aveau un sâmbure de adevăr.
— Nu vreau să mai taci pentru liniștea noastră, i-am spus. Dar nici nu vreau să suferi mai mult din cauza scandalului.
— Mamă, am suferit destul în tăcere.
La prânz, Cătălin m-a sunat de la serviciu. Rodica îl sunase deja de șase ori.
— Am citit mesajul Dariei, mi-a spus. Mama pretinde că am întors copilul împotriva ei.
— Și tu ce i-ai răspuns?
— Că Daria a spus adevărul. Și că eu ar fi trebuit s-o apăr cu mult înainte de majorat.
Pentru prima dată după mulți ani, am simțit că soțul meu nu mai încerca să împace pe toată lumea pe seama fiicei noastre.
Când am ajuns acasă, Rodica ne aștepta în fața ușii apartamentului. Avea obrajii roșii de furie și geanta strânsă sub braț.
— În sfârșit! a izbucnit. Unde e Daria?
— În camera ei. Și nu intri peste ea ca să țipi, i-am răspuns.
— Eu sunt bunica ei! Am dreptul să-i cer socoteală!
— Pentru ce? Pentru că a spus ce i-ai făcut aseară?
Rodica a ridicat vocea.
— Am vrut să-i fac un bine! Douăzeci de mii de lei! Alte fete ar fi fost în culmea fericirii!
În acel moment, Daria a ieșit din cameră. Avea plicul în mână.
— Bunico, poftim banii. Sunt toți. Nu am cheltuit nimic.
Rodica a încercat să-i împingă plicul înapoi.
— Nu-i vreau! Vreau să ștergi mesajul și să le spui tuturor că ai exagerat!
— N-am exagerat. Mi-ai spus că sunt o rățușcă urâtă. Ai spus că am nasul prea mare și bărbia urâtă. Ai făcut asta la majoratul meu.
— Era o glumă!
— Atunci de ce n-a râs nimeni?
Rodica a rămas fără răspuns.
— Știi ce făceam după fiecare vizită la tine? a continuat Daria. Mă închideam în baie și mă uitam în oglindă. Încercam să-mi ascund nasul cu mâna. Îmi făceam poze dintr-o parte, să văd dacă arăt mai bine. Aveam doisprezece ani când mi-ai spus prima dată că semăn prea mult cu mama.
Am simțit cum mi se strânge inima.
Rodica s-a uitat spre mine.
— Adriana, spune-i ceva! Nu vezi cum vorbește cu mine?
— Ba văd. Și pentru prima dată o ascult până la capăt.
Atunci a intrat și Cătălin. Auzise ultimele replici din hol.
— Mamă, trebuie să încetezi.
— Cătălin, tu chiar o lași să mă umilească?
— Daria nu te umilește. Îți spune ce i-ai făcut. Iar eu am greșit de fiecare dată când i-am cerut să te ignore.
Rodica a început să plângă.
— După tot ce am făcut pentru voi, așa mă răsplătiți?
— Mamă, dragostea nu se cumpără cu bani, i-a răspuns Cătălin. Și nici respectul nu se obține jignind un copil.
— Bine! Atunci să nu mai veniți la mine!
— Pentru o vreme, chiar asta vom face, a spus el. Daria are nevoie de liniște. Când vei putea vorbi cu ea fără s-o judeci după cum arată, putem discuta din nou.
Rodica a luat plicul de pe comodă. Înainte să plece, s-a întors spre nepoata ei.
— O să înțelegi tu cândva că am vrut să te ajut.
Daria a clătinat din cap.
— Poate ai crezut asta, bunico. Dar eu aveam nevoie să-mi spui că ești mândră de mine, nu să-mi plătești o altă față.
Rodica a plecat fără să mai răspundă.
În seara aceea, am stat toți trei în sufragerie. Daria ne-a povestit lucruri pe care nu le știam: cum evitase fotografiile de familie, cum plânsese după unele vizite și cum se comparase mereu cu alte fete.
Cătălin a ascultat-o fără s-o întrerupă.
— Îmi pare rău, Daria, i-a spus. Am crezut că păstrez pacea în familie. De fapt, te-am lăsat singură.
— Vreau doar să nu se mai întâmple, tată.
— Nu se va mai întâmpla cât depinde de mine.
Înainte de culcare, Daria a venit în dormitorul nostru cu o fotografie de la majorat. Era făcută înainte de sosirea Rodicăi. Zâmbea larg, cu părul desfăcut pe umeri.
— Mamă, îmi place poza asta. Cred că o să o înrămez.
Am privit-o și am zâmbit.
— Și mie îmi place. Ești fericită în ea.
— Da. Și vreau să pot fi așa fără să mă mai întreb dacă bunicii îi place nasul meu.
Am îmbrățișat-o. Nu puteam șterge toate vorbele pe care le auzise în copilărie, dar puteam avea grijă ca de acum înainte să nu mai fie nevoită să le suporte în propria casă.
Iar fotografia aceea a ajuns pe peretele din sufragerie, exact așa cum și-o dorise Daria. Fără retușuri, fără schimbări și fără aprobarea bunicii.