Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Paula s-a ridicat de pe scaun și și-a privit mama fără să clipească.
— Acum câteva luni, când am venit toate trei la tine, ne-ai spus că ai hotărât să-i lași lui Mihai terenul din spatele vechii gospodării. Ai spus că îl va primi dacă va avea un băiat. Că vrei să existe un nepot care să ducă numele familiei și să păstreze pământul.
Mihai s-a întors spre mama lui.
— Ce teren? Despre ce vorbești?
Viorica și-a îndreptat spatele.
— Nu era treaba voastră să discutați toate lucrurile astea. Este terenul meu și pot să-l las cui vreau.
— Este adevărat că mi-ai promis terenul dacă am băiat? a întrebat Mihai.
— Da. Și care este problema? Ești singurul meu băiat. Cine altcineva să ducă numele mai departe?
— Dar eu nu ți-am cerut niciodată terenul!
Viorica a ridicat din umeri.
— Nu trebuie să-mi ceri. Sunt mama ta. Știu ce este bine pentru tine și pentru familia ta.
Paula a scos din geantă o fotografie veche și a pus-o pe masă. Erau părinții lor, cu mulți ani în urmă, în fața gospodăriei în care crescuseră toți patru.
— Tata ne-a spus altceva, mamă. Îți amintești ce a zis înainte să moară? Că terenul acela trebuie să rămână în familie și să fie pentru toți nepoții, nu doar pentru copilul care poartă numele lui.
— Tatăl vostru nu mai este aici să hotărască, a răspuns Viorica.
— Nu, dar noi încă ne amintim ce ne-a spus. Și mai ținem minte ceva: că ne-ai crescut pe toate trei cu ideea că trebuia să apară un băiat ca să fii mulțumită.
Loredana, care până atunci nu intervenise, și-a pus șervețelul pe masă.
— Eu aveam zece ani când ai aflat că Paula este tot fată. Îmi amintesc că ai plâns în dormitor. Tata ne-a spus să nu te supărăm, că ești dezamăgită. Am crezut multă vreme că făcuserăm noi ceva greșit.
Viorica a privit-o nedumerită.
— Eram tânără. Îmi doream și eu un băiat. Nu înseamnă că nu v-am iubit.
— Poate că ne-ai iubit, mamă, a spus Cerasela. Dar ne-ai făcut să simțim că nu eram copiii pe care îi așteptai. Când s-a născut Mihai, ai făcut o petrecere cum nu făcuseși niciodată pentru noi. Bunicul a cumpărat un leagăn, iar tu le spuneai tuturor că, în sfârșit, ai și tu un băiat.
Mihai se uita de la o soră la alta. Nu auzise niciodată povestea aceasta spusă atât de direct. Știa că mama lui își dorise un băiat, dar nu înțelesese cât de mult le afectase pe surorile lui copilăria.
— Eu nu am știut că ați simțit toate astea, a spus el.
— Pentru că tu ai crescut crezând că ești răspunsul la toate dorințele mamei, i-a răspuns Paula. Noi am crescut încercând să nu o dezamăgim.
Am privit-o pe soacra mea. Nu mai era femeia sigură pe ea care îmi spusese că trebuie să-i fac băiat. Își strângea șervetul între degete și se uita la cele trei fiice ale sale.
— Nu am vrut să vă fac să suferiți, a spus ea.
— Dar ne-ai făcut, mamă. Și acum vrei să repeți același lucru cu fetele Alinei.
Fetița mea cea mare se apropiase de Mihai și îi prinsese mâna. Nu înțelegea toate discuțiile despre teren și moștenire, dar auzise destul cât să priceapă că bunica își dorea un băiat în locul surorii ei.
— Tati, dacă bebelușul este tot fetiță, bunica nu o să-l iubească? a întrebat ea.
Mihai s-a aplecat imediat spre ea.
— Ba da, iubita mea. Bunica trebuie să înțeleagă că toți copiii sunt la fel de importanți. Tu și sora ta sunteți la fel de iubite, iar bebelușul va fi la fel.
Apoi s-a ridicat și s-a întors spre mama lui.
— Mamă, vreau să înțelegi ceva. Nu voi mai face copii ca să-ți îndeplinesc ție o dorință. Avem deja doi copii minunați și îl așteptăm pe al treilea. Nu contează dacă este băiat sau fată. Nu vreau ca fetele mele să crească întrebându-se dacă ar fi fost mai importante dacă erau băieți.
— Dar eu nu v-am cerut să faceți zece copii! a răspuns Viorica. Am spus doar că mi-aș dori un nepot.
— Și eu mi-aș dori să nu-mi mai judeci copiii după ce scrie în certificatul lor de naștere.
Viorica s-a uitat spre mine.
— Alina, tu ai două fete. Poate că nu înțelegi ce înseamnă să ai un băiat care să ducă numele familiei.
Am simțit că toate privirile se îndreaptă spre mine.
