„Apa aceea nu se împarte după cum vrei tu!” — Cumnata mea m-a oprit să duc agheasmă unei bătrâne bolnave.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nu hotărăsc în locul tău. Am dus două sticle unor rude care aveau nevoie de ele. Nu văd de ce trebuie să mă întrebi pe mine înainte să ajuți pe cineva, mi-a răspuns Doina, de parcă ea ar fi fost cea nedreptățită.

Am privit-o fără să-mi ascund supărarea.

— Tocmai asta încerc să-ți explic. Nu era treaba ta să alegi ce sticle iau eu și cui le duc. Eu le-am adus de la biserică și eu stabilisem cui voiam să le ofer.

Fiul meu a intervenit din nou:

— Mamă, dar nu înțeleg de ce te deranjează atât. Doina le-a dus unor rude. Nu le-a aruncat și nu le-a vândut.

— Nu despre asta este vorba. Una dintre sticle era pregătită pentru Rodica. Femeia aceea nu poate să iasă din casă. I-am promis că îi duc agheasmă și acum trebuie să mă țin de cuvânt.

— Poți să-i duci mâine, a spus el.

— De ce mâine? Astăzi m-am întors de la slujbă și astăzi am pregătit totul.

Doina și-a aranjat fularul și a început să strângă sacoșa.

— Eu zic să nu mai discutăm. Dacă fiecare ar face ce vrea, n-ar mai exista nicio rânduială în familie. Am luat două sticle pentru niște oameni apropiați și gata. Nu înțeleg de ce trebuie să transformi totul într-o problemă.

— Pentru că ai luat ceva fără să mă întrebi și ai hotărât în locul meu. Iar acum îmi spui că trebuie să accept.

Fiul meu a oftat.

— Mamă, lasă-o. Nu merită să ne certăm de Bobotează.

M-am uitat la el. Nu mă așteptasem să fie de acord cu mine în orice situație, dar mă durea că nu înțelegea ce se întâmplase. Nu îi cerusem să aleagă între mine și mătușa lui. Îi ceream doar să vadă că cineva luase un lucru pregătit de mine și îl folosise după propria hotărâre.

— Nu vreau să ne certăm. Vreau doar să nu mai decidă altcineva cui pot să ofer ceva ce am pregătit eu.

Doina a luat sacoșa și a dus-o într-o altă cameră. Nu am mai insistat. Știam că, dacă ridicam vocea, discuția avea să se transforme într-o ceartă fără rost.

Am rămas în bucătărie și am verificat sticlele care mai erau pe masă. Din cele pregătite, încă aveam suficiente pentru mine și pentru celelalte persoane cărora voiam să le duc. Am ales una și am pus-o într-o sacoșă curată, alături de câteva alimente pentru Rodica.

Înainte să plec, am mai încercat o dată să vorbesc cu fiul meu.

— Vreau să înțelegi ceva. Nu am nimic împotriva rudelor cărora le-a dus Doina sticlele. Să le dea, dacă dorește. Dar nu are dreptul să ia din lucrurile mele și să hotărască în locul meu.

— Știu că ai vrut să o ajuți pe vecina ta, dar poate că Doina a crezut că face un lucru bun.

— Atunci putea să mă întrebe. Nu să ia două sticle și să-mi spună după aceea că a hotărât ea unde trebuie să ajungă.

Nu mi-a mai răspuns. Am luat sacoșa și am ieșit din casă.

Drumul până la Rodica nu era lung, dar mersul prin zăpadă mă obliga să fiu atentă. Am ajuns la poarta ei și am bătut ușor. După câteva clipe, am auzit pași înceți, apoi ușa s-a deschis.

Rodica purta un halat gros și avea un șal așezat pe umeri.

— Veronica, tu ești? Nu trebuia să vii pe frigul acesta!

— Ți-am promis că trec. Am adus și puțină agheasmă, așa cum m-ai rugat.

Femeia a privit sticla din sacoșă și i s-au luminat ochii.

— Mulțumesc, draga mea. Mă gândeam că n-o să mai ajungă nimeni pe la mine astăzi.

Am intrat pentru câteva minute și am pus sticla pe masa din bucătăria ei. I-am lăsat și alimentele, apoi am întrebat-o dacă avea nevoie de ceva de la magazin sau de la farmacie.

— Nu, deocamdată am ce-mi trebuie. Mi-era doar dor să mai stea cineva puțin de vorbă cu mine.

Am rămas lângă ea și am povestit despre slujba de dimineață, despre frig și despre oamenii pe care îi întâlnisem la biserică. Nu i-am spus nimic despre discuția cu Doina. Nu voiam ca Rodica să se simtă vinovată pentru un lucru pe care nu îl provocase.

Când am plecat, m-a însoțit până la ușă.

— Dumnezeu să-ți dea sănătate, Veronica. Să știi că pentru mine a contat mult că te-ai gândit la mine.

M-am întors acasă mai liniștită. Nu făcusem nimic ieșit din comun. Îmi respectasem o promisiune și ajutasem un om care avea nevoie de mine.

În zilele următoare, Doina a continuat să vorbească despre rudele cărora le dusese agheasmă. Nu mi-a cerut scuze și nici nu a recunoscut că nu avusese dreptul să ia sticlele fără să mă întrebe. Totuși, am observat că nu mai umbla prin lucrurile mele și nu mai încerca să hotărască ce urma să fac cu ele.

Am schimbat și eu câteva lucruri. Nu am mai lăsat-o pe Doina să se ocupe de lucrurile mele personale, de sacoșele pregătite pentru alte persoane sau de ceea ce voiam să ofer cuiva. Dacă aveam ceva de împărțit, mă ocupam singură.

Fiul meu a mai adus vorba despre întâmplarea aceea. La început mi-a spus că poate ar fi fost mai bine să nu insist atât. I-am explicat din nou că nu era vorba despre valoarea unei sticle, ci despre dreptul meu de a hotărî cui ofer ajutorul meu.

— Doina este mătușa ta și o respect, i-am spus. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-i dau dreptul să decidă în locul meu. Poate să ajute pe cine dorește și eu pot face același lucru.

De data aceasta, nu m-a mai contrazis. A înțeles că nu aveam de gând să renunț la gesturile mele de bunătate doar pentru că altcineva considera că trebuie să mă limitez la anumite persoane.

Rodica mi-a mulțumit și în săptămânile care au urmat ori de câte ori ne-am întâlnit. Nu pentru că îi dusesem o sticlă, ci pentru că nu o lăsasem să se simtă uitată.

Am continuat să merg la biserică de Bobotează și să aduc agheasmă pentru cei apropiați și pentru oamenii care nu se puteau deplasa. Nu am făcut niciodată din asta un motiv de laudă și nici nu am cerut nimănui să procedeze ca mine.

Dar am înțeles că un gest de credință și de solidaritate nu trebuie transformat într-un prilej de control asupra celorlalți. Doina putea să-și împartă propriile lucruri cum considera, însă nu mai avea să hotărască în locul meu cui îi ofer ajutorul.