Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Femeia de la cooperativă și-a ridicat privirea din documente și s-a uitat direct la mine.
— Doamna inginer Georgiana, dumneavoastră sunteți?
Am încuviințat.
— Da, eu sunt.
Cornelia a rămas cu mâna pe lada cu roșii.
— Cum adică doamna inginer?
Mirela s-a apropiat și mi-a întins mâna.
— Mă bucur că v-am găsit. Am vorbit la telefon despre soiul de roșii și despre comanda făcută prin cooperativă.
Am strâns mâna femeii.
— Bună ziua, doamnă Mirela. Mă bucur că ați ajuns.
Soacra mea ne privea nedumerită.
— Stați puțin! Ce comandă?
Mirela a deschis mapa.
— Comanda pentru semințele folosite în solarul dumneavoastră. A fost înregistrată pe numele doamnei Georgiana.
Cornelia s-a uitat spre mine.
— Tu ai comandat semințele?
— Da, mamă Cornelia.
— Dar eu am pus răsadurile!
— Știu. Dumneavoastră ați crescut plantele și le-ați îngrijit. Eu doar am ales semințele potrivite pentru condițiile din solar.
Mirela a scos o copie a facturii.
— Este vorba despre un hibrid de tomate cu rezistență genetică declarată la anumite boli, inclusiv la mană, potrivit informațiilor furnizorului. Doamna Georgiana ne-a cerut un soi potrivit pentru un solar în care au existat probleme anul trecut.
Cornelia și-a încrucișat brațele.
— Eu am crezut că sunt semințe obișnuite.
— Nu sunt chiar obișnuite, a explicat Mirela. Au fost alese ținând cont de istoricul culturii. Desigur, niciun soi nu este ferit complet de boli, dar alegerea semințelor și îngrijirea corectă pot reduce riscurile.
Am privit spre rândurile de roșii.
— Tocmai de aceea am vrut să încercăm altceva anul acesta.
Soacra mea a rămas tăcută.
Îmi aminteam foarte bine primăvara trecută.
Cornelia pierduse multe plante după o perioadă lungă de umezeală.
Se supărase atât de tare, încât spusese că nu mai pune roșii în solar.
Atunci îi promisesem că voi căuta o variantă mai potrivită.
Numai că soacra mea nu voise să audă despre recomandări tehnice.
— Lasă-mă, Georgiana, cu teoriile tale! Eu am crescut roșii înainte să te naști tu!
Nu o contrazisesem.
În schimb, vorbisem cu Mirela, verificasem caracteristicile câtorva soiuri și comandasem semințele.
Le dădusem Corneliei înainte de începerea sezonului, explicându-i că erau potrivite pentru solar.
Dar ea nu mă întrebase niciodată cum le alesesem.
— Și de ce nu mi-ai spus că ai vorbit cu cooperativa? a întrebat Cornelia.
— V-am spus că am găsit un soi mai potrivit. Nu m-ați lăsat să vă explic.
Mirela a privit spre lada de lemn.
— Aici este și factura originală?
Am arătat spre documentul împăturit, așezat lângă celelalte lădițe.
— Da. Am lăsat-o aici când am adus semințele.
Cornelia a luat hârtia și a desfăcut-o.
Pe factură erau trecute denumirea hibridului, cantitatea și prețul de 340 de lei.
La rubrica pentru cumpărător apărea numele meu.
— Georgiana… a citit soacra mea încet.
Mirela a încuviințat.
— Doamna inginer s-a ocupat personal de comandă și a achitat-o.
Cornelia s-a uitat la mine.
— Dar tu de unde știai ce semințe trebuie?
Am respirat adânc.
— Pentru că sunt inginer agronom, mamă Cornelia. Asta am studiat și asta fac la serviciu.
Soacra mea a clipit de câteva ori.
— Eu știam că lucrezi cu acte.
— Lucrez și cu acte. Fac planuri de cultură, verific recomandări și discut cu producători. Dar meseria mea are legătură directă cu pământul și cu plantele.
Mirela a zâmbit.
— Și vă pot spune că doamna Georgiana este foarte atentă la detalii. Mi-a explicat exact ce probleme au apărut în solar anul trecut.
Cornelia a privit din nou spre roșii.
— Eu le-am udat, le-am legat și le-am îngrijit în fiecare zi.
— Și ați făcut o treabă foarte bună, i-am răspuns. Nu v-am contestat niciodată munca.
— Atunci de ce nu mi-ai spus toate astea?
— Pentru că de fiecare dată când încercam să vorbesc despre agricultură îmi spuneați să las hârtiile și diplomele.
În solar s-a făcut liniște.
În clipa aceea, Marius a apărut la intrare.
— Mamă, am terminat cu poarta. Mai aveți nevoie de ajutor?
A observat-o pe Mirela și a salutat-o.
— Bună ziua.
— Bună ziua, a răspuns femeia.
Cornelia a încercat să schimbe subiectul.
— Uite, a venit doamna de la cooperativă să vadă roșiile.
Marius s-a apropiat.
— Și? Cum arată?
