Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Maricica a rămas cu cheia strânsă în pumn, privind-o pe tanti Floarea de parcă bătrâna spusese ceva de neiertat.
— Ce hârtii ai tu, Floareo? a întrebat răstit.
— Niște hârtii pe care le-am păstrat de când s-a amenajat fântâna. Și bilețelele pe care mi le-ai dat când mi-ai cerut bani pentru apă.
Am privit-o surprinsă.
— V-a dat dovezi pentru banii încasați?
— Mi-a scris de fiecare dată suma pe câte o bucățică de hârtie. Eu nu arunc nimic, Ileana.
Maricica a râs forțat.
— Și ce demonstrează asta? Că am avut grijă de pompă!
— Atunci n-ai de ce să te temi dacă verificăm socotelile, i-am răspuns.
Bătrâna a plecat încet spre casă, iar eu am rămas lângă fântână împreună cu vecinele.
Mariana, care locuia peste drum, s-a apropiat de mine.
— Ileana, eu i-am dat Maricicăi doisprezece lei săptămâna trecută. Mi-a spus că tu ai hotărât să plătim.
— Eu n-am hotărât nimic. Reparația a fost plătită din contribuțiile noastre.
— Și eu am plătit, a intervenit Geta. Câte doi lei pentru fiecare găleată.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— De câte ori?
— De șapte ori numai săptămâna asta.
Maricica a ridicat vocea.
— Voi credeți că pompa merge singură? Cine o supraveghează? Cine are grijă să nu se strice?
— Cheia ți-am dat-o pentru protecția mecanismului, nu ca să vinzi apă, i-am răspuns.
— Eu am stat aici cât tu erai la brutărie!
— Și îți mulțumesc pentru asta. Dar nu ți-am dat dreptul să hotărăști singură cine primește apă.
Maricica a întors capul, furioasă.
După câteva minute, tanti Floarea s-a întors cu o mapă veche, legată cu sfoară.
A desfăcut-o pe marginea platformei de beton.
Înăuntru erau câteva chitanțe îngălbenite, o listă cu numele gospodăriilor și o copie a unei adrese primite de la primărie cu mulți ani în urmă.
— Când s-a amenajat fântâna, fiecare gospodărie a contribuit cu ce a putut, a explicat bătrâna. Unii au dat bani, alții au muncit. Eu și bărbatul meu am cărat pietriș.
Am luat cu grijă una dintre hârtii.
— Aici scrie că lucrarea a fost făcută cu participarea locuitorilor și cu sprijinul primăriei.
— Așa este, a spus Floarea. De atunci am luat apă cu toții.
Maricica a intervenit:
— Hârtiile acelea sunt vechi! Nu mai valorează nimic.
— Poate că nu stabilesc singure situația juridică de astăzi, i-am răspuns. Dar mâine mergem la primărie și verificăm.
Am întins mâna spre caietul pe care îl ținea sub braț.
— Dă-mi și lista contribuțiilor pentru reparație.
— Nu ți-o dau!
— Atunci vom cere să fie verificată și situația banilor încasați.
Maricica a plecat fără să mai răspundă, luând cheia și caietul cu ea.
În seara aceea, am dus apă din curtea mea la tanti Floarea. Nu voiam ca bătrâna să rămână fără apă până lămuream lucrurile.
Ana m-a ajutat să car gălețile.
— Mamă, de ce se poartă Maricica așa? Nu era prietena ta?
Am oftat.
— Ba da, fata mea. Dar uneori afli cât de bine cunoști un om abia când îi încredințezi ceva important.
— Și acum ce facem?
— Mâine mergem la primărie. Nu ne certăm și nu stricăm nimic. Cerem să se facă dreptate.
A doua zi, am plecat de la brutărie după ce mi-am terminat schimbul și am mers la primărie împreună cu Mariana, Geta și tanti Floarea.
Am fost primite de un funcționar care se ocupa de gospodărirea comunei.
I-am explicat cum strânseserăm banii, cum fusese reparată pompa și cum Maricica începuse să perceapă bani pentru fiecare găleată.
