Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Sabina ținea dosarul deschis în fața ei și îl privea pe Dan fără să mai clipească.
— Dan, ce ai făcut cu banii?
Soțul meu a rămas în picioare.
— Sunt niște cheltuieli personale. Mirela scoate totul din context.
— Atunci pune tu lucrurile în context, am spus. Eu am încercat o săptămână și cifrele tot acolo duc.
Sabina a întors pagina.
În ultimii doi ani, eu plătisem aproape toate cheltuielile curente ale casei. Întreținerea, gazul, curentul, cumpărăturile și reparațiile mici plecaseră în mare parte din contul meu.
Dan trebuia să achite rata apartamentului.
Numai că nu o făcuse regulat.
Existau luni cu întârzieri și penalități. Mai existau două credite de consum, unul de 28.000 de lei și altul de 17.000 de lei.
— Pentru ce ai împrumutat 45.000 de lei? a întrebat Sabina.
Dan s-a uitat la mine.
— Au fost multe cheltuieli.
— Care? am întrebat.
— Mașina. Diverse lucruri.
Am scos o altă foaie.
— Reparația mașinii a costat 4.600 de lei. Am plătit jumătate.
— Mirela, nu trebuie să justific fiecare leu.
— Mie nu. Dar ai spus că tu plăteai apartamentul în timp ce eu abia contribuiam. Acum ai în față dovada că nu era adevărat.
Sabina răsfoia documentele tot mai repede.
— Mi-ai spus că apartamentul era cumpărat înainte să o cunoști.
— Am simplificat lucrurile.
Fata a ridicat capul.
— Ai mințit.
Dan și-a pierdut răbdarea.
— Tu de ce crezi tot ce spune ea?
— Pentru că sunt extrase și contracte, Dan.
Am rămas tăcută.
Nu o invitasem pe Sabina ca s-o umilesc. La 23 de ani, putea fi fiica mea. Faptul că intrase într-o relație cu un bărbat căsătorit era alegerea ei și nu aveam de gând s-o scutesc de răspundere. Dar începusem să înțeleg că nici ea nu primise adevărul.
— Știai că încă locuim împreună? am întrebat-o.
— Mi-a spus că dormiți separat de aproape un an și că divorțul este deja discutat.
M-am uitat la Dan.
— Acum două săptămâni rezervai pentru noi un sfârșit de săptămână la munte.
Sabina și-a dus mâna la gură.
— Mi-ai spus că faceți călătoria doar ca să discutați împărțirea lucrurilor.
Dan s-a așezat.
Pentru prima dată în seara aceea părea mai degrabă obosit decât furios.
— Voiam să rezolv totul fără scandal.
— Nu, i-am spus. Voiai două versiuni ale aceleiași vieți până când una dintre ele devenea mai convenabilă.
Sabina a ajuns la ultima parte a dosarului.
Acolo era problema care mă surprinsese chiar și pe mine.
Cu șapte luni înainte, Dan ceruse restructurarea unuia dintre creditele de consum. În documentele depuse declarase cheltuielile familiei într-un mod care lăsa impresia că suporta singur aproape toate costurile gospodăriei.
În realitate, în aceleași luni, eu plătisem facturi de mii de lei.
Nu era vorba despre faptul că urma să pierdem apartamentul peste noapte. Dar situația noastră financiară era mult mai proastă decât îmi spusese.
— Deci apartamentul nu este aproape achitat? a întrebat Sabina.
— Mai sunt rate, a murmurat Dan.
— Câte?
I-am spus.
Sabina s-a lăsat pe spătarul scaunului.
— Tu mi-ai spus că mai sunt câteva luni.
Dan nu i-a răspuns.
— Și mi-ai spus că după divorț îl păstrezi tu.
— Asta urma să discut cu Mirela.
Am închis dosarul.
— Nu. Tu hotărâseși deja rezultatul unei discuții pe care încă nu o avuseserăm.
