Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am pus fotografia înapoi pe noptieră, dar mâinile îmi tremurau atât de tare, încât rama a lovit ușor lemnul. M-am uitat din nou la celelalte două fotografii de pe perete. În toate trei era Florin, fiul meu, alături de aceeași femeie.
Mi-am scos ochelarii, i-am șters cu marginea baticului și am privit încă o dată. Nu exista nicio îndoială. Era băiatul pe care îl crescusem și care, cu o seară înainte, îmi adusese cheile acestui apartament.
Am început să mă uit mai atent în jur. Pe un scaun era puloverul bărbătesc pe care îl observasem în bucătărie. În dulapul întredeschis se vedeau câteva cămăși, iar una dintre ele semăna cu cea pe care Florin o purtase la ultima noastră masă de familie.
Pe o comodă se afla o felicitare de Crăciun, sprijinită de o cutie decorativă. Era adresată lui Florin și femeii din fotografii, cu urări pentru sărbătorile pe care urmau să le petreacă împreună.
M-am așezat din nou pe pat.
Nu mai puteam să-mi spun că era o simplă coincidență. Apartamentul nu părea locuința unui prieten plecat în străinătate, iar Florin nu era acolo doar în câteva fotografii făcute întâmplător.
Mi-am amintit cum îmi spusese să nu-i pomenesc nimic Cameliei. Atunci crezusem că nu voia să afle nora mea că mă pusese la muncă înainte de Crăciun. Acum începeam să înțeleg că avea cu totul alt motiv.
Am scos telefonul și l-am sunat.
— Mamă, ai terminat? m-a întrebat imediat.
— Florin, al cui este apartamentul acesta?
— Ți-am spus. Al unui prieten.
— Cum îl cheamă?
A tăcut câteva secunde.
— De ce mă întrebi?
— Pentru că am găsit fotografii cu tine în dormitor. Tu și o femeie blondă. Mai este și o felicitare adresată vouă amândurora.
La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște.
— Mamă, nu trebuia să umbli prin lucrurile oamenilor.
— Ștergeam praful, Florin. Fotografiile erau la vedere. Mi-ai cerut să fac curat în dormitor.
— Bine, dar nu trage concluzii pripite.
— Atunci explică-mi tu. Cine este femeia?
— O cunoștință.
— Și de ce aveți fotografii în care vă îmbrățișați, puse lângă patul ei?
Florin a oftat.
— Mamă, nu pot să discut acum.
— Dar ai putut să mă trimiți să-i spăl vasele și să-i schimb așternuturile?
— Te rog să vorbești mai încet.
M-am uitat spre ușa dormitorului. Eram singură în apartament. Nu aveam cui să-i vorbesc mai încet.
— Florin, Camelia știe despre femeia aceasta?
— Nu, a răspuns după o pauză. Și te rog să nu-i spui.
Am simțit că mă dor mâinile mai tare decât înainte. Le-am privit, roșii de la apa caldă și de la produsele de curățenie.
— Tu m-ai trimis aici știind că este apartamentul amantei tale?
— Nu voiam să cheltuiesc bani pe curățenie. Știam că tu mă ajuți. Nu m-am gândit că o să vezi fotografiile.
— Deci m-ai mințit și m-ai pus să muncesc pentru ea.
— Mamă, nu face din asta o tragedie. Este o situație complicată.
— Complicată pentru cine? Pentru tine sau pentru Camelia, care te așteaptă acasă?
— Te rog, nu-i spune nimic. O să rezolv eu.
— Când?
— După sărbători.
— Și până atunci vrei să stau la masa de Crăciun lângă ea, să mă uit în ochii ei și să mă prefac că nu știu nimic?
Florin n-a răspuns.
Am închis telefonul înainte să-mi mai ceară o dată să păstrez secretul.
Am terminat doar ce începusem în dormitor, am pus produsele de curățenie în sacoșă și am plecat. Nu am mai spălat podelele și nici nu am mai intrat în celelalte camere. Am încuiat ușa și am păstrat cheia ca să i-o înapoiez fiului meu.
Pe drumul spre casă, m-am gândit la Camelia. Îmi aminteam cum venise la mine când mă durea genunchiul și îmi adusese cumpărături pentru o săptămână. Cum mă sunase în fiecare zi când fusesem bolnavă. Cum îmi spunea că nu trebuie să fac totul singură.
Și eu tocmai făcusem curat în apartamentul femeii cu care soțul ei o înșela.
În seara aceea, Florin m-a sunat din nou.
— Mamă, te-ai liniștit?
— Nu este vorba despre liniștea mea.
— Vreau doar să nu strici Crăciunul tuturor.
— Tu ai făcut asta, Florin. Nu eu.
— Camelia nu trebuie să afle așa.
— Atunci spune-i tu adevărul.
— Nu acum. După Crăciun.
Am închis fără să-i promit nimic.
În dimineața de Crăciun m-am dus la ei, așa cum stabiliserăm. Aveam o sacoșă cu cozonaci și o cutie cu prăjituri. Florin mi-a deschis ușa și m-a privit neliniștit.
— Mamă, te rog să nu începi, mi-a șoptit.
— Bună dimineața, Florin.
Am trecut pe lângă el și am intrat în sufragerie.
Camelia pregătise masa. Purta o rochie simplă, de sărbătoare, și aranja farfuriile când m-a văzut.
— Mamă Eugenia, bine ați venit! Vă ajut cu sacoșa?
Am privit-o și am simțit cum mi se strânge gâtul.
— Lasă, Camelia, mă descurc.