Am arătat documentele vechi ale Floarei și dovada plății reparației.
Funcționarul a verificat evidențele disponibile, apoi ne-a spus:
— Fântâna este amenajată pe teren aflat în domeniul public al comunei. Nu aparține niciuneia dintre gospodăriile din apropiere.
Am răsuflat ușurată.
— Atunci Maricica nu poate hotărî singură cine ia apă?
— Nu. Orice regulă privind folosirea și întreținerea trebuie stabilită de autoritatea competentă, nu de persoana care păstrează cheia.
— Și banii încasați?
— Vom solicita explicații și documentele privind încasările. Dacă apar indicii privind săvârșirea unei fapte penale, situația poate fi sesizată organelor competente.
Am cerut să primim răspunsul și în scris.
În aceeași după-amiază, reprezentanții primăriei au venit să verifice pompa.
Au constatat că mecanismul funcționa, dar accesul la acționarea lui fusese blocat prin cutia încuiată.
Maricica a fost chemată să predea cheia pentru verificarea instalației.
— Eu am avut grijă de ea! a protestat.
— Nimeni nu contestă că ați păstrat cheia, i-a răspuns unul dintre reprezentanți. Dar nu puteți condiționa accesul la o fântână publică de plata unor sume stabilite de dumneavoastră.
Maricica a privit spre mine.
— Tu ai făcut toată povestea asta!
— Nu eu am cerut bani la găleată, Maricica.
În cele din urmă, a predat cheia.
După verificarea mecanismului și stabilirea unei modalități sigure de folosire, pompa a putut fi utilizată din nou fără taxa inventată.
Tanti Floarea a fost prima care s-a apropiat cu găleata.
Ana a ajutat-o să o așeze sub gura pompei.
Când apa a început să curgă, bătrâna și-a făcut cruce.
— Să dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care au pus umărul la fântâna asta!
Am simțit un nod în gât.
Dar problema banilor nu era încă rezolvată.
În zilele următoare, primăria a cerut situația contribuțiilor și explicații despre sumele percepute.
Maricica a adus caietul, însă lipseau câteva pagini.
— S-au rupt, a spus ea.
Din fericire, eu păstrasem separat dovada plății către meșter și o copie a listei inițiale, făcută înainte să-i încredințez caietul.
Vecinele au adus bilețelele primite și au declarat cât plătiseră.
Când am adunat sumele pe care le puteam dovedi, am rămas uimită.
Maricica încasase deja peste trei sute de lei, deși reparația fusese achitată integral înainte să înceapă să ceară bani.
— Unde sunt banii? am întrebat-o când ne-am întâlnit la primărie.
A evitat să mă privească.
— Am avut și eu cheltuieli.
— Ce cheltuieli?
— Am cumpărat unsoare pentru mecanism. Am pierdut timp. Am stat aici în fiecare zi.
— Atunci trebuia să ne spui și să hotărâm împreună, nu să le ceri bani oamenilor folosind numele meu.
Maricica a tăcut.
Funcționarul i-a cerut să prezinte documentele pentru cheltuielile invocate și i-a explicat că încasările neautorizate trebuie clarificate.
După mai multe discuții, Maricica a recunoscut în scris că stabilise singură taxa și că le spusese vecinilor, fără acordul meu, că eu o aprobasem.
A acceptat să restituie sumele pe care le încasase și care puteau fi dovedite.
Restituirea s-a făcut treptat, cu evidența sumelor și semnătura fiecărei persoane care își primea banii.
Nu toți vecinii mai aveau bilețele, iar unele încasări nu au putut fi stabilite exact. Pentru acestea, verificările au continuat pe baza declarațiilor disponibile.
Eu nu am vrut să transform totul într-o răzbunare.
Voiam doar ca nimeni să nu mai fie pus să plătească pentru un drept pe care Maricica și-l însușise fără acordul comunității.
La o adunare organizată ulterior cu reprezentanții primăriei și gospodăriile care foloseau fântâna, am discutat despre întreținerea pompei.
