Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 M-am uitat la Lidia, apoi la femeia care stătea în prag. Nora mea își încrucișase brațele și aștepta să confirm că eu alesesem să dorm în balcon.
— Nu, doamnă, am răspuns încet. Eu n-am ales. Acolo mi s-a spus să dorm.
Doina s-a uitat spre patul pliant, apoi spre Lidia.
— De trei seri vă văd acolo, a spus. Prima dată am crezut că vă odihniți puțin. Dar aseară erați tot acolo, iar în seara asta v-am văzut învelită până peste cap.
— Doamnă, sunt problemele familiei noastre, a intervenit Lidia. Nu cred că trebuie să dăm explicații vecinilor.
— Nici eu nu vreau să mă amestec în familia dumneavoastră. Dar nu pot să mă uit cum o femeie în vârstă doarme într-un balcon neîncălzit, în mijlocul iernii.
Lidia a încercat să închidă discuția, spunând că aveam două pături groase și că balconul era închis cu termopan.
— Atunci de ce nu dormiți dumneavoastră acolo? a întrebat Doina.
Nora mea n-a răspuns.
Doina s-a întors spre mine.
— Mamă, eu stau singură într-un apartament cu două camere. Am un pat liber și căldură. Vreți să veniți la mine în noaptea asta?
— Nu vreau să vă deranjez, am spus. Nici nu ne cunoaștem.
— Tocmai de aceea vă întreb. Nu vă cer nimic. Veniți să dormiți la cald, iar mâine vedem ce facem.
Lidia a ridicat vocea.
— Nu puteți să luați pur și simplu soacra altcuiva din casă!
— N-o iau cu forța. O întreb dacă vrea să vină.
Am privit spre balcon. Patul pliant era desfăcut, cu cele două pături puse una peste alta. Mă gândeam că mai aveam o singură noapte până se întorcea Sorin, dar nu mai suportam frigul.
— Vin, dacă nu vă supărați, am spus.
Mi-am luat geanta și haina. Lidia a rămas în sufragerie, fără să mă ajute. Când am trecut pe lângă ea, mi-a șoptit:
— Să vedem ce-o să-i spui lui Sorin despre circul ăsta.
— Adevărul, mamă Lidia. De data asta am să-i spun adevărul.
Doina locuia la etajul șase, în celălalt corp al blocului. Apartamentul ei era mic, dar curat și încălzit. Mi-a dat o pereche de papuci, mi-a făcut ceai și mi-a arătat camera în care dormise fiica ei înainte să se mărite.
— Eu sunt Doina, mi-a spus, deși știam deja. Am șaizeci și cinci de ani și sunt pensionară. Am lucrat la un atelier de confecții.
— Și eu am fost croitoreasă, i-am răspuns. Aproape patruzeci de ani am cusut pentru oamenii din sat.
— Atunci avem despre ce povesti. Dar întâi să vă încălziți.
Mi-a adus o sticlă cu apă caldă, învelită într-un prosop, și a pus-o la picioarele patului. După trei nopți, am dormit într-o cameră adevărată, fără să-mi mai țin genunchii strânși la piept.
Dimineața, Doina m-a găsit în bucătărie, pregătind ceaiul.
— Mamă Zamfira, trebuie să vorbim cu fiul dumneavoastră.
— Vine diseară. Poate îi spun eu atunci.
— Și dacă vă roagă cineva să nu-i spuneți?
N-am răspuns imediat. Doina a tras un scaun lângă mine.
— Nu vă întreb ca să vă judec. Dar omul v-a adus la oraș să vă ferească de frig. Trebuie să știe unde ați dormit.
I-am dat numărul lui Sorin. A sunat în fața mea, pe la nouă dimineața.
— Bună ziua, domnule Sorin. Sunt Doina, o vecină de-a dumneavoastră. Mama dumneavoastră este la mine. A dormit aici azi-noapte.
Am auzit vocea fiului meu ridicându-se la celălalt capăt.
