Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Îi spunem acum, Răzvan. Nu o las să intre în căsătoria asta fără să știe ce pregătește Victor.
Fiul meu a încuviințat și a pus telefonul în buzunar.
Am mers împreună spre camera în care Irina își aranja voalul. Când ne-a văzut, a zâmbit, dar zâmbetul i-a dispărut imediat.
— Mamă, ce s-a întâmplat? De ce sunteți atât de serioși?
Am închis ușa în urma noastră.
— Irina, trebuie să vezi ceva înainte să înceapă ceremonia.
— Dacă iar vreți să-mi spuneți că Victor nu e potrivit pentru mine, nu vreau să aud!
— Nu despre asta e vorba, a intervenit Răzvan. E vorba despre terenul tău de la Snagov.
Irina s-a încruntat.
— Ce legătură are terenul cu nunta mea?
Răzvan i-a arătat mesajul.
Fiica mea a citit încet, apoi a ridicat privirea.
— Nu înțeleg. Victor mi-a spus că vrea să construim câteva case pe teren. Că o să fie investiția noastră.
— Ți-a spus și că vrea să garantezi un împrumut cu terenul? am întrebat.
— Nu…
Răzvan a deschis proiectul de contract.
— Uite aici. Firma lui Victor urmează să ia un credit de 1.200.000 de lei. Iar tu ar trebui să garantezi cu terenul tău, evaluat la aproape 900.000 de lei.
Irina a pălit.
— Nu se poate. Victor mi-a spus că are investitori.
— Poate are, i-am răspuns. Dar documentul acesta arată că vrea să folosească proprietatea ta ca garanție. Și că nu ți-a spus toate condițiile.
Fiica mea s-a așezat pe un scaun.
— De unde aveți actele?
Răzvan i-a explicat că primise documentele de la un fost coleg care lucra la firma lui Victor. Omul fusese îngrijorat de felul în care era pregătită tranzacția și îi trimisese informațiile pe care le putea comunica.
— Irina, a continuat el, nu trebuie să ne crezi pe cuvânt. Cere-i lui Victor contractul complet și mergi cu el la un avocat ales de tine.
Fiica mea a început să plângă.
— Dar astăzi e nunta mea…
Am îngenuncheat lângă ea.
— Știu, fata mea. Și nu vreau să-ți distrug ziua. Dar nici nu pot să tac atunci când cineva încearcă să te pună să semnezi ceva ce nu înțelegi.
În acel moment, cineva a bătut la ușă.
Era Victor.
— Irina, ne așteaptă ofițerul de stare civilă. Ce faceți aici?
Fiica mea s-a ridicat.
— Victor, vreau să vorbim despre teren.
Zâmbetul lui a dispărut.
— Acum? Serios? Tocmai astăzi?
— Da. Mi-ai spus că avem investitori. De ce apare în contract un credit garantat cu terenul meu?
Victor s-a uitat spre mine.
— Adriana, tu ai început iar?
— Nu eu am pregătit contractul, Victor.
A făcut un pas spre Irina.
— Iubito, e o formalitate. Toate investițiile mari au garanții.
— Atunci de ce nu mi-ai spus?
— Pentru că voiam să discutăm după nuntă, când suntem liniștiți.
Răzvan a intervenit:
— Și de ce i-ai scris partenerului tău că Irina nu știe toate condițiile?
Victor a încremenit.
— De unde aveți mesajul acela?
— Asta e singura ta întrebare? a spus Irina.
Pentru prima dată, l-am văzut pe Victor pierzându-și siguranța.
— Irina, ascultă-mă. Dacă semnăm contractul, în doi ani putem câștiga foarte mult. Dar trebuie să avem încredere unul în altul.
— Încredere? Ai pregătit un credit de peste un milion de lei și ai ascuns de mine că terenul meu va fi pus garanție!
— Nu ți-am ascuns. Urma să-ți explic.
— După ce mă căsătoream cu tine?
Victor a ridicat vocea.
— Nu înțelegi nimic din afaceri! Exact ca maică-ta!
Irina s-a dat un pas înapoi.
Am văzut în ochii ei aceeași durere pe care o simțisem eu ani întregi.
— Nu mai vorbi așa cu mine, a spus ea.
Victor a încercat să-i ia mâna.
— Iubito, îmi pare rău. Sunt stresat. Avem invitați, avem ceremonia…
Irina și-a retras mâna.
— Vreau să văd toate documentele. Acum.
Victor a tăcut.
— Nu le am aici.
— Atunci nu mă căsătoresc astăzi.
Cuvintele ei au rămas suspendate în aer.
Victor a privit-o de parcă nu o recunoștea.
— Glumești.
— Nu. Dacă mă iubești, poți să aștepți până înțeleg ce vrei să fac cu proprietatea mea.
A început să se plimbe nervos prin cameră.
— O să mă faci de râs în fața tuturor!
Irina a început să plângă.
