“Ți-am cumpărat un parfum din banii mei!” mi-a spus soțul în dimineața de Crăciun, întinzându-mi o cutiuță împachetată frumos

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Ciprian s-a uitat spre ușa bucătăriei, apoi la mine. Avea expresia unui om care încearcă să găsească repede o explicație, dar nu știe de unde să înceapă.

— Loredana, voiam să-ți spun, dar n-am mai apucat.

— Au trecut două zile, Ciprian. Ai avut timp să-mi spui.

— Am luat banii doar pentru câteva ore. M-am gândit că îi pun la loc când încasez ceva de la serviciu.

— Și ai încasat?

— Nu. S-a amânat.

Am tras un scaun și m-am așezat. Nu voiam să transform dimineața de Crăciun într-o ceartă, dar nici nu puteam să mă prefac că explicația lui era suficientă.

— Ciprian, dacă aveai nevoie de o sută de lei, puteai să-mi ceri.

— Știu.

— Atunci de ce i-ai luat fără să-mi spui?

Și-a trecut mâna prin păr.

— Pentru că voiam să-ți cumpăr un cadou. Îmi cheltuisem aproape toți banii și mi-a fost rușine să-ți spun că n-am nici măcar pentru un parfum.

— Dar nu ți-a fost rușine să-mi cumperi parfumul din portofelul meu și apoi să-mi spui cât te-ai străduit?

— Nu m-am gândit că o să sune așa.

— Păi cum să sune? Eu am plătit cadoul, iar tu ai primit mulțumirile.

Ciprian s-a așezat în fața mea.

— Ai dreptate. Am făcut o prostie.

— Nu parfumul mă supără. Nici faptul că a costat puțin. Mă supără că ai luat bani fără să întrebi și că m-ai mințit când te-am întrebat de unde îi ai.

— Voiam să fie o surpriză.

— Surpriza ar fi fost mai frumoasă dacă nu-mi lipseau bani din portofel.

A încercat să zâmbească, dar eu nu aveam chef de glume. M-am ridicat și am început să așez farfuriile pentru masa de Crăciun.

— Hai să lăsăm discuția asta pentru mai târziu, i-am spus. Trebuie să terminăm pregătirile.

— Bine. Dar să știi că îți dau banii înapoi.

— Asta sper și eu.

În ziua aceea am avut musafiri. Au venit părinții mei și sora lui Ciprian, împreună cu soțul ei. Am mâncat, am povestit și am stat la masă până spre seară.

Ciprian s-a purtat normal, dar observam că mă privea din când în când, încercând să-și dea seama dacă mai sunt supărată.

Nu am pomenit nimic despre bani în fața musafirilor. Era o problemă între noi doi și nu voiam să-l pun într-o situație neplăcută în fața familiei.

După ce au plecat toți, am strâns masa și am spălat vasele. Ciprian m-a ajutat fără să fie nevoie să-i cer.

— Loredana, îmi pare rău pentru dimineață, mi-a spus în timp ce ștergea farfuriile.

— Am auzit. Dar vreau să te gândești serios la ce s-a întâmplat.

— M-am gândit. Nu trebuia să iau banii.

— Și nici să te lauzi că ai făcut un efort financiar pentru un cadou pe care l-am plătit eu.

A dat din cap și n-a mai spus nimic.

Mai târziu, când s-a dus să facă duș, am intrat în dormitor să-mi iau pijamaua. Portofelul lui era pe comodă, lângă chei.

M-am uitat la el și mi-a venit o idee. Nu voiam să-i iau bani și nici să-i ascund ceva. Voiam doar să-i las un mesaj pe care să nu-l poată ocoli cu o explicație grăbită.

Am rupt o foaie mică dintr-un carnețel și am scris cu pixul:

„Data viitoare, ia din banii tăi, că din ai mei am luat eu.”

Am împăturit hârtia și am pus-o în portofelul lui, în locul unde ținea bancnotele.

Apoi m-am culcat.

A doua zi dimineață, Ciprian s-a trezit înaintea mea. Avea de mers până la un magazin să cumpere pâine și lapte.

Am auzit cum deschide sertarul comodei, apoi s-a făcut liniște.

După câteva minute, a intrat în bucătărie, unde îmi pregăteam cafeaua. Ținea hârtia între degete.

— Tu ai pus asta în portofelul meu?

— Da.

— Și ce înseamnă ultima parte? Că din ai tăi ai luat tu?

— Înseamnă că, dacă voiam un parfum cumpărat din banii mei, puteam să merg singură la magazin. Nu aveam nevoie să-mi faci tu surpriza.

Ciprian a citit din nou biletul. De data aceasta nu a mai încercat să glumească.

— Deci știai de la început.

— Te-am văzut când ai luat bancnota. Știam și înainte să deschid cadoul că îmi lipseau o sută de lei.

— Și totuși mi-ai mulțumit.

— Pentru că era Crăciunul și nu voiam să încep o ceartă lângă brad. Am sperat că o să-mi spui singur adevărul.