— Cum adică la dumneavoastră? Ce s-a întâmplat?
— A dormit trei nopți în balconul apartamentului dumneavoastră. Aseară am văzut-o și am invitat-o la mine. Este bine acum, dar cred că trebuie să veniți să vorbim.
Sorin a cerut să vorbească imediat cu mine.
— Mamă, e adevărat?
— Da, băiatul mamei.
— De ce nu mi-ai spus?
— N-am vrut să vă cert din cauza mea.
— Mamă, eu te-am adus la oraș ca să stai la căldură! Cum ai ajuns să dormi în balcon?
I-am povestit ce se întâmplase după plecarea lui. Nu l-am auzit întrerupându-mă. La sfârșit, mi-a spus că se întoarce imediat ce poate opri în siguranță și preda cursa unui coleg.
A ajuns după-amiază, cu câteva ore mai devreme decât plănuise. A venit întâi la Doina. Când m-a văzut, m-a îmbrățișat și m-a întrebat dacă îmi era frig, dacă mă durea ceva și dacă mâncasem.
— Sunt bine acum, Sorine. Doamna Doina a avut grijă de mine.
— Îți mulțumesc, a spus el, întorcându-se spre vecină. Dacă nu mă sunai, nici nu știam.
Doina i-a răspuns că nu avea pentru ce să-i mulțumească și că ar fi făcut același lucru pentru oricine.
Am coborât împreună în apartamentul lui. Lidia era acasă și ne-a întâmpinat în hol.
— Ați venit? a întrebat. Sper că v-ați lămurit cu toții.
Sorin a trecut pe lângă ea și a mers direct în balcon. Patul pliant era încă desfăcut. Păturile fuseseră strânse, dar salteaua subțire rămăsese acolo.
— Aici a dormit mama? a întrebat.
— Sorin, nu începe. Era o soluție provizorie.
— Trei nopți?
— Balconul e închis. Nu e ca și cum ar fi dormit afară.
— Atunci de ce i-am pregătit canapeaua în sufragerie?
— Pentru că tu nu stai toată ziua acasă și nu știi ce înseamnă să miroasă toate lucrurile a fum.
Sorin a deschis ușa balconului. Aerul rece a intrat imediat în sufragerie.
— Lidia, aici nu e calorifer. E aproape la fel de frig ca afară.
— Exagerezi. Mama ta e obișnuită cu frigul.
— Mama a stat la țară tocmai pentru că așa a trăit toată viața. Dar eu am adus-o aici ca să nu mai înghețe.
Lidia s-a întors spre mine.
— Și dumneata n-ai spus nimic când am pregătit patul! Acum mă lași pe mine să par vinovată de toate.
Am simțit că îmi tremură glasul, dar am răspuns.
— Ți-am spus că e frig. Te-am rugat să mă lași în sufragerie. Mi-ai zis că, dacă nu respect regulile, nu putem locui împreună.
— Mamă, nu trebuie să te aperi, a intervenit Sorin. Am văzut unde ai dormit.
S-a așezat pe marginea canapelei și a rămas câteva clipe cu privirea în podea.
— Eu te-am sunat în fiecare seară, mamă. Te-am întrebat dacă ești bine. Și tu mi-ai spus că da.
— Mi-a fost rușine, băiatul mamei. M-am gândit că, dacă îți spun, o să vă certați.
— Trebuia să verific și eu. Am lăsat totul pe seama Lidiei, deși știam că nu era încântată să vii.
Lidia a încercat să-l întrerupă, dar el a rugat-o să-l lase să termine.
— Nu pot să trec peste asta ca și cum ar fi fost o neînțelegere. Mama a dormit trei nopți în frig, în casa noastră. Iar eu am aflat de la o vecină.
— Și ce vrei să faci? Să mă dai afară pentru mama ta?