Am pus cozonacii pe masă și m-am așezat. Florin a venit imediat după mine.
— Hai să mâncăm, a spus. Se răcește mâncarea.
Camelia a observat că eram neobișnuit de tăcută.
— Vă simțiți bine? Vă dor mâinile?
— Mă dor, draga mea. Ieri am muncit mai mult decât trebuia.
Florin și-a lăsat furculița jos.
— Mamă, nu cred că este momentul să discutăm despre asta.
— Ba cred că este, Florin.
Camelia s-a uitat de la unul la altul.
— Ce s-a întâmplat?
Mi-am îndreptat spatele și am privit-o.
— Camelia, fiul meu m-a rugat să fac curățenie într-un apartament. Mi-a spus că este al unui prieten plecat în străinătate.
— Și?
— În dormitor am găsit fotografii cu Florin și o femeie. Nu erau fotografii obișnuite. Se îmbrățișau, se sărutau, iar pe o comodă era o felicitare adresată amândurora.
Florin s-a ridicat brusc.
— Mamă, ajunge!
— Nu, Florin. Acum trebuie să mă lași să termin.
M-am întors spre Camelia, care rămăsese nemișcată.
— Eu am făcut curat în casa amantei tale, de Crăciun, i-am spus, apoi m-am uitat la fiul meu. De acum, curat în casa ta faci tu.
Camelia a rămas câteva clipe cu ochii la mine.
— Florin, este adevărat?
— Camelia, pot să-ți explic.
— Te-am întrebat dacă este adevărat.
Florin s-a așezat la loc.
— Da, cunosc femeia aceea. Dar lucrurile nu sunt așa simple.
— De cât timp?
— De câteva luni.
Camelia și-a dus mâna la gură. A privit spre masa pregătită, apoi spre mine.
— Și pe mama ai trimis-o să facă curat acolo?
Florin n-a răspuns.
— Ai pus-o pe mama ta să muncească pentru femeia cu care mă înșeli?
— Nu m-am gândit că o să se ajungă aici.
— Dar te-ai gândit să ne minți pe amândouă.
Camelia s-a ridicat și a mers în dormitor. Am auzit ușa dulapului, apoi zgomotul unui fermoar.
Florin a vrut să o urmeze, dar i-am făcut semn să se oprească.
— Las-o să-și strângă lucrurile.
— Mamă, ai distrus totul!
M-am uitat la el.
— Eu am găsit fotografiile, Florin. Tu ai făcut restul.
După câteva minute, Camelia s-a întors cu o geantă. Avea ochii roșii, dar vorbea limpede.
— Plec pentru o vreme. Nu pot să rămân aici acum.
Florin s-a ridicat.
— Camelia, te rog, nu pleca de Crăciun.
— Trebuia să te gândești la asta înainte să mă minți.
M-am apropiat de ea.
— Dacă vrei, poți să stai la mine câteva zile. Am camera liberă.
Camelia m-a privit surprinsă.
— Nu vreau să vă pun într-o situație grea.
— Nu tu m-ai pus în situația asta.
Și-a luat haina, iar eu mi-am luat sacoșa goală. Florin a rămas în mijlocul sufrageriei, lângă masa la care nu mai mâncase nimeni.
— Mamă, chiar pleci cu ea?
— Da, Florin. Astăzi plec cu Camelia.
Am ieșit împreună din apartament.
Pe drum, Camelia n-a vorbit aproape deloc. Când am ajuns la mine, i-am arătat camera în care putea să stea și i-am spus că nu trebuie să hotărască nimic în ziua aceea.
— Puteți rămâne mama lui Florin și dacă eu plec de lângă el, mi-a spus.
— Știu. Dar pot să fiu și omul care te ajută când ai nevoie.
În zilele următoare, Florin ne-a sunat pe amândouă. Încerca să explice că relația lui cu femeia aceea nu însemna nimic și că nu voise să rănească pe nimeni.
Camelia i-a spus că are nevoie de timp și că nu se întoarce acasă doar pentru că el promite că va schimba lucrurile.
Eu i-am spus că nu voi mai accepta să mă folosească pentru a-și ascunde minciunile.
— Mamă, sunt fiul tău, mi-a repetat.
— Știu, Florin. Și o să rămâi fiul meu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord cu tot ce faci.
Camelia a stat la mine câteva săptămâni, până și-a organizat lucrurile și a hotărât ce pași vrea să facă mai departe. Am ajutat-o cât am putut, fără să-i spun dacă trebuie să-l ierte sau să se despartă de el.
Florin a rămas singur în apartamentul lui. A început să-și facă singur cumpărăturile, să gătească și să se ocupe de curățenie. Nu l-am mai întrebat dacă are nevoie să-i spăl sau să-i calc ceva.
Într-o zi m-a sunat și mi-a spus că abia atunci înțelege câtă muncă înseamnă să ții o casă în ordine.
— Și totuși, mamă, tu ai făcut asta pentru mine toată viața.
— Da, Florin. Dar n-am făcut-o ca să te ajut să minți femeia cu care te-ai căsătorit.
N-a mai avut ce să-mi răspundă.
De Crăciunul acela îmi amintesc cel mai bine două lucruri: mâinile mele dureroase după curățenia din apartamentul necunoscut și felul în care Camelia și-a luat geanta și a plecat alături de mine.
Nu știu dacă fiul meu va reuși vreodată să repare ce a stricat. Dar știu că, în ziua aceea, nu l-am mai ajutat să ascundă adevărul. Iar pentru prima dată după mulți ani, Florin a trebuit să-și facă singur curățenie în propria viață.