— Înțeleg foarte bine ce înseamnă să ai un copil, am răspuns. Îl crești, îl iubești, îl înveți să fie om și îl ajuți să-și găsească drumul. Nu îi dai o valoare mai mare pentru că este băiat și nici nu îl faci responsabil pentru numele familiei. Eu nu vreau ca fetele mele să creadă vreodată că au venit pe lume pe locul al doilea.
— Dar terenul este al meu! a spus Viorica, revenind la tonul ei hotărât. Eu decid cui îl las.
— Așa este, mamă, a răspuns Mihai. Este al tău și poți hotărî ce faci cu el. Dar eu nu îl vreau dacă trebuie să-l primesc în schimbul unui băiat. Nu vreau să existe vreodată ideea că unul dintre copiii mei valorează mai mult pentru că ar putea moșteni ceva.
Viorica a rămas tăcută. Cele trei fiice ale ei stăteau în jurul mesei, iar Mihai se apropiase de mine și de copii.
— Atunci ce vreți de la mine? a întrebat ea într-un târziu.
— Nimic pentru noi, a spus Paula. Vrem doar să nu mai repeți cu nepoții ceea ce ai făcut cu noi.
În seara aceea am plecat fără să mai discutăm despre teren. Mihai era hotărât să nu accepte nicio promisiune legată de sexul copilului, iar eu nu voiam ca următoarele luni de sarcină să se transforme într-o așteptare apăsătoare pentru toată familia.
Au trecut câteva săptămâni până când Viorica a sunat. M-a întrebat dacă poate să vină să le vadă pe fete. Am acceptat, dar i-am spus că vreau să vorbească și cu Mihai înainte să vină.
Când a ajuns, le-a adus fetelor câte o carte și câte o păpușă. Le-a îmbrățișat pe amândouă și le-a întrebat despre școală. Nu a făcut nicio comparație și nu a pomenit nimic despre bebeluș.
După ce copiii au plecat în camera lor, Mihai a rămas cu mama lui în sufragerie.
— Mamă, ce ai de gând să faci cu terenul? a întrebat-o.
— Îl păstrez deocamdată. Nu am de gând să-l vând și nici să-l promit nimănui. Când o să fie cazul să fac testamentul, o să mă gândesc la toți nepoții, nu doar la unul.
Nu a spus că renunță definitiv la dorința de a avea un nepot băiat. Nici nu ne așteptam să-și schimbe toate convingerile într-o zi. Dar pentru prima dată recunoștea că terenul nu trebuia folosit ca o recompensă pentru nașterea unui băiat.
La începutul verii s-a născut al treilea copil al nostru. A fost tot o fetiță.
Mihai a fost lângă mine în spital și a plâns când a luat-o în brațe. A sunat-o pe mama lui și i-a spus că a devenit bunică pentru a treia oară. Viorica a venit a doua zi cu flori și cu o păturică pentru copil.
A privit-o mult timp, apoi a întrebat cum o cheamă. Mihai i-a spus numele ales de noi și a așezat-o cu grijă în brațele ei.
— Este frumoasă, a spus Viorica.
— Și este nepoata ta, mamă. Nu trebuie să fie nimic altceva, i-a răspuns Mihai.
Viorica a sărutat-o pe frunte și a rămas lângă noi. Nu ne-a mai întrebat dacă vom încerca vreodată pentru un băiat.
După câteva luni, cele trei surori au venit împreună la mama lor. Au stat de vorbă mult timp despre copilăria lor, iar Viorica le-a ascultat fără să le întrerupă. Nu a fost o împăcare perfectă, dar a fost prima discuție în care nu a mai încercat să le explice că nu avusese intenții rele.
Terenul a rămas al ei. Nu l-a trecut pe numele lui Mihai și nici nu a mai promis că îl va lăsa unui viitor nepot. A spus că va hotărî la momentul potrivit și că nu va face diferențe între nepoți.
Într-o duminică, am mers cu cele trei fete la ea. Cea mare a luat-o pe cea mică de mână, iar bebelușa dormea în brațele lui Mihai.
Viorica le-a chemat pe toate trei lângă ea și le-a făcut loc pe canapea.
Am privit scena fără să spun nimic. Nu știam dacă soacra mea înțelesese pe deplin cât rău puteau face vorbele ei, dar speram că măcar nepoatele nu vor crește cu aceeași povară pe care o purtaseră fiicele ei.
În ziua aceea, când am plecat, Viorica mi-a spus că poate să stea cu fetele într-o după-amiază, dacă am nevoie de odihnă.
Am acceptat. Nu pentru că uitasem ce spusese la aniversarea ei, ci pentru că voiam să-i dau ocazia să le iubească fără să le compare.
Mihai m-a prins de mână în drum spre casă.
— Să nu mai aud niciodată că trebuie să avem băiat, mi-a spus.
Am zâmbit și am privit spre cele trei fetițe care mergeau înaintea noastră. Familia noastră nu avea nevoie de un băiat ca să fie întreagă.