Cu toții avem nevoie de îmbrățișări. Îmbrățișările ne oferă o stare de bine, ne ușurează poverile și ne fac să ne simțim iubiți. Este important nu numai să primești, dar și să oferi îmbrățișări. Uneori nu ai nevoie decât de o îmbrățișare pentru a-ți vindeca sufletul.
Specialiștii ne spun că îmbrățișările fac bine sănătății, astfel că acest gest de afecțiune ar trebui să fie cât mai des.
Mai mult decât o forma de salut sau o forma de interactiune sociala, imbratisarile sunt manifestari de dragoste si afectiune, expresie a caldurii sufletesti sau a unei relatii curate de prietenie. Intr-un studiu efectuat in urma cu cativa ani de cercetatorii americani pe un esantion de 38 de cupluri, se dovedea efectul vindecator al imbratisarilor asupra psihicului uman.
Importanța atingerii
O îmbrăţişare înseamnă mai mult decât un sărut pe obraji. Ea implică tot corpul, toată fiinţa este atentă la celălalt, îndreptată spre sufletul său. Sărutul pe obraji a devenit foarte folosit şi deja nu mai transmite afecţiune, ci doar amiciţie, în schimb îmbrăţişarea păstrează încă acel grad de intimitate şi apropiere care poate exista doar într-o relaţie de afecţiune profundă. Atingerea ne apropie de celălalt fără să avem nevoie de texte, versuri sau citate cu care să exprimăm ceea ce simţim. E un „instrument” la îndemâna tuturor, indiferent că avem sau nu talent la vorbit şi mângâiat. In aceasta directie, o îmbrăţişare poate valora mai mult decât o mie de cuvinte.
Îmbrățișarea atinge sufletul
În timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii săi, Osho (filozof și învățător spiritual indian) a fost rugat să răspundă la următoarea întrebare: ”De ce este îmbraţişarea un instrument vindecător atât de eficient? Pâna nu demult credeam că luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecătoare, dar ele nu înseamna nimic prin comparaţie cu îmbraţişarea.”
Omul simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară. Dacă simte că viaţa sa nu contează pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi. De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilă.
Îmbraţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de căldură, de atenţie. Simpla senzaţie de căldură provenită de la cealaltă persoană poate vindeca multe boli, inclusiv răceala şi egoul. Ea este suficientă pentru a te transformă din nou într-un copil. La ora actuală, psihologii au înţeles că dacă nu este îmbraţişat şi sărutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hrană. Sufletul are nevoie de hrană, la fel că şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacă nu îl îmbraţişezi niciodată, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvoltă. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrănit fizic, dar nu şi afectiv.
Cu toții avem nevoie de îmbrățișări zilnice sau îmbrățișări spontane pentru întărirea legăturilor interumane. Acestea transmit un mesaj important: „Sunt aici cu tine și te voi iubi mereu. Ești cea mai bună parte a vieții mele.”
Îmbrățișările și tensiunea arterială
Ai observat că ori de câte ori te îmbrățișezi cu persoană dragă te simți cu mult mai bine? Corpusculii Pacini sunt receptori la nivelul pielii responsabili de sensibilitatea la vibrații și presiune. Aceștia se activează atunci când există atingerea și transmit semnale la nervul vag scăzând tensiunea arterială.
Îmbrățișările fac bine inimii tale
O îmbrățișare nu este numai un gest care te bucură și îți dă satisfacție, ci face bine și inimii.
Îmbrățișările au beneficii pentru vârstnici
Luatul în brațe și orice gest de contact fizic devine mult mai important odată cu înaintarea în vârstă.
Psihologul Janice Glaser spunea că pe măsură ce îmbătrânești ești mai fragil psihic, astfel că acest tip de contact este important pentru o sănătate bună.
Singurătatea, la o anumită vârstă, este evident că poate atrage stres, anxietate și alte afecțiuni.
O îmbrățișare poate face cât o mie de cuvinte.
Îmbrățișările alungă stresul
Dacă ești stresată, ia în brațe pe cineva drag și savurează momentul unic. Vei simți diferența.
Științific, s-a dovedit că îmbrățișarea, alintarea și orice contact fizic plăcut reduce producția de cortizon, hormonul stresului.
Atrage fericirea
O ținere în brațe a unei persoane dragi este un gest de afecțiune care eliberează oxitocina, hormonul fericirii.
Iată numai câteva motive pentru care merită să îi îmbrățișăm în fiecare zi pe cei dragi
1. Îmbrățișarea construiește încredere între doi oameni, sădeste sinceritatea și crește senzația de siguranță, de ocrotire. Studiile arată că cei care se îmbrățișează des prezintă relații deschise și oneste.
2. Îmbrățișările pot duce la descărcări instanțe de oxitocina, un hormon care alungă sentimentul de singurătate, izolare și furie.
3. Îmbrățișările vindecă depresia și cresc nivelul de hormoni ai fericirii (serotonine). Îmbrățișările ne fac mai fericiți.
4. Îmbrățișările activează chakra Timusului și plexul solar, ceea ce activează sistemul imunitar și ajută în creșterea capacității de apărare a organismului în față bolilor. Îmbrățișările ne fac mai sănătoși.
5. Îmbrățișările cresc stimă de sine, alungă tensiunile interioare și previn bolile mintale. Îmbrățișările ne ajută să ne simțim iubiți, importanți, fericiți.
6. Îmbrățișările relaxează mușchii și pot alungă sau diminua durerile din organism. O îmbrățișare strânsă cu cineva drag oprește sughitul.
7. Îmbrățișările reglează tensiunea sângelui în vase.
8. În timpul îmbrățișării, cei doi oameni interacționează puternic. Studiile au demonstrat o schimbare a temperaturii și umidității pielii persoanelor care se îmbrățișează sincer, precum și shimbări la nivelul electricității tisulare.