Părintele Vasile Ioana a povestit o întâmplate haioasă, petrecută într-o zi de vară, în Maramureș. Celebrul preot a dezvăluit cum o poză cu el și cu cinci femei a ajuns din greșeală pe internet.
Părintele Vasile Ioana este unul dintre cei mai apreciați și respectați preoți de la noi. Mereu cu zâmbetul pe buze și cu un cuvânt bun pentru toată lumea, părintele le-a intrat rapid la inimi tuturor, dar mai ales tinerilor, pe care părintele vrea să-i atragă spre biserică.
Invitat recent la una dintre conferințele susținute de Mihai Morar la Oradea, părintele Vasile Ioana le-a povestit oamenilor din sală, dar și tuturor celor care urmăresc podcastul Fain și Simplu, realizat de Mihai Morar, o întâmplare haioasă din vacanța petrecută în Maramureș.
Părintele Vasile Ioana a povestit cum o poză cu el, alături de alte cinci femei, cu toții aflându-se într-un ciubăr, a ajuns din greșeală pe internet.
”Am fost în Maramureș și acolo sunt ciubăre, o bucurie, am fost într-un sat lângă Bârsana. După o zi de vizită, am mâncat și la final de zi am intrat în ciubăr. Acolo, eu, doar nu poți să intri în ciubăr în reverendă, și am avut un șort. Noi când mergem în vacanță suntem 5-6 familii. Și era o doamnă, doamna consul onorific din Scoția, care a avut grijă de băieții mei, o româncă minunată, era cu familia, fata ei, iar în ciubăr erau vreo patru doamne cu mine, iar nevasta ne făcea poza. Și eu eram până aici în ciubăr, apă până aici și eram așa cu toții bucuroși. Și după ce băusem și două pălinci, aveam și un pic în obraji, că nu știu ce puneți voi în pălinca aia, că după două pahare capeți așa un roșu în obraz și un curaj.
Și atunci, eu acolo stăteam așa frumos și după ce navasta a făcut poza, am pus-o pe grupul de whatsapp, dar întâmplător am pus-o pe alt grup. Eram eu cu 4-5 doamne într-un ciubăr. Și ăla îmi zice: părinte, nu-ți ajunge una? Și au venit niște băieți de la presă și mi-au spus că vrem să spunem că avem niște imagini compromițătoare cu dvs, sunteți într-o poziție. Eu i-am zis: dragul tatei. Nu am nicio problemă. Ok, râde de mine că am fost într-un ciubăr, vă spun și vouă ca să știți. Mie îmi place să stau într-un ciubăr după o zi obositoare. Care e problema?”, a spus amuzat părintele Vasile Ioana.