S-a așezat la masă și a pus biletul lângă ceașca lui.

— Acum îmi dau seama cât de ridicol am fost. M-am lăudat că ți-am cumpărat ceva, deși luasem banii de la tine.

— Exact asta m-a deranjat.

— Și parfumul nici măcar nu era unul pe care îl folosești de obicei.

— Nu prea. Dar nici nu trebuia să-mi cumperi ceva scump. M-aș fi bucurat și de o cutie cu bomboanele mele preferate, dacă era un gest sincer.

Ciprian a rămas câteva clipe pe gânduri.

— Loredana, îți cer iertare. Nu doar pentru că am luat banii, ci și pentru că te-am mințit. M-am purtat ca și cum meritam să mă lauzi pentru ceva ce nu făcusem din banii mei.

— Îți accept scuzele. Dar vreau să stabilim că nu mai umblăm niciodată în portofelele celuilalt fără să întrebăm.

— De acord.

— Și dacă rămâi fără bani înainte de salariu, îmi spui. Nu trebuie să inventezi o surpriză ca să ascunzi asta.

— Ai dreptate. M-am tot apucat să cumpăr lucruri pentru mine și am rămas fără bani exact înainte de Crăciun. Mi-a fost rușine să recunosc.

Am băut cafeaua împreună. Ciprian a păstrat biletul și l-a pus din nou în portofel.

— Îl las aici, mi-a spus. Poate îmi prinde bine să-l mai citesc.

În zilele următoare nu am mai discutat despre parfum. L-am pus pe raftul din baie și l-am folosit de câteva ori. Nu era parfumul meu preferat, dar nici nu voiam să-l arunc.

La începutul lui ianuarie, Ciprian a primit salariul. În seara aceea a venit acasă cu o pungă mică și cu un plic.

— Am ceva pentru tine, mi-a spus.

M-am uitat la el și am ridicat din sprâncene.

— Sper că de data asta nu trebuie să-mi verific portofelul.

A râs, puțin stânjenit.

— Nu. De data asta poți să-l verifici liniștită.

Mi-a întins mai întâi plicul. Înăuntru erau o sută de lei.

— Ăștia sunt banii pe care i-am luat înainte de Crăciun. Îmi pare rău că a trebuit să-i aștepți.

— Mulțumesc.

Apoi mi-a dat punga. Înăuntru era o carte pe care o văzusem într-o librărie cu câteva luni înainte. Îi povestisem atunci că vreau să o citesc, dar nu o cumpărasem fiindcă aveam alte cheltuieli.

— Ți-ai amintit de ea?

— Da. Am trecut pe lângă librărie și am văzut-o în vitrină. M-am gândit că de data asta ar fi bine să-ți cumpăr ceva ce îți dorești cu adevărat.

Am deschis cartea și am răsfoit primele pagini.

— Îmi place foarte mult, Ciprian.

— Și am plătit-o din salariul meu, a adăugat el. Am și bonul, dacă vrei să verifici.

Am început să râd.

— Nu trebuie să-mi arăți bonul. Te cred.

— Bine. Dar voiam să știi că am înțeles.

M-am apropiat și l-am îmbrățișat. Nu pentru că îmi cumpărase o carte, ci pentru că își recunoscuse greșeala fără să mai caute scuze.

În seara aceea am stat pe canapea și am citit câteva capitole, în timp ce Ciprian se uita la un film. Din când în când mă întreba dacă îmi place cartea.

— Îmi place, îi răspundeam. Și de data asta chiar m-ai surprins.

După întâmplarea aceea, Ciprian a început să fie mai atent cu banii. Nu s-a transformat peste noapte într-un om care își notează fiecare cheltuială, dar măcar nu mai ascundea când cumpăra ceva sau când rămânea fără bani înainte de salariu.

Uneori îmi spunea că ar vrea să-și cumpere câte o unealtă nouă, dar că mai așteaptă până luna următoare. Alteori mă întreba dacă putem muta o cheltuială din contul comun, ca să nu rămânem descoperiți.

Nu ne-am mai certat pentru bani luați fără voie.

Cât despre biletul din portofel, Ciprian l-a păstrat multă vreme. Într-o zi, când căuta un bon vechi, l-am văzut din nou, împăturit lângă carduri.

— Încă îl mai ai? l-am întrebat.

— Da. Îmi amintește de cel mai ieftin parfum care m-a costat o lecție destul de scumpă.

Am zâmbit și am închis sertarul.

Parfumul de Crăciun s-a terminat după câteva luni. Cartea cumpărată din banii lui a rămas în bibliotecă, lângă celelalte volume preferate.

Iar când a venit Crăciunul următor, Ciprian m-a întrebat din timp ce mi-ar plăcea să primesc. I-am spus că nu trebuie să cheltuiască mult și că, dacă nu are bani, putem să ne facem doar câte o mică surpriză.

— Bine, mi-a răspuns. Dar promit că, orice îți cumpăr, plătesc din portofelul meu.

De data aceasta am râs amândoi.