Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Domnule Ștefan, dacă află doamna Corina că v-am spus, mă dă afară, am șoptit, uitându-mă spre ferestrele pensiunii.
Ștefan a pus telefonul în buzunar.
— Maria, de patru ani muncești aici. Știu cât de bine îți faci treaba. Nu tu trebuie să te temi, ci omul care v-a luat banii.
În seara aceea, contabilul firmei, domnul Ilie, a venit la pensiune după plecarea Corinei.
Ne-am întâlnit în biroul lui Ștefan.
Pe masă erau extrase bancare, state de plată și situațiile salariilor din ultimele șase luni.
— Uitați aici, a spus contabilul. În evidențele interne, salariile apar achitate integral. Dar transferurile către angajați sunt mai mici. Diferențele au fost trecute drept plăți în numerar.
— Și unde sunt banii? a întrebat Ștefan.
— Au existat retrageri din contul firmei, aprobate prin accesul bancar al doamnei Corina. Nu avem documente justificative semnate de angajați pentru sumele respective.
Ștefan a rămas tăcut.
— Cât lipsește?
— Din ce am verificat până acum, aproape 48.000 de lei.
Mi-am dus mâna la gură.
Patruzeci și opt de mii de lei. Bani munciți de oameni care se trezeau la cinci dimineața și lucrau inclusiv de sărbători.
— Și cum demonstrăm că nu i-am primit? am întrebat.
— Prin extrasele voastre de cont și prin lipsa unor dovezi reale de plată în numerar, a explicat contabilul. Dar vreau să verificăm și documentele originale.
Ștefan a închis dosarul.
— Mâine dimineață, Corina va crede că totul merge ca de obicei.
Apoi ne-a explicat ce avea de gând.
Nu voia să-i întindă o capcană prin minciuni sau înregistrări ascunse. Voia să-i ceară să justifice, în fața contabilului, o plată pe care știa că Maria nu o primise.
A doua zi, la ora nouă, Corina m-a chemat în birou.
Purta o rochie elegantă și avea pe masă câteva foi.
— Maria, semnează aici.
Am privit documentul.
Era o declarație prin care confirmam că primisem salariul integral, de 3.200 de lei.
— Dar eu n-am primit banii, doamnă Corina.
A oftat zgomotos.
— Iar începi? Semnează, că am treabă!
— Nu pot să semnez ceva ce nu este adevărat.
Corina s-a ridicat brusc.
— Atunci ești concediată!
În clipa aceea, ușa biroului s-a deschis.
Ștefan a intrat împreună cu domnul Ilie.
— Nu, Corina. Maria nu este concediată.
Soția lui a încremenit.
— Ștefan? Ce cauți aici?
— Vreau să-mi explici de ce îi ceri să semneze că a primit bani pe care nu i-ai plătit.
Corina s-a uitat la mine cu o ură pe care n-am s-o uit niciodată.
— Tu i-ai spus?!
Ștefan a făcut un pas în față.
— Nu te mai uita la Maria. Eu te întreb.
— Sunt doar niște întârzieri! Știi foarte bine că avem cheltuieli!
Contabilul a pus extrasele pe birou.
— Doamnă Corina, în ultimele șase luni au fost retrase aproape 48.000 de lei, trecute în evidențe ca salarii achitate în numerar. Unde sunt documentele semnate de angajați?
Corina a pălit.
— Le am eu.
— Atunci aduceți-le, a spus Ștefan.
A început să caute prin sertare. A scos un dosar, apoi altul.
În cele din urmă, a pus câteva foi pe masă.
Domnul Ilie le-a verificat.
— Acestea sunt statele interne. Nu dovedesc că oamenii au primit numerarul.
Ștefan a întors spre ea declarația pe care tocmai îmi ceruse s-o semnez.
— Și asta ce este? Încercai să obții acum dovada unei plăți care nu a avut loc?
Corina s-a așezat pe scaun.
Pentru prima dată, nu mai avea nimic de spus.
— Unde sunt banii? a întrebat Ștefan.
Au trecut câteva clipe.
Apoi a izbucnit în plâns.
— I-am folosit.
— Pentru ce?
— Am avut niște datorii. Am crezut că pot să pun banii înapoi înainte să observe cineva.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Ce datorii? a întrebat Ștefan.
Corina a recunoscut că împrumutase bani pentru cumpărături scumpe și pentru un mic magazin online pe care încercase să-l deschidă fără știrea soțului.
Afacerea nu mersese, iar ratele se adunaseră.
— Am luat întâi câteva mii, a spus ea. Apoi am tot luat, ca să acopăr ce lipsea.
Ștefan o privea de parcă nu o mai cunoștea.
— Ai luat din salariile oamenilor noștri?
— Aveam de gând să dau totul înapoi!
Atunci n-am mai putut să tac.
— Doamnă Corina, eu am rămas fără bani de medicamente. Daniela a împrumutat bani ca să-și plătească întreținerea. Vasile și-a amânat reparația la centrală. Dumneavoastră ne spuneați că pensiunea nu are încasări!
