Unul dintre cele mai populare alimente tradiționale românești, slanina de porc, și-a căpătat în ultimii ani un renume prost, acela de a avea foarte mult colesterol, care dăunează sănătății.
Nutriționiștii au atras atenția în ultima perioadă că este greșită percepția contemporană a românilor despre slanina. Și asta pentru că slanina conține într-adevăr mult colesterol, însă este vorba de colesterol bun, benefic organismului. Mâncată în porții mici, slanina de porc este la fel de sănătoasă ca și uleiul de măsline și somonul.
Studiile realizate de cercetători au arătat că produsele alimentare noi care le-au înlocuit pe cele tradiționale, cum e slănina, conțin mult mai multe substanțe dăunătoare decât alimentul tradițional.
Mai mult, cercetătorii au stabilit că slănina de porc conține acid arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului și nu creșterea lui, îmbunătăţeşte funcţiile de protecţie ale organismului şi, de asemenea, este necesar pentru producerea compuşilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune şi reacţiile inflamatorii.
Totuși, specialiștii recomandă să se consume porții mici, pe măsura efortului fizic depus.
Slanina, ca și uleiul de măsline și somonul
Cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic a spus de mai multe ori că slănina este benefică pentru organism.
Într-o postare din acest an, Bilic a comparat proprietățile slăninii cu uleiul de măsline și somonul.
“Somonul cu picioare e… porcul de Mangaliţa. Iată o analiză concretă a conţinutului de acizi graşi din slănina acestui animal. Puteţi vedea cu surprindere că procentul de grăsimi mono- şi poli-nesaturate depăşeste cu mult pe cel al grăsimilor saturate. Mai aproape de uleiul de măsline şi de somon, slanina de porc e o sursă de grăsime sănătoasă.”, a scris Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook.
Ce beneficii are slanina pentru organism
Consumată în cantități mici, slănina este de folos pentru inimă şi vasele de sânge şi sprijină tonusul vascular.
Fumătorilor li se recomandă să mănânce slănină deoarece conţine seleniu, care întăreşte sistemul imunitar şi previne oxidarea în organism.
De asemenea, slanina are rol de pansament gastric și previne absorbţia rapidă de alcool din stomac. Nu degeaba în zonele în care se bea multă țuică, aperitivele conțin în mod obligatoriu slănină.
Bătrânii foloseau slănina ca remediu al durerilor de articulații. Articulațiile bolnave se freacă bine cu untură topită sau slănină veche, la care se adaugă miere de albine.
În cazul durerilor de dinţi, o felie mică de slănină nesărată aplicată pe dintele dureros, între gingie şi obraz, pentru 15-20 de minute, face minuni.
În cazul durerilor articulare, după traumatisme, frecarea locului cu grăsime de porc amestecată cu sare și apoi bandajată zona dă rezultate foarte bune.