Cine sunt cei doi tineri morți în accidentul din Cluj. Ana Maria și Lucas urmau să devină părinți întâia oară. Iată povestea lor dramatică.
Cine sunt cei doi tineri morți în accidentul din Cluj. Ana Maria purta în pântece primul ei copilaș
Ana Maria și Lucas – în vârstă de 23 și 24 de ani – se iubeau și erau la început de drum în noua lor viață. Zilele trecute, cei doi tineri au avut cununia civilă şi aşteptau un bebeluș. Ana Maria purta în pântece primul ei copilaș.
Ambii soți lucrau în Poliție, fiind poliţişti activi în cadrul IPJ Cluj. Tânărul era încadrat la o structură specială din cadrul IPJ Cluj, iar soția acestuia, la Resurse umane, după ce a fost polițistă la Rutieră.
Tinerii au plecat la drum în Oradea, ca să petreacă luna de miere, când Lucas a pierdut controlul mașinii și a ajuns pe contrasens pe DN1 E60, în dreptul localității Șaula din Cluj. Mașina lor s-a izbit de o autocisternă. Zona este una periculoasă deoarece acea curbă vine după o porțiune lungă de drum drept unde șoferii pot prinde viteză, iar vara vizibilitatea este redusă din cauza vegetației aflate pe marginea drumului, potrivit Antena 3 CNN.
„La data de 25 iunie, în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs pe DN1-E60, în localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 23 de ani, din județul Vaslui, care circula cu autoturismul înspre Oradea, ajuns la km 522+300 m, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani.
Din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul tânărului de 23 de ani și a pasagerei, în vârstă de 24 de ani, aflată în autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autotrenului a indicat rezultat negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.