— Foarte bine, a spus Mirela. Se vede că plantele au fost îngrijite. Iar soiul comandat de soția dumneavoastră a fost o alegere potrivită.
Marius a zâmbit.
— Georgiana s-a ocupat de semințe?
— Da, a confirmat Mirela.
Soțul meu s-a întors spre mine.
— Știam că ai căutat ceva mai rezistent pentru mama, dar nu știam că ai făcut și comanda prin cooperativă.
— Am vrut să o ajut, i-am răspuns.
Cornelia a pus factura pe ladă.
— Bine, dar asta nu înseamnă că roșiile au crescut singure!
Marius a privit-o atent.
— Cine a spus asta, mamă?
— Nimeni. Dar acum parcă toată lumea vorbește numai despre semințe.
Am simțit că mi se strânge inima.
— Mamă Cornelia, eu nu vreau să vă iau meritul. Dumneavoastră ați muncit aici toată primăvara. Eu doar am încercat să vă ajut cu ceea ce știu.
Marius s-a uitat de la mine la mama lui.
— Ce s-a întâmplat înainte să vin eu?
Nu am răspuns imediat.
Cornelia a ridicat din umeri.
— Nimic. I-am spus Georgianei să nu umble la lăzi.
— Nu doar atât, am spus încet.
Soțul meu s-a întors spre mine.
— Ce ți-a spus?
Am privit spre lada pe care soacra mea o trăsese de lângă mine.
— Mi-a spus să nu mă ating de roșii, pentru că omor tot ce ating.
Marius a rămas nemișcat.
— Mamă, chiar ai spus asta?
Cornelia a coborât privirea.
— Eram nervoasă.
— Georgiana a venit să te ajute. Nu merita să-i vorbești așa.
— Dar nu am vrut să o jignesc atât de tare!
— Atunci de ce ai spus-o?
Soacra mea nu a răspuns.
Mirela și-a strâns documentele în mapă.
— Eu cred că aici este o muncă făcută împreună. Doamna Cornelia a îngrijit cultura, iar doamna Georgiana a contribuit la alegerea semințelor. Amândouă au avut un rol important.
Am încuviințat.
— Exact asta am încercat să spun.
Mirela ne-a mai oferit câteva recomandări despre aerisirea solarului și urmărirea semnelor de boală, apoi și-a luat rămas-bun.
După ce a plecat, am rămas între rândurile de roșii, alături de Cornelia și Marius.
Soacra mea ținea factura în mână.
— Georgiana, a spus după un timp, chiar tu ai plătit semințele?
— Da.
— Și nu mi-ai cerut banii înapoi.
— Nu. Am vrut să vă ajut după recolta slabă de anul trecut.
Cornelia s-a uitat spre plante.
— Eu am crezut că vii aici doar ca să-mi dai sfaturi.
— Am venit să vă ajut. Dar nu pot să fac asta dacă orice spun este luat drept o jignire.
Marius a făcut un pas spre mama lui.
— Mamă, Georgiana nu trebuie să-ți demonstreze că merită respect. Și nici tu nu trebuie să renunți la experiența ta ca să accepți un sfat.
Cornelia și-a șters mâinile de șorț.
Apoi s-a apropiat de mine.
— Georgiana, am greșit.
Am privit-o surprinsă.
— Am fost mândră de roșiile mele și am uitat că m-ai ajutat. M-am purtat urât cu tine.
Vocea i s-a schimbat.
— Îmi pare rău că ți-am spus că omori tot ce atingi. Nu era adevărat și nu meritai asemenea vorbe.
Am simțit cum mi se umezesc ochii.
— Vă mulțumesc, mamă Cornelia.
— Și îți mulțumesc pentru semințe. Fără ajutorul tău, poate aș fi ales din nou ceva nepotrivit.
Am zâmbit.
— Iar fără munca dumneavoastră, nici cele mai bune semințe nu ar fi dat o recoltă frumoasă.
Cornelia a privit lada de lemn.
Apoi a împins-o încet spre mine.
— Hai să terminăm de cules. De data asta lucrăm împreună.
Marius a zâmbit și a ieșit să aducă alte lădițe.
Am rămas cu soacra mea între rândurile de roșii.
Nu dispăruseră dintr-odată toate neînțelegerile dintre noi.
Dar pentru prima dată după mulți ani, Cornelia m-a întrebat ce părere am despre plante și m-a ascultat până la capăt.
La plecare, mi-a pus într-o sacoșă câteva dintre cele mai frumoase roșii.
— Să le iei acasă, Georgiana. Sunt și rodul muncii tale.
Am primit sacoșa cu emoție.
Nu pentru valoarea roșiilor, ci pentru că soacra mea recunoscuse, în sfârșit, că și cunoștințele mele aveau un rost.
În ziua aceea am înțeles că experiența și școala nu trebuie să se lupte una cu cealaltă.
Pot face lucruri bune împreună, dacă oamenii învață să se respecte.
Voi ați fi iertat o soacră care v-a umilit în propria grădină, după ce a aflat că tocmai ajutorul vostru contribuise la recolta de care era atât de mândră?