— Nu te dau afară. Dar nici nu pot să mă prefac că am încredere în tine după ce ai făcut. În seara asta dorm eu în sufragerie, iar mama în dormitor. Mâine discutăm ce facem mai departe.
Lidia s-a dus în dormitor și a închis ușa. N-am mai văzut-o până dimineață.
În zilele următoare, Sorin și-a luat liber și a mers la țară cu meșterul. Soba avea nevoie de reparații serioase, iar burlanul trebuia schimbat. Au lucrat două zile, apoi au verificat dacă mai iese fum în cameră.
Între timp, eu am rămas în apartament, în dormitorul lui Sorin. Lidia s-a mutat pentru câteva zile la sora ei. Nu mi-a spus nimic la plecare, iar eu n-am încercat s-o opresc.
Într-o seară, Sorin a venit la mine cu o cană de ceai.
— Mamă, am vorbit cu Lidia. Spune că n-a crezut că îți este atât de frig.
— Poate n-a crezut. Dar i-am spus.
— Știu. I-am spus și eu asta. Nu vreau să hotărăsc astăzi ce se întâmplă cu căsnicia noastră. Dar nici nu vreau să ne întoarcem la viața de dinainte fără să recunoască ce a făcut.
— Sorine, eu nu vreau să vă despărțiți din cauza mea.
— Nu tu ai făcut-o pe Lidia să te trimită în balcon. Și nu tu ai făcut-o să-mi ascundă adevărul.
M-am uitat la fiul meu. Îl crescusem singură în multe privințe, fiindcă tatăl lui lucrase ani întregi departe de casă. Nu voiam să-i stric familia, dar nici nu mai puteam spune că totul fusese în regulă.
— Eu vreau acasă, i-am spus. Dacă soba e bună și am lemne, acolo mă simt cel mai bine.
— Te duc când e sigur. Și o să vin mai des, nu doar când se strică ceva.
După încă trei zile, m-a dus înapoi la țară. Casa era caldă, soba trăgea bine, iar în magazie aveam lemne uscate pentru restul iernii. Sorin a montat și un detector de monoxid de carbon, apoi mi-a arătat cum funcționează.
Înainte să plece, a verificat încă o dată ferestrele și ușa de la intrare.
— Mamă, dacă se întâmplă ceva, mă suni imediat. Nu mai aștepți să se rezolve singur.
— Te sun, băiatul mamei.
— Și dacă te mai doare spatele, mergem la doctor. Nu vreau să aflu peste o lună că ai stat și ai răbdat.
Am zâmbit și i-am promis.
Cu Doina am rămas prietenă. Ne sunam de două ori pe săptămână. Îmi povestea despre nepoții ei, iar eu îi spuneam ce mai coseam pentru oamenii din sat. În primăvară, i-am trimis prin Sorin o față de masă brodată de mine.
Lidia nu m-a sunat multă vreme. Sorin mi-a spus că locuiau separat și că încercau să hotărască dacă mai puteau continua împreună. Nu l-am întrebat ce avea să facă. Era viața lui și trebuia să decidă singur.
Într-o duminică, spre sfârșitul iernii, Sorin a venit cu cumpărături și a rămas la masă. Am făcut o ciorbă de găină și am scos murături din cămară. Am mâncat amândoi, apoi am stat la povești până seara.
Când s-a pregătit să plece, m-a întrebat dacă nu vreau să merg din nou la oraș, măcar pentru câteva zile.
— Vin, mamă, dar numai dacă am unde să dorm la căldură.
Sorin s-a apropiat și m-a îmbrățișat.
— O să ai, mamă. Și n-o să mai trebuiască să întrebi.
Am rămas în prag și l-am privit până a ieșit pe poartă. În casă ardea soba, iar pe pat aveam o pilotă groasă și curată. Erau lucruri obișnuite, pe care le avusesem aproape toată viața.
După cele trei nopți petrecute în balconul fiului meu, știam însă cât de mult contează să ai un loc cald în care să dormi și să nu fii nevoit să ceri voie pentru asta.