Pe 14 iulie 2023, se împlinesc 13 ani de la moartea Mădălinei Manole. Fratele ei, Marian, nu crede nici în ziua de azi că sora lui s-a sinucis, ci că mai degrabă ar fi vorba despre o crimă. Artista, care și-ar fi serbat cea de-a 43-a aniversare chiar în ziua de 14 iulie, își planificase în detaliu ziua de naștere, la care urma să participe întreaga familie.
Fratele Mădălinei Manole a dezvăluit, recent, ultimele conversații pe care le-a avut cu regretata lui soră. Vorbise cu ea cu o zi înainte ca aceasta să-și pună capăt zilelor. În după-amiaza zilei de 13 iulie 2010, Mădălina vorbise la telefon atât cu tatăl ei, pentru a se asigura că vor fi cu toți prezenți a doua zi, acasă la ea, în Otopeni, să-și sărbătorească ziua de naștere. Totodată, artista a vorbit la telefon și cu nepotul ei, fiul lui Marian, căruia i-a promis că vor merge împreună la mare peste o lună.
”Din punctul meu de vedere, nu s-a sinucis! În noaptea aceea, de 14 iulie 2010, s-au întâmplat multe lucruri în casă, doar Dumnezeu și cei din casă care erau prezenți știu! Pe 13 iulie, cu o zi înainte, Mădălina a vorbit cu noi, familia. (…) Ne invita la Otopeni, a doua zi, de ziua ei! Și ne spunea să fim prezenți neapărat, după-amiază, și pentru că trebuie să ne spună ceva important! Cu tata a vorbit pe 13 iulie, după-amiază… Lui Mihăiță, fiul meu, i-a promis că în august mergem la mare”, a declarat Marian Manole, fratele regretatei artiste, pentru playtech.
Fratele Mădălinei Manole, dezvăluiri teribile la 13 ani de la moartea surorii sale: „Nu am să cred niciodată că, după ce am vorbit la telefon și ne-a invitat de ziua ei, noaptea a înnebunit și și-a luat viața! Nu are nicio logică”
Fratele Mădălinei Manole nu crede că un sinucigaș își fac planuri de viitor, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care are convingerea că sora lui nu s-a sinucis.
„Nu cred și nu am să cred niciodată că, după ce am vorbit cu ea la telefon și am făcut planuri de vacanță, iar ea ne-a invitat, de ziua ei, noaptea a înnebunit și și-a luat viața! Nu are nicio logică. Nu cred că așa procedează un sinucigaș. Cum s-ar spune, ea ne-a amăgit, iar noaptea a comis suicidul, ca să ce…!?”, se întreabă Marian Manole.
Fratele artistei spune că regretata artistă i se plângea chiar cu câteva zile înainte să-și dea ultima suflare de faptul că are probleme cu soacra, dar și cu soțul ei, care „îi făceau viața un calvar”. Însă Mădălina l-a rugat să nu le povestească despre necazurile ei părinților lor ca ă nu-i amărască, asigurându-i că va rezolva singură aceste probleme.
„Citez din memorie, dar mi s-au întipărit în minte cuvintele ei! Și mi-a mai spus ceva. Nu pe 13, ci cu câteva zile în urmă: Fratelo, ăștia doi mi-au mâncat zilele, îmi fac viața un calvar! Să nu le spui lui mami și lui tati, o rezolv eu singură!. Nu sunt minciuni, nu inventez! Nu am fost chemat, atunci, după moartea ei, suspectă, niciodată, la audieri, ca să pot relata aceste lucruri! Și eram, acolo, la procuror, împreună cu părinții mei și cu un văr! Așa au considerat anchetatorii, să nu mă cheme la declarații, doar i-au amețit pe părinții mei!”, a mai dezvăluit Marian Manole.