Corina a coborât ochii.
— Maria, îmi pare rău.
— Nu vă pare rău că ne-ați lăsat fără salarii. Vă pare rău că v-a prins domnul Ștefan.
Nu mi-a răspuns.
Ștefan a luat documentele de pe masă.
— Din clipa asta nu mai ai acces la conturile firmei și nu te mai ocupi de salarii. Voi cere verificarea tuturor operațiunilor.
— Ștefan, sunt soția ta!
— Și oamenii aceștia sunt angajații mei. Eu răspund pentru salariile lor.
În aceeași zi, Ștefan a dispus plata sumelor restante, folosind fondurile disponibile ale firmei.
Mie mi-au intrat 5.800 de lei, reprezentând diferențele neplătite din lunile anterioare și salariul curent. Daniela și Vasile și-au primit, la rândul lor, restanțele.
Când am văzut banii în cont, am început să plâng.
Nu mai trebuia să mă împrumut de la vecini. Puteam să-mi plătesc ratele și să cumpăr medicamentele de care aveam nevoie.
Dar Ștefan nu s-a oprit acolo.
A cerut o verificare contabilă independentă și a depus o sesizare privind folosirea banilor firmei și documentele de plată.
Nu știu ce pedeapsă va primi Corina. Cercetările au continuat, iar Ștefan a cerut recuperarea sumelor folosite fără justificare.
Știu însă că, după câteva săptămâni, Corina a plecat din pensiune.
Am aflat de la Daniela că Ștefan și soția lui s-au despărțit.
Nu m-am bucurat de necazul lor. Dar nici nu mi-a fost milă de femeia care ne umilise luni întregi.
Într-o dimineață, Ștefan ne-a chemat pe toți angajații în curte.
Eram șase oameni.
A stat în fața noastră și a spus:
— Vă cer iertare. Am avut încredere în cine nu trebuia și nu am verificat la timp ce se întâmpla cu salariile voastre. Răspunderea pentru plata lor era a firmei mele.
Vasile a întrebat:
— Și de acum înainte cine se ocupă de bani?
— Contabilul va pregăti salariile, iar eu voi verifica personal plățile. Fiecare dintre voi va primi documentele corespunzătoare și va putea verifica suma intrată în cont.
Apoi s-a întors spre mine.
— Maria, vreau să-ți mulțumesc că ai avut curajul să spui adevărul.
Am clătinat din cap.
— Domnule Ștefan, eu n-am vrut decât banii pentru care am muncit.
— Știu. Și tocmai de aceea îmi este rușine că a trebuit să lupți pentru ei.
Au trecut patru luni de atunci.
Lucrez în continuare la pensiune. Nu mai primesc plicuri goale și nu mai sunt amenințată când întreb despre salariu.
Într-o vineri, după ce am terminat curățenia camerelor, Ștefan m-a găsit lângă intrarea din spate.
Exact în locul unde Corina îmi aruncase plicul gol.
— Maria, ai un minut?
M-am întors spre el.
— Sigur, domnule Ștefan.
Mi-a întins un plic.
Pentru o clipă, am simțit aceeași teamă ca în ziua aceea.
Dar de data aceasta, înăuntru era o scrisoare.
Ștefan îmi comunica faptul că, începând cu luna următoare, salariul meu net urma să crească la 3.700 de lei.
— Nu e o recompensă pentru că ai vorbit despre Corina, mi-a explicat. Am revizuit salariile și responsabilitățile tuturor angajaților. Muncești aici de patru ani și meriți să fii plătită corect.
Am citit hârtia de două ori.
— Vă mulțumesc, domnule Ștefan.
— Eu trebuie să-ți mulțumesc, Maria.
În seara aceea, când am ajuns acasă, am sunat-o pe fiica mea.
— Mamă, ce faci? m-a întrebat.
— Bine, fata mea. Pentru prima dată după multă vreme, chiar bine.
I-am povestit tot.
La final, a început să plângă.
— Mamă, de ce nu mi-ai spus că ai rămas fără bani?
— Pentru că nu voiam să te împovărez.
— Dar eu sunt fata ta. Nu trebuie să duci toate greutățile singură.
Am rămas câteva clipe fără cuvinte.
A doua zi, a venit la mine cu soțul ei. Am stat împreună în curte, am băut cafea și am vorbit până seara.
Nu le-am cerut bani. Nici n-a fost nevoie.
Pentru prima dată, am putut să le povestesc ce trăisem fără să-mi fie rușine.
Iar luni dimineață, când am intrat din nou pe poarta pensiunii, m-am oprit o clipă în locul unde Corina îmi spusese că pot pleca dacă nu-mi convine.
Atunci plecasem cu un plic gol și cu lacrimi în ochi.
Acum intram cu fruntea sus, știind că munca mea valorează ceva și că nimeni nu are dreptul să-mi ia banii câștigați cinstit.
Nu devenisem bogată și nici viața nu se schimbase peste noapte.
Dar îmi recăpătasem liniștea.
Și, mai ales, nu-mi mai era frică să spun când cineva mă nedreptățește.