S-a stabilit că eventualele lucrări vor fi anunțate și organizate transparent, prin procedurile corespunzătoare, iar contribuțiile voluntare vor fi consemnate clar.
Cheia necesară întreținerii mecanismului urma să fie păstrată potrivit regulilor stabilite de primărie, fără ca o singură persoană să poată condiționa folosirea apei.
Tanti Floarea a ridicat mâna.
— Eu nu pot da mereu bani, dar pot ajuta cu ce îmi stă în putere.
Mariana i-a răspuns:
— Nimeni nu vă cere să plătiți pentru fiecare găleată, tanti Floarea. Important este să avem grijă de fântână împreună.
Am privit femeile din jur.
Cu numai câteva săptămâni înainte, unele dintre ele mă crezuseră vinovată pentru taxa inventată.
Acum știau adevărul.
După adunare, Mariana s-a apropiat de mine.
— Ileana, îmi pare rău că am crezut ce spunea Maricica.
— Nu aveai de unde să știi. Avea cheia și caietul. Și eu am avut încredere în ea.
— Dar trebuia să te întreb înainte să te judec.
Am încuviințat.
— Asta ar fi fost bine.
Relația mea cu Maricica nu a mai fost niciodată aceeași.
Într-o seară, a venit la poarta mea.
— Ileana, vreau să vorbim.
Am ieșit în curte.
— Te ascult.
Maricica și-a frământat mâinile.
— Am greșit. La început am crezut că pot strânge niște bani pentru întreținere. Apoi am văzut că oamenii plătesc și am continuat.
— Și de ce ai spus că eu am hotărât?
— Pentru că știam că te respectă. Dacă spuneam că este ideea mea, poate nu-mi dădeau nimic.
Am simțit din nou durerea trădării.
— Tocmai de aceea nu mai pot avea încredere în tine ca înainte.
Maricica a coborât privirea.
— Înțeleg.
— Nu-ți doresc răul. Dar nici nu pot să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic.
A plecat fără să mai spună ceva.
Au trecut câteva luni.
Pompa a continuat să funcționeze, iar vecinii au început să se organizeze mai bine când apăreau probleme.
Nu mai lăsam toate responsabilitățile în mâna unui singur om.
Ana mă însoțea uneori la fântână și o ajuta pe tanti Floarea să-și ducă găleata până la poartă.
Într-o după-amiază, bătrâna mi-a spus:
— Ileana, știi de ce am păstrat hârtiile acelea atâția ani?
— De ce?
— Pentru că bărbatul meu spunea mereu că lucrurile făcute de oameni împreună trebuie păstrate pentru toți. Altfel, vine câte unul și începe să creadă că sunt numai ale lui.
Am zâmbit.
— A avut dreptate.
Floarea a privit apa care curgea limpede în găleată.
— Eu nu mai am putere să mă cert cu nimeni. Dar nici nu vreau să trăiesc cu mâna întinsă pentru un lucru care a fost mereu al comunității.
Am luat găleata și am ajutat-o să o ridice.
— Nu va mai trebui să cereți voie Maricicăi, tanti Floarea.
Bătrâna m-a privit cu recunoștință.
În vara aceea nu am câștigat bani, pământ sau vreo răsplată neașteptată.
Am continuat să lucrez la brutărie, să mă trezesc înainte de răsărit și să-mi cresc fata din salariul meu.
Dar am învățat că încrederea trebuie însoțită de responsabilitate, iar bunurile folosite de toți nu pot fi conduse după bunul plac al unei singure persoane.
Și, mai ales, am înțeles că dreptatea nu vine întotdeauna de la un om puternic.
Uneori începe cu o bătrână care refuză să plece cu găleata goală, cu niște femei care au curajul să spună adevărul și cu o mamă care nu acceptă să fie făcută vinovată pentru lăcomia altcuiva.
Fântâna a rămas acolo, lângă drumul principal, așa cum fusese de atâția ani.
Iar de fiecare dată când auzeam apa curgând în găleată, îmi aminteam că lucrurile făcute împreună trebuie apărate tot împreună.