— Tu m-ai făcut de râs când ai pregătit totul pe ascuns.
Victor a ieșit furios, trântind ușa.
După câteva minute, organizatorul ne-a anunțat că invitații așteptau.
Irina și-a șters lacrimile, și-a îndreptat rochia și a spus:
— Vreau să vorbesc eu cu ei.
Am încercat să o opresc.
— Irina, nu trebuie să faci asta singură.
— Ba da, mamă. E decizia mea.
Am mers împreună în salon.
Victor stătea lângă ofițerul de stare civilă, cu fața încordată.
Irina a luat microfonul.
— Vă mulțumesc tuturor că ați venit. Îmi pare rău, dar ceremonia de astăzi nu va mai avea loc. Am aflat lucruri importante pe care trebuie să le lămuresc înainte să fac un pas atât de mare.
În sală s-a făcut liniște.
Victor s-a apropiat de ea.
— Irina, lasă microfonul!
Fiica mea l-a privit drept în ochi.
— Nu mă mai întrerupe.
Apoi s-a întors spre invitați.
— Nu vreau să dau explicații despre viața mea personală. Vă rog doar să respectați hotărârea mea.
A lăsat microfonul și a venit lângă mine.
Victor a plecat din salon fără să mai spună nimic.
În zilele următoare, Irina a cerut toate documentele privind investiția.
A mers la un avocat independent, care i-a explicat riscurile contractului.
A aflat că firma lui Victor avea datorii și că proiectul imobiliar depindea aproape în întregime de creditul pe care voia să-l obțină.
Terenul ei ar fi fost garanția principală.
Dacă firma nu ar fi putut plăti împrumutul, exista riscul să piardă proprietatea moștenită de la bunici.
Mai grav, în proiectul de contract existau clauze prin care Victor urma să controleze deciziile legate de investiție, în timp ce Irina își asuma o parte importantă din riscuri.
Fiica mea a înțeles atunci de ce Victor insistase atât de mult să se căsătorească repede.
Nu căsătoria îi dădea automat dreptul asupra terenului, ci semnătura pe care intenționa să i-o ceară după nuntă.
Când l-a confruntat, Victor a încercat să o convingă că toate afacerile presupun riscuri.
Dar Irina nu mai era dispusă să creadă promisiuni fără documente.
A rupt logodna și a cerut să nu o mai contacteze.
Cu mine a fost mai greu.
Într-o seară, a venit la mine acasă.
S-a așezat pe canapea și a început să plângă.
— Mamă, te-am acuzat că vrei să-mi controlezi viața. Și tu încercai doar să mă protejezi.
Am luat-o în brațe.
— Irina, nu vreau să-ți aleg eu bărbatul. Vreau doar să nu te pierzi pe tine pentru cineva care îți cere să renunți la tot.
— Cum ai putut să suporți opt ani cu el?
Am oftat.
— Pentru că și eu am crezut multă vreme că iubirea înseamnă să ai răbdare cu orice. Până am înțeles că răbdarea nu trebuie să însemne să accepți să fii călcat în picioare.
Irina m-a strâns mai tare.
— Îmi pare rău, mamă.
— Știu, fata mea.
Au trecut câteva luni.
Irina s-a întors la serviciu și a început să-și facă planuri pentru terenul de la Snagov. Deocamdată, a hotărât să nu construiască nimic.
Răzvan a rămas aproape de ea, fără să-i reproșeze că nu-l ascultase mai devreme.
Într-o duminică, ne-am întâlnit toți trei la mine acasă.
Irina a adus o prăjitură, iar Răzvan a venit cu o sticlă de suc.
Am stat în sufragerie și am vorbit despre lucruri obișnuite.
La un moment dat, Irina a spus:
— Mamă, știi ce mă doare cel mai tare? Că am fost gata să mă cert cu tine pentru un om care mă mințea.
I-am luat mâna.
— Important este că ai aflat adevărul înainte să fie prea târziu.
A zâmbit trist.
— Și că nu m-ai lăsat singură, deși aveai toate motivele să fii supărată pe mine.
Am privit-o îndelung.
— Irina, poți să te superi pe mine, poți să nu fii de acord cu mine și poți să-ți alegi singură drumul. Dar nu trebuie să-ți fie teamă să te întorci acasă când ai nevoie de ajutor.
M-a îmbrățișat.
În ziua nunții, crezusem că îmi voi pierde fiica pentru totdeauna.
Dar adevărul adus de Răzvan ne-a dat șansa să ne regăsim.
Iar când Irina a plecat în seara aceea, m-a sărutat pe obraz și mi-a spus:
— Mamă, data viitoare când mă îndrăgostesc, vreau să-mi spui ce crezi. Chiar dacă nu-mi place să aud.
Am zâmbit.
— Îți voi spune, fata mea. Dar hotărârea va fi întotdeauna a ta.
Și am știut că, de data aceasta, mă auzise cu adevărat.