Sabina s-a ridicat.
Dan a întins mâna spre ea.
— Stai puțin.
— Pentru ce?
— Să vorbim.
— Am ascultat destul.
Și-a luat geaca.
Înainte să plece, s-a întors spre mine.
— Îmi pare rău, Mirela. Știam că este căsătorit și pentru asta nu am nicio scuză. Dar nu știam că mi-a mințit aproape fiecare lucru important.
— Ce faci de aici înainte este alegerea ta.
A dat din cap și a plecat.
Dan a rămas privind ușa.
Apoi s-a întors spre mine.
— Ești mulțumită?
— Nu.
— Ai obținut ce voiai.
— Ce voiam eu era să nu-mi spui după șaptesprezece ani că pleci și să descopăr în aceeași săptămână că nici măcar nu știu situația financiară a propriei case.
— Sabina o să mă părăsească din cauza ta.
Am clătinat din cap.
— Dacă te părăsește, te părăsește din cauza lucrurilor pe care i le-ai spus tu.
A urmat o tăcere lungă.
Caloriferul era aproape rece.
M-am uitat la el și mi-am amintit câte seri petrecusem cu un pulover gros pe mine ca să ținem factura la gaz mai mică.
— Știi ce este cel mai absurd? am spus. Eu stingeam lumina prin camere și închideam caloriferul ca să economisim. Tu îmi spuneai că trebuie să strângem cureaua fiindcă plătești rata. Și eu te credeam.
Dan și-a frecat fruntea.
— Am pierdut bani. Am făcut niște alegeri proaste. Mi-a fost rușine să-ți spun.
— Și atunci ai făcut alte datorii și ai început o relație cu o fată de 23 de ani.
— N-a fost chiar…
— Nu mai micșora lucrurile ca să poți trăi cu ele.
A doua zi, Dan s-a mutat temporar la fratele lui.
Eu am mers la bancă, am cerut toate informațiile la care aveam dreptul și am început să pun în ordine situația financiară reală. Pentru împărțirea bunurilor și obligațiilor am apelat la un profesionist, fiindcă nu aveam de gând să transform șaptesprezece ani de căsnicie într-o ceartă bazată pe presupuneri.
Am stabilit clar ce plătisem eu, ce plătise Dan, ce datorii îi aparțineau și ce obligații trebuiau lămurite la despărțire.
Sabina nu s-a întors la el.
Am aflat asta de la Dan, nu de la ea.
La câteva săptămâni după cină, el a venit să-și ia restul lucrurilor.
— Am vorbit cu Sabina, mi-a spus. Nu mai vrea să mă vadă.
— Îmi pare rău.
M-a privit surprins.
— Serios?
— Nu mă bucur că ți se destramă viața. Doar că nu mai sunt dispusă s-o țin eu întreagă.
S-a așezat în hol.
— Dacă n-ar fi existat ea, crezi că noi mai aveam o șansă?
— Sabina nu a făcut creditele. Sabina nu mi-a spus că plătește rata. Sabina nu m-a lăsat să stau cu caloriferul închis ca să acopăr eu facturile în timp ce tu ascundeai datorii.
A înțeles.
Despărțirea noastră n-a fost rapidă și nici simplă. Au existat luni de acte, socoteli și discuții. Apartamentul nu s-a transformat într-un premiu pentru niciunul dintre noi. A fost tratat ca ceea ce era: un bun dobândit în timpul căsniciei, cu obligații financiare care trebuiau clarificate.
În februarie, într-o seară cu ninsoare, am primit factura la gaz.
Am deschis-o la masa din sufragerie.
Era mare.
Dar pentru prima dată după mult timp știam exact ce aveam de plătit și de ce.
Am dat caloriferul puțin mai tare.
Nu din risipă.
Dintr-un motiv mult mai simplu.
Nu mai trebuia să îngheț în propria casă ca să acopăr minciunile altcuiva.