Această rugăciune îți va îndeplini orice dorință – Așează-te în fața unei icoane și spune-o astfel

Cu toţii ne dorim să aflăm metoda prin care ni se vor îndeplini toate dorinţele. Ei bine, aceasta este una la care nu te aşteptai! O rugăciune poate ajuta să se întâmple ceea ce îţi doreşti. Trebuie doar să faci ceea ce trebuie şi vei avea parte de o adevărată minune.

Această rugăciune pentru îndeplinirea dorinţelor este adresată Maicii Domnului şi se rosteşte doar atunci când ai un necaz pe care vrei să îl depăşeşti. Trebuie să te aşezi în faţa icoanei Maicii Domnului şi să rosteşti această rugăciune. Ca aceasta să aibă efect trebuie să o rosteşti de 10 ori pe zi timp de 9 săptămâni, doar în zilele de marţi, astfel dorinţa ajungând să se îndeplinească chiar în ultima zi.

Rugăciunea către Maica Domnului pentru îndeplinirea dorinţelor:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (spune dorinţa ta).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de spus această rugăciune poţi continua cu „Tatăl nostru” şi cu siguranţă dorinţa pentru care te-ai rugat se va îndeplini, potrivit